Ce s-a ales de CET-urile construite pe vremea lui Ceaușescu ,,Noile administrații locale, ce vor fi votate la alegerile locale, vor trebui, de voie de nevoie, să găsească resursele bugetare, să construiască proiectele de finanțare europeană pentru reabilitarea rețelelor și a punctelor termice’’, Score: 0,29
Legile justiției, oful lor Ministerul Justiției va lansa proiectele reparatorii ale legilor justiției în dezbatere publică în cursul lunii septembrie. … Klaus Iohannis și-a manifestat speranța că din toamna acestui an vor exista proiectele ce "repară" legile Justiției. Score: 0,36
BERD intră în asociere cu Transgaz în Vestmoldtransgaz Practic, Transgaz va obține, în acest fel, o injecție de lichiditate pentru proiectele viitoare din Moldova, dar și sprijin strategic al Europei într-o zonă considerată delicată din punct de vedere geopolitic. Score: 0,30
Marea iluzie și pariul perdant al Vestului Iar la fel sunt și proiectele politice și abordările de politică externă ale Chinei, cu cele cinci princii ale coexistenței pașnice stabilite încă din 1949-1955, spre exemplu. Score: 0,29
Dimensiunea crizei: deficitul se adâncește și mai tare Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 12,03 miliarde de lei, cu 19,7% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Score: 0,29
Ideile creatoare, puse în practică, în sect.1 Proiectele câștigătoare pentru fiecare temă vor fi premiate cu suma de 4.000 lei net. Score: 0,30
(VIDEO) Chirica s-a făcut de râs „Vom continua proiectele noastre, să ne dezvoltăm, să promovăm un mediu curat, să aducem cât mai multe zâmbete Score: 0,99
Planeta plăcerilor politice În aparenta noastră mişcare prin universul plin de universuri, descoperim că sensurile înţepenite în stereotipii sunt mai mortale decât proiectele partidelor politice sau decât forţele telurice sau decât valurile zbuciumatului ocean digital. Score: 0,29
Termoficarea din Capitală, la un pas de prăpastie Noua administrație va trebui, de asemenea, să construiască proiectele de finanțare europeană pentru reabilitarea rețelei și a punctelor termice și să găsească o soluție pentru momentul când subvențiile la plata energiei termice vor fi eliminate. Score: 0,31
Cel mai mare trust media din România, în colaps …pandemie), pierderea poziției câștigate de SRR în peisajul media internațional, au culminat cu faptul că, instituția a fost practic decuplată de la prioritățile sale și proiectele strategice (dezvoltarea Radio Chișinău, trecerea pe transmisia digitală, majorarea numărului de frecvențe, identificarea unui nou sediu, integrarea unei soluții… Score: 0,29
Creatorii români, promovați în sect. 1 – Concurs de idei, etapa 3 Proiectele câștigătoare pentru fiecare temă vor fi premiate cu suma de 4.000 lei net. Score: 0,30
ALDE a ales pe mâna cui merge la alegerile locale …echipă de oameni cu adevărat potriviţi pe care mă bazez, atât în această campanie electorală, cât, mai ales, ulterior, în Consiliul Local, pentru a pune în practică proiectele prin care vreau să construim viziunea liberală a următorilor 4 ani pentru administraţia locală a sectorului 3”, spune Bogdan Valentin Bratianu, candidat ALDE… Score: 0,29
Fostul liberal, candidatul PSD la Sectorul 2 Întotdeauna am ales oamenii și proiectele concrete, în detrimentul fuziunii și coaliției între niște conduceri de partide. Score: 0,30
Bolojan renunţă la primărie Domnul Birta a fost implicat anii aceștia în toate proiectele orașului, le cunoaște și am încredere că le va putea duce mai departe. Score: 0,30
Costică Costanda a blocat conturile capitalei „Din bugetul Municipiului Bucuresti sunt suportate cheltuieli de importanță strategică privind alimentarea cu energie termică, transportul în comun, iluminat public, funcționarea celor 19 spitale aflate în coordonarea Municipalității, proiectele de investiții în infrastructură, etc”, mai spune Firea. Score: 0,29
Weekend cu evenimente pe Terasa Filarmonicii Sibiu Vineri și sâmbătă, pe Terasa Filarmonicii sunt programate mai multe evenimente incluse în proiectele ”Vara Filarmonicii pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu” și ”Concerte pe acoperiș ”. Score: 0,97
Arhitect celebru, pe lista neagră a victimelor Arhitectul francez Jean-Marc Bonfils, cu sediul în Liban, unde activitatea sa s-a remarcat mai ales prin proiectele de restaurare a clădirilor distruse de război, se numără printre victimele exploziilor de la Beirut soldate cu peste 100 de morți, a anunţat ministrul francez al culturii, Roselyne Bachelot, relatează joi AFP. Score: 0,30
Concurs de creație în sectorul 1 – “AMBIENT URBAN” Proiectele câștigătoare pentru fiecare temă vor fi premiate cu suma de 4.000 lei net. Score: 0,30
Zuckerman îi aruncă o firimitură și lui Ciolacu: „Îl încurajez să continue” În plus, proiectele reînnoite de energie nucleară, dezvoltate cu tehnologie occidentală, și noi extracții de petrol și gaze vor face din România un exportator net de energie. Score: 0,29
S-a bătut palma pentru „ciolan”: Clotilde și Moraru, fruncea Să ne uităm la traficul din Bucureşti, să ne uităm la poluarea din Bucureşti, să ne uităm la toate proiectele abandonate care au fost pregătite de administraţiile anterioare şi care au fost lăsate de izbelişte. Score: 0,29
Ringul de luptă între agenții SUA și ai Germaniei …guvernare pro-rusă), spre suprinderea președinției României (care-și asumă constant primatul în politica externă a fost un eșec pus nu o dată pe seama opoziției față de proiectele energetice germane și pe seama mașinațiunilor germane în culise. Score: 0,29
Ce se petrece cu NATO? A pornit alianța pe drumul fără de întoarcere? De petrolul respectiv Ankara are absolută nevoie pentru a putea susține proiectele neo-otomane ale Președintelui Erdogan. Score: 0,28
Calea Victoriei, o afacere imobiliară din care cam lipsesc românii Cele mai avansate proiecte sunt hotelul Autograph by Marriott Old Town și proiectele de birouri Millo Offices, Tandem Offices şi Dacia One, având o suprafaţă închiriabilă de circa 40.000 de metri pătraţi. Score: 0,29
Poeții și politicienii (1) Sunteţi gata să participaţi la proiectele de modernizare ale oraşelor noastre? Score: 0,29
Un tablou care arată foarte rău: deficitul s-a adâncit Cheltuielile privind proiectele finanțate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvențiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 10,37 miliarde de lei, cu 20,3% mai mari comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Score: 0,29
Adriana Stoicescu: „Politicul ne-a transformat în carne de tun” Azi, ca simplu judecator, fara sa am pretentia ca reprezint alti colegi, vin sa va rog sa va uitati pe proiectele de candidatura, peste ce ati promis, si sa va intrebati ce ati realizat. Score: 0,29