Pe planeta Marte, s-a iscat dezbatearea asta, controversa, panarama în spațiul public! Anume că, homosexualitatea și lesbianismul nu au treabă cu perpetuarea speciei umane. Asta e. Mai mult, marțienii s-au luat la ceartă controversându-se despre postmodernism. Postmodernismul a murit. Moartea lui pune o întrebare crucială, dar, vai, crucială rău de tot. Literatura sau Ficţiunea?
O întrebare complicată. Sigur că un text ne poate părea literar dar multe texte nu sunt literare. Realitatea în felul în care încercăm să o înţelegem este un text construit altfel decât un text obişnuit. Tocmai de aceea una e scriitorul de literatură, alta e constructorul de ficţiuni. Literatura este un biet artificiu pe când ficţiunea este un proces, o profunzime. Avem nevoie de un nou concept fiction. Sfărâmarea liniarității, fie ea şi literară, e abia la început. A fi constructor de ficţiuni înseamnă a-ţi asuma riscuri inimaginabile.
Literatura e o croazieră nevinovată şi un artificiu pe când construcţia ficţiunii e insurgentă, e zbatere nebună, şansă, haos şi semantică perversă şi nu numai atât. E viaţă, ah, ce viață! Prăbuşirea vechilor canoane îi orbeşte pe mulţi cu praful înjghebărilor desuete care lasă lumina noilor adevăruri să pătrundă. Voi aveţi târnăcopul şi bagheta magică, voi noile generații de scriitori împătimiți. Vechile canoane? Astăzi vorbim despre o hyper-ființare sau o hyper-funcționare noi neştiind dacă suntem fiinţe sau suntem ființe-în-funcțiune, pe potriva faptului că viaţa ar fi fie autoorganizată, fie un construct. Ne zbatem între două mari idei astfel.
Dar hyper este un alt drum. De la hyper-textualitatea căutată a postmodernismului la descoperirea unei noi funcţionări/fiinţări a unui black hole, totul anunţă moartea liniaritatii, a big bangului! Dacă dintr-un black hole putem totuşi extrage o informaţie atunci poate că acea categorie filosofică de nimic este de fapt un producător de realitate, vălurit și văluritor. Din ce extragem realul? Din ce vin toate instrucţiunile de consistenţă a viului? Iar viul este într-adevăr viu sau este o ipostază văluritoare pe care, popular sau vulgar o numim aparență?
Dar cine poate afirma că e constructor cu adevărat? Şi cum se scrie o proză? Dar cum se scrie o piesă de teatru? Oh, infinite posibilităţi, variante, strategii. Unii pur şi simplu îşi povestesc pe îndelete toate sarcinile adolescentine în privinţa sexualităţii personale. Şi lumea dă buluc să cumpere astfel de cărţi pentru că e ca şi cum te-ai strădui să te binoclezi pe gaura cheii atunci când Bertha Schwartz, prințesa cartierului, face duş, mmmmmm!
Alţii inventează tot felul de lumi incredibile, mai funcţionale sau mai fanteziste, mai adevărate sau aproximativ adevărate, le văluresc, ce le mai văluresc, șopti văluritul măcinat de îndoieli, de întrebări, de foarte multe întrebări. În noaptea când va începe noua eră a mândrului nostru București, norii de zăpadă din Gomanaozan se vor prăbuşi în braţele moi ale furtunilor oceanice dând de veste despre războaiele semantice de o mie de ani şi punând astfel pe jeratic însângeratele cărnuri ale ficţiunii generalizate şi generalizante care ne ajută să navigăm către sensul ultim, mi-a şoptit Apolidor din Gumabumbe bulbucându-şi ochişorii de crab electric.
Şi norii de zăpadă, vorbind prin vocea lui Apolidor din Gumabumbe, au arătat în acest fel atotcuprinzătorului că se hotărâseră să se metamorfozeze în fiinţele fabuloase despre care cucernicii din Gastrobias spuseseră în urmă cu o mie de ani că vor prăbuşi universul plin de universuri în propriul său imaginar. Un trompet din Matapahapamar a sunat adunarea virtualiilor în inima mândrului București, femei nebune şi fără de trup care bântuie bolnav în întunecimile exemplare ale fiinţei la vreme de iarnă oriunde s-ar afla ea, chemându-le să lupte împotriva perversului de Pitoşkin. Ghilda zăpezilor s-a jurat că va pune la cale răsturnarea împărăţiilor în timp ce docherii din Tulubras, zvăpăiații, s-au vorbit pe ascuns să pună pe fugă acvatică oficială cea trandafirie şi să instaureze un regim popular.
Fafalorii din Pesaso au ţinut sfat de taină cu gând să preschimbe constantele universale iar Quinto Quintotora din Eguammo a promis tuturor un număr de iluzionism care avea să-i facă să dispară în marele nimic în timpul vălurit și văluritor al fermecătoarei şi fascinantei nopţi de crăciun, pe cuvânt dacă mint. Martorii guamoburori afirmă că în acea noapte s-au auzit cele douăsprezece bătăi ale bătrânului orologiu din Batoa Butuba dar arhivarii din Adavilla Villada i-au contrazis cu vehemenţă fiind convinşi că doar sunetul primar a măturat întinderile înzăpezite ale universului plin de universuri în căutarea unui orgasm cosmic.
totalitarism. absurdul controlului exercitat de o minoritate asupra majoritatii. se intampla cand oamenii dorm si nu accepta sa paraseasca zona de confort.