Toţi ne pricepem la fotbal şi la conspiraţii Alt argument al celor care acuză posibilitatea conspiraţiei stă în felul în care OMS a tot schimbat regulile raportărilor statistice, niciodată nefiind recomandată publicarea datelor comparative între mortalitatea din 2019 şi cea din 2020. Score: 0,31
PF Daniel deschide calea spre cel mai mare Proiect spiritual al României Poate că nu este o întîmplare că „Domeniul Coroanei”, înfiinţat de Casa Regală a României, administrat azi de un patriot român, este cel care a finanţat publicarea unor asemenea lucrări monumentale: Nu trebuie uitată nici contribuţia excepţională a fostului Mitropolit al Olteniei, Nestor Vornicescu, cel care publica în 1984… Score: 0,31
Miza unui mini-Watergate iscat de The Washington Post Shafer a acuzat și ziarul The Washington Post pentru publicarea înregistrării, spunând că a fost ”editată masiv” și că este omisă partea din care reieșea că este o discuție pentru reglementarea litigiului. Score: 0,34
Școala românească nu a scăpat de Anisie Publicarea tezelor de doctorat: Anisie, contrazisă Score: 0,33
Ciucă are o problemă: HG cu starea de alertă ar putea fi abuzivă Dar ei, toți, mai știu ceva: că deși pe deplin neconstituțională, emiterea și publicarea în Monitorul Oficial a noii HG are efecte juridice reale. Score: 0,31
Interpretarea Bibliei Publicarea cărții marelui rabin Menachem Hacohen este parte a unui mai mult decât lăudabil proiect al Editurii Hasefer din București. Score: 0,30
O decizie care poate salva viaţa pacienţilor cu arsuri …pacienților cu arsuri grave în străinătate se vor constitui la nivelul unităților sanitare care asigură managementul cazurilor cu arsuri grave, în termen de 10 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al acestui Ordin. Score: 0,31
Ce înseamnă revenirea Americii la „normalitate” Numirea unui guvern format din foști membri ai administrației Obama, care au așteptat patru ani făcând bani în firme de consultanță ce evită la limita legii înregistrarea ca firme de lobby și evită publicarea listei clienților este un prim aspect al ”revenirii la normalitate” promisă de Joe Biden. Score: 0,31
Învățătura Bruxelles-ului: Să nu ne crească, să nu ne scadă Acesta este al doilea pas din ciclul semestrului european 2021, care a început în septembrie, odată cu publicarea strategiei anuale privind creşterea durabilă, având ca nucleu conceptul de sustenabilitate competitivă. Score: 0,31
Zeci de mii de români, condamnați la infectare CNSU și INSP să asigure colectarea adecvată și publicarea datelor referitoare la situația focarelor apărute în fiecare centru social rezidențial, cu menționarea numărului de rezidenți și angajați infectați, vindecați sau decedați. Score: 0,34
Securitatea și partidul și-au asigurat viitorul Deşi am avut (am) ”la îndemînă” numele a 143 de informatori-minori, identificaţi cu toate datele personale din cei 170 recrutaţi la Sibiu în 1989 (în registrul de reţea numele tututor apar în clar, însă nu şi alte elemente), nu voi face niciodată uz de publicarea numelor lor. Score: 0,30
Emmanuel Macron: „Nu voi accepta niciodată” Libertăţile noastre, drepturile, considerăm că avem vocaţia de a le apăra", a declarat Emmanuel Macron, după o serie de atacuri islamiste produse în Franţa ca reacţie la publicarea unor caricaturi cu Profetul Mahomed în numele libertăţii de exprimare. Score: 0,35
„Diavolul din Paris”: caricatura lui Macron dintr-un ziar iranian Este denunțată „aroganța” lui Macron, care a susținut „în mai multe rânduri publicarea caricaturilor insultătoare” la adresa profetului Mohamed. Score: 0,34
Granturile de un miliard de euro, „bătaie de joc”: 4 întrebări Solicitam publicarea grilei finale de punctaj si a datei exacte cand va fi lansata depunerea proiectelor cu minimum 30 de zile inainte, NU pe repede-inainte, cu 2-3 zile inainte… Score: 0,31
O prevedere europeană îngroapă o industrie românească …avea un impact semnificativ diferit între statele membre de bază și cele periferice, fapt recunoscut și în evaluarea impactului, iar implementarea acesteia imediat după publicarea Pachetului Mobilitate va afecta grav numeroase companii de transport rutier din România. Score: 0,31
Cel mai cinic editorial Și Rid nu scrie nici că același The Washington Post a lansat ipoteza că atacul a fost comis de hackeri ruși, pentru ca, la o zi după publicarea articolului să apară de nicăieri așa-zisul Guccifer 2.0 care sa revendice atacul cibernetic. Score: 0,31
Ce le pregătește Trump șefilor serviciilor Ceva mai recent, Haspel a fost acuzată că nu a permis publicarea unor documente care ar fi demonstrat că Russiagate a fost o afacere regizată. Score: 0,31
Cum înfruntă Italia valul doi de coronavirus La nicio o săptămână de la publicarea decretului pe luna octombrie, Italia a adoptat noi restricţii sanitare pe fondul creşterii accelerate a numărului de infectări. Score: 0,32
Gușă: Coldea- Kovesi, ajutați de victoria lui Biden Atât de mare este scandalul, încât Twitter a cenzurat răspândirea informației în mediul virtual, blocând publicarea articolului incriminator. Score: 0,31
Victoria Nuland și spionul lui Hilary Clinton În schimb, ”jurnaliștii de încredere” de la marile publicații americane se ocupă cu publicarea cu titlu de ”știre” a comunicatelor de presă ale CIA. … ”Jurnaliștii de încredere” se ocupă cu publicarea comunicatelor de presă ale CIA Score: 1,04
Expositio fidei-ortodoxia a renăscut la Iași. Și va renaște tot la Iași Totul a culminat cu publicarea în limba latină, la Geneva, în martie 1629 a unei mărturisiri de credință, Confessio, o lucrare care încearcă să calvinizeze ortodoxia. Score: 0,30
Adio călătorii doar cu buletinul în Marea Britanie "Astăzi, 8 octombrie, Guvernul a intensificat pregătirile pentru încheierea tranziţiei post-Brexit prin publicarea unei versiuni actualizate a Modelului de operaţionalizare la frontiere, care conţine detalii suplimentare despre modul în care va funcţiona frontiera dintre… Score: 0,31
Confruntare cu substrat ideologic la ONU Indată după publicarea respectivei declaraţii, purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe de la Beijing, Hua Chunying, a reiterat obiectivul Chinei de a menţine prosperitatea… Score: 0,31
Bombă în presa germană: ”În spatele crimei este Putin” La câteva ore de la publicarea interviului pentru Der Spiegel, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a spus că este ”probabil” o operațiune CIA. … Diplomația franceză a condamnat publicarea detaliilor convorbirii, însa nu a infirmat veridiciatea lor. Score: 1,06
Posturile finanțate de SUA, mai mult decât niște radiouri ”Suntem profund îngrijorați că ați încercat să obțineți asigurări de la agenție că va evita publicarea unor materiale negative sau de investigație privind Ungaria”, arată congresmanii în scrisoarea trimisă lui Cornestein. Score: 0,31