Conf. dr. Ion Bâscă, chirurgul acuzat în cazul Sebastian Bunica, își expune punctul de vedere Sunt lucruri care depãşesc puterea omului, în special aceastã suferinţã a unui organ de care noi nu ne-am atins, dar care iatã cât de grav a fost afectat. Score: 0,27
Iliescu: În politică există jigodii, iar cei cu sticla în mână nu sunt oameni de stat Ion Iliescu a acordat un interviu în exclusivitate pentru cotidianul Puterea în care face o radiografie a clasei politice şi îl critică pe preşedintele Traian Băsescu. Score: 0,28
Viză de intrare în „Spaţiile Deschise” ale Romei Doar Puterea poate stabili frontierele pentru a controla libera circulaţie a persoanelor, artistul – prin tehnicile sale ludice – sugestionează publicul şi îi orientează raportul cu opera. Score: 0,27
Tăcerea lupilor Peste toate astea puterea mai comunică prin tot soiul de guralivi care vorbesc pe cont propriu vrute şi nevrute, dau speranţe de o clipă fără nici o bază sau insultă cetăţeanul care are deja pumnii strânşi şi încearcă zi de zi să fie interesanţi, într-o epocă în care le-ar fi mult mai bine să fie nevăzuţi. Score: 0,27
Revolta pensionarilor nu schimbă ţara De peste tot, cei aflaţi în toată puterea, şi la propriu, şi la figurat, îi privesc cu superioritate şi un zâmbet sportive. Score: 0,27
Chiar dacă e caniculă, vă recomandăm un weekend fierbinte Iadul este amintirea Avanpremieră, duminică, la Teatrul Odeon, cu spectacolul „Iadul este amintirea fără puterea de a schimba ceva”, după textul lui Jonas Gardel, de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc. Score: 0,27
Magia aztecă vs impostura franceză "Nulitatea echipei naţionale a Franţei anulează toate declaraţiile lui Raymond Domenech despre puterea de caracter şi capacitatea de a reacţiona a fotbaliştilor săi." În această dimineaţă, Franţa priveşte la ruinele echipei sale naţionale", scrie "L'Equipe". & Score: 0,27
Ciudăţeniile adeverinţei pe care CNSAS a dat-o dlui Gelu Voican Voiculescu Subiectul a atras atenţia presei, au apărut informaţii în „Puterea”, pe bloguri, dar cel mai reluat articol pe reţelele de ştiri pare să fi fost cel al dnei Mirela Corlăţan. Score: 0,27
Năstase către Antonescu: Ştiu că e „cool” să pari „Albă ca Zăpada” ) Oricum, atunci când soliciţi unitate în zona opoziţiei este uşor necredibil să te oferi, în acelaşi timp, pentru a prelua puterea alături de Traian Băsescu. Score: 0,28
Teo, felicitată de prietenii de pe Facebook Cel puţin asta reiese din postarea Brînduşei Bălaşa, care îi scrie parlamentarului PDL că "draga mea Teo, mă bucur nespus că ai avut puterea să votezi aşa cum ţi-ai dorit (.. Score: 0,27
Generalul Petraeus a leşinat în timpul audierii din Senatul SUA David Petraeus a avut puterea de a glumi şi a spus că nu întrebările lui McCain, ci deshidratarea şi faptul că sărise peste micul dejun au fost cauzele leşinului. Score: 0,28
Ne scufundăm odată cu corabia lui Băsescu Din păcate, soluţiile scoaterii României din fundătura istorică, în care a băgat-o mafia Băsescu-PDL, nu stau în portofoliul unei guvernări PSD şi PNL, liderii acestor partide au gestionat greşit opoziţia parlamentară, nu s-au gândit nici o clipă că puterea actuală se deteriorează atât de rapid. Score: 0,27
Cauzele relelor şi anarhia baronilor Legea făcută pentru cetăţenii care au încredere în puterea lor şi care ascultă de autoritatea publică, fiindcă aceasta este o delegaţiune a lor; pe cînd sufletul românesc este neîncrezător în puterile sale şi nu se simte părtaş la autoritatea publică". Score: 0,30
Cupa Mondială este periculoasă pentru sănătate? FIFA a dat arbitrilor puterea să sancţioneze sever tot ceea ce apare drept fault grav. Score: 0,27
Protest cu ţepe, ţipete şi morţi după putere! Condusă de o clică cu pretenţii politice şi democratice, dar concentrată numai pe afaceri personale, puterea politică din România a ajuns la un decont peste care se leagănă ţepele proverbiale ale lui Tepeş Vodă! Score: 0,27
O vuvuzelă – Daniel Oajdea În fond, atunci când a fost votat şi a câştigat un mandat, un parlamentar a fost învestit cu puterea de a participa la toate acţiunile din Parlament. Score: 0,27
20.000 de sindicalişti vor face lanţ uman în jurul Parlamentului În acest demers, ca mişcare sindicală, ne bazăm pe articolul 9 din Constituţie, în vreme ce puterea trebuie să ţină seama cu stricteţe de articolul 47 al Legii fundamentale a ţării", a mai spus preşedintele CSDR. Score: 0,27
Sindicatele: „Dacă măsurile se aplică, blocăm toate instanţele din ţară” „Liderii de sindicat sunt asemuiţi cu puterea acum şi trebuie să recunoaştem că vina ne aparţine. Score: 0,27
Prietena Elenei Băsescu vrea la New York ca ataşat economic În primul rând prietenia cu Elena Băsescu, scrie cotidianul Puterea. Score: 0,29
Aproape învinşi într-o ţară de hapsâni şi leneşi Sentimentul de inutilitate istorică este trăit din nefericire doar la nivel insular de aceia care ştiu şi au puterea să schimbe câte ceva în peisajul apropiat, însă orice adiere de vânt reprezintă un semnal de alarmă, de posibilă prăbuşire pentru înţepeniţii sociali, stăpâni peste vieţile celor mulţi, fără voia lor. Score: 0,27
Băsescu-Boc, cuplu dictatorial Puterea reprezentată de formaţiunea politică de guvernământ, Partidul Democrat Liberal, şi de preşedintele României, Traian Băsescu. … se îndreaptă spre puterea care i-a minţit la alegerile prezidenţiale de anul trecut. Score: 0,28
O întâlnire cu cartea şi cele o mie de chipuri ale sale "Cartea viitorului" de Cecelia Ahern se dovedeşte un volum plin de suspans şi de mister, despre secretele de familie şi puterea de a schimba destinul, o poveste de suflet în care este strecurat un strop de magie. Score: 0,27
Un weekend fierbinte, cu muzică de toate genurile, teatru, dans, film Iadul este amintirea Avanpremieră, duminică, la Teatrul Odeon, cu spectacolul „Iadul este amintirea fără puterea de a schimba ceva”, după textul lui Jonas Gardel, de Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc. Score: 0,27
Vadim a depus plângere penală împotriva lui Băsescu pentru genocid și trădare de țară Aceste fărădelegi nu se prescriu şi când va pierde puterea, mâna lungă a justiţiei îl va ajunge. Score: 0,28
Lectura de la Papirus la e-Ink Iar Barbara Dana vorbea despre acest roman, comentând: "Ne cuprind fiori când ne întâlnim faţă în faţă cu această enigmatică icoană religioasă, când ne împărtăşim din puterea, din simplitatea, onestitatea, curajul şi momentele ei de teamă". Score: 0,28