Federația FAIR-MediaSind cere Guvernului să salveze jurnaliștii AGERPRES De la 1 iulie, din cauza unor interpretări controversate ale Legii Salarizării, reporterii, redactorii, fotoreporterii, corespondenții speciali și videojurnaliștii din AGERPRES riscă diminuări salariale cu până la 50%, se arată într-un comunicat transmis de Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind. Score: 0,32
Un celebru scriitor, printre victimele din Kramatorsk Catalina Gomez este corespondentă în Ucraina pentru principalul cotidian El Tiempo şi pentru câteva alte mass-media DE limba spaniolă. Score: 0,28
Simion, de partea Dianei Șoșoacă …prin alte mijloace decât cele electronice aflate în dotarea Secretariatului General al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, ori prin mijloacele electronice utilizate de mass-media acreditate de Camera Deputaţilor ori, după caz, de către Senat. Score: 0,28
Unde este Armata Rusiei? Naționaliștii ruși, o forță care nu mai poate fi ignorată Există analize occidentale care interpretează altfel evenimentele din Rusia și care merită atenție măcar pentru faptul că sunt mai puțin vizibile într-un mediu informațional dominat de mass-media corporatiste. Score: 0,27
Poziția Chinei după rebeliunea din Rusia! În relatările sale despre această insurecţie, mass-media chineze s-au abţinut de la comentarii, aşteptând mai întâi declaraţiile oficiale ale Beijingului, scrie Reuters. Score: 0,28
Imagini cu Prigojin pe teritoriul rus, la Rostov – Ce a luat sub control In the #Lipetsk region, mass events were canceled after the Voronezh and #Rostov regions. Score: 0,28
O parte a Chinei a intrat sub alertă roșie Conform mass-media locale, la 17 staţii meteorologice din întreaga ţară au fost doborâte recorduri de temperatură. Score: 0,28
Fiica lui John Kerry, trimis special OMS John Forbes Kerry este senator al Senatului Statelor Unite ale Americii din partea statului Massachusetts. Score: 0,27
Rușii laudă AUR, dar acuză românii de atrocități Mass-media locală este acum dominată de principiul „nicio veste bună despre Rusia”. Score: 0,27
Un manifest pentru meritocrație La fel de severă este și examinarea stării mass-media, care a parcurs un proces de „refeudalizare”, în sensul trecerii unui serviciu public atât de important în proprietate privată, cu toate drepturile pe care un feudal le are asupra moșiei sale. Score: 0,29
Enervant (44) Memoria prover-bială a Maestrului a revenit și depășește momentul de orbire: îi recunoaște pe trei dintre ei: unul e de la un ziar local, dar doi sunt din partea unor mari instituții mass-media din străi-nătate. Score: 0,29
Enervant (41) Și, totuși, întotdeauna atât de bine informata mass-media se ignoră pe ea însăși.” Gustav ia telecomanda și butonează: dife-ritele canale și-au reluat programele obișnuite, doar pe unele, pe burtieră, apare că atenționarea… Score: 0,27
Probleme la digul Carasuhat-Mahmudia …interval de 5 zile, nivelurile Dunării vor scădea cu circa 35- 40 de cm Într-un comunicat remis cotidianul.ro., ei precizează: „Având în vedere informațiile apărute în mass-media referitoare la producerea unei breșe în digul Carasuhat-Mahmudia din județul Tulcea, facem următoarele precizări: Digul aparține Consilului Local Mahmudia. Score: 0,28
Enervant (40) Procesul propriu-zis a acaparat tot mai mult atenția mass-media, iar când a devenit material de luptă în cadrul unor guverne și între guverne diferite, când conflic-tul a ajuns să alinieze în spatele jucătorilor mărunți… Score: 0,27
O nouă problemă juridică pentru Donald Trump Procurorii federali i-au informat pe avocaţii fostului preşedinte Donald Trump că acesta este vizat personal în ancheta privind gestionarea arhivelor Casei Albe, potrivit mai multor mass-media americane, inclusiv CNN şi New York Times, informează AFP. Score: 0,28
La revedere, domnule Henry Kissinger! Gabaderii din Beauburg, efaridorii din Gatanga, grupurile qiunto din Tagula Manokaan şi acvatică oficială cea trandafirie şi Pitoşkin au de gând să mă ardă pe rug pentru că le-am vorbit copiilor din Massaala despre Mataloman, profetul din Gamboa, ce nebun și eu. Score: 0,28
Impactul UE asupra cetățenilor săi diversitatea mass-media (56%) și de existența alegerilor libere și echitabile (54%) și de respectul pentru drepturile fundamentale (54%). Score: 0,28
Consecința „performanţelor” Nuclearelectrica Concluziile raportului Comisiei Interguvernamentale pentru Schimbările Climatice (IPCC)/ONU arată ca energia nucleară este esenţială pentru a menţine încălzirea globală sub 1,50 grade Celsius, iar Studiul MIT (Massachusetts Institute of Technology) demonstrează că ţintele de decarbonare nu pot fi atinse fără energie nucleară. Score: 0,27
Cu și fără sânge rece Deținând și controlul asupra informației, inclusiv a celei de tip mass media sau social media , aceste corporații au ajuns să manipuleze simplu și eficient încrederea publicului în produsele și serviciile lor, atât prin plasarea în umbră a adevărurilor incomode ( shadow banning ), Score: 0,27
Grecii vor construi centrala pe gaz de la Mintia Mass Global Energy Rom, deținută de antreprenorul iordanian Ahmad Ismail Saleh, a selectat Avax Group, unul dintre cele mai mari și mai vechi conglomerate de construcții din Grecia, pentru a ridica o centrală electrică pe gaz de 1,75 GW pe locul fostei centrale electrice pe cărbune Mintia. Score: 0,33
BREAKING VIDEO Atac cu drone la Moscova #Ukraine or anti-Putin forces hit back after the massive attacks on #Kiev in recent days pic.twitter.com/5JpuxR703g — Guy Elster (@guyelster) May 30, 2023 Score: 0,27
„O amenințare directă”. Maia Sandu, o nouă inițiativă legislativă Pentru că nu poate ajunge la noi cu tancuri, Kremlinul sponsorizează cu sume imense răspândirea minciunilor în mass-media și pe rețele sociale, finanțează cu bani murdari grupări criminale care încearcă să ne oprească din drumul nostru de a dezvolta țara”, a declarat Maia Sandu. Score: 0,28
Enervant (28) (Și în luptele din interiorul mass-mediei, ca în orice luptă, bătăliile își pot schimba pe neașteptate învingăto-rii. … Zarurile cad neîncetat și în luptele din interiorul mass-mediei.) Score: 0,29
(VIDEO) Sârbii și israelienii au clocotit din nou Massive protest against Netanyahu in Tel Aviv – This is 21st week. Score: 0,27
Colecție de haine 100% tenis MOURATOGLOU Leagă metropola dintr-o parte în cealaltă şerpuind printre blocuri, Place Massena, Place Garibaldi şi cartiere. Score: 0,28
Liberi să alegem același globalism tehno-feudal Se vede bine: a numit în fruntea companiei pe președinta grupului de experți al Forumului Economic Mondial pentru viitorul muncii și al mass-media (Linda Yaccarino), iar Twitter ar urma să fie integrat într-o nouă aplicație universala – ” Score: 0,27