Actualitate Caramitru. ”Noi nu ne permitem să avem instabilitate„ Pentru că lumea se sperie, toată lumea o să schimbe leul în euro sau în dolar. Score: 0,32
Actualitate USR va reclama „şarada” la instituţiile europene Este clar aici că un pierzător încearcă la masa verde să schimbe voinţa exprimată prin vot duminică. Score: 0,32
Actualitate Politică Terheș: Am reușit să dovedesc în fața CCR că USR şi Elena Lasconi au comis „o potenţială fraudă” Preşedintele PNCR, Cristian Terheş, a declarat, joi, că a reuşit să dovedească în faţa Curţii Constituţionale că USR şi Elena Lasconi au comis "o potenţială fraudă" care poate să schimbe ordinea candidaţilor la primul tur de scrutin de la alegerile prezidenţiale. Score: 0,35
Actualitate Kathleen Kavalec. „Este clar că mulți români au votat pentru schimbare” Cu toate acestea, un lucru care sper că nu se va schimba, care nu trebuie să se schimbe, este încrederea noastră în valoarea alianțelor noastre și a parteneriatului nostru. Score: 0,32
Actualitate Se cere ca Ilie Bolojan să preia conducerea PNL Deputatul Dan Vîlceanu, fost secretar general al PNL, a declarat că partidul trebuie să-şi schimbe toată conducerea şi să plece de la guvernare imediat şi Ilie Bolojan, liderul liberalilor din Bihor, să vină, cel puţin pe moment, în fruntea partidului. Score: 1,17
Sport Mircea Lucescu: Vor să ne fure munca Iar acum cei din Kosovo, sprijiniți total de Suedia, merg împreună la TAS pentru a încerca să schimbe verdictul de 3-0 la masa verde dictat de UEFA într-un rezultat similar invers, favorabil lor și nordicilor pentru a termina înaintea noastră în ierarhia pentru… Score: 0,32
Actualitate Comentariu Woke, Trump și alegerile din România El poate fi înteles şi ca o revoltă a popoarelor occidentale în favoarea păstrarii suveranităţii şi identităţii; aviz pentru politica UE, care este obligată să-şi schimbe actuala formă de dominaţie impusă împotriva voinţei populare. Score: 0,31
Actualitate Poşta Română, precizări privind închiderea Oficiilor poştale din țară Poșta are 162 de ani și s-a schimbat de-a lungul timpului și acum cred că e momentul să se schimbe din nou. Score: 0,32
Actualitate Sport Lucescu, nemulţumit. ”I-am certat pe jucători„ Mircea Lucescu a menţionat că Ianis Hagi, titular în partida cu Cipru, trebuie să îşi schimbe echipa de club pentru a juca mai mult. Score: 0,32
Actualitate Cine zice premierul că a făcut ”campania electorală praf„ „Nu văd ca lucrurile să se schimbe, din abordările din acest moment. … Nu văd ca lucrurile să se schimbe, din abordările din acest moment. Score: 0,37
Actualitate Extern Zelenski l-a atenţionat pe Scholz să nu vorbească la telefon cu Putin "A vorbi cu el îi va permite lui Putin să schimbe decorul şi să continue războiul. Score: 0,33
Un scriitor la Cotidianul Ce am spus (52) …critică şi de specialişti, ferindu-mă să spun „unii critici” sau „unii specialişti”, întrucât nici aceia ce nu fac parte dintre cei astfel pomeniţi nu au reuşit să schimbe starea de fapt amintită, durând de prea multă vreme. Score: 0,32
Din istoria noastră Dosar de presă Povestea fascinantă a Zsófiei Torma La CIAAP, Hampel a încercat să schimbe semnele pentru unele dintre artefactele expuse de Zsófia Torma, deoarece el le considera de origine romană și abia după opoziția sa vehementă au fost restaurate descrierile originale. Score: 0,30
Dosar de presă Despre bătălii electorale, pomeni, violenţe şi abuzuri Dar tot acest cântec de dezarmare, cântat pe toate strunele, n-a putut determina pe Mayer să se schimbe după cum doreau, căci Patru Mayer-Purecu n-a vrut să cedeze. Score: 0,31
Actualitate Comentariu Manipularea conştiinţei publice după terminarea Războiului Rece FICTIVĂ / FALSĂ, întrucât are caracter ghepardian, totul urmărindu-se a fi schimbat cu scopul ca în esență să nu se schimbe nimic, respectiv să fie păstrată supremația americană în ceea ce privește definirea, instaurarea și păzirea ordinii mondiale, să fie perpetuat imperiul american ca… Score: 0,31
Actualitate Medvedev îi acuză pe liderii europeni "Este clar că aceste rachete nu sunt capabile să schimbe cu nimic semnificativ cursul operaţiunilor militare", a mai spus el. Score: 0,33
Actualitate Am văzut și pasageri fericiți Și, uite așa, au reușit să schimbe din păcate sintagma definitorie a aviației însăși “Safety first!” Și la noi este din păcate aceeași evoluție negativă exemplificată de cerințele impuse pentru… Score: 0,32
Politică Ciucă compară sondajele noastre cu cele americane. Aţi văzut că ei au greşit? Liderul PNL şi candidatul partidului pentru funcţia de preşedinte, Nicolae Ciucă, a declarat vineri, la Bacău, că în ultima perioadă asistăm la "un concurs" al sondajelor de opinie care, în opinia sa, încearcă să schimbe percepţia alegătorilor. Score: 0,32
Actualitate Reţeta lui Josep Borrell ca UE să supravieţuiască Clima va continua să se schimbe şi nu ne putem permite să pierdem patru ani în lupta împotriva schimbărilor climatice", a declarat el, dând ca exemplu "catastrofa naturală" din Valencia. Score: 0,33
Sport Bela Karoly, stare gravă de sănătate Iar eu am acceptat să furnizez toate acele informații considerând că ajut astfel să se schimbe ceva din mediul sălbatic pe care-l dezvoltaseră soții Karoly”. Score: 0,32
Actualitate Extern Ambasadorul Australiei şi-a şters postările critice faţă de Trump Unii observatori se tem că Donald Trump va renunţa la această alianţă militară sau va încerca să-i schimbe conţinutul, în conformitate cu politica sa "America în primul rând" în materie de relaţii externe. Score: 0,32
Extern Ce scrie presa despre victoria lui Trump Financial Times scrie ca americanii ”au ales un infractor recunoscut, inculpat inclusive pentru ca a încercat să schimbe rezultatul ultimelor alegeri, și care este admirat de autocrați”. Score: 0,32
Sport Mitriță, joc slab: A fost deshidratat Și, spre deosebire de alte meciuri în care s-a mai întâmplat să intre pe parcurs și să schimbe în bine jocul leilor albaștri, acum, prezența sa a fost ca și inexistentă sau numai din punct de vedere numeric. Score: 0,33