Ambasadorul Australiei şi-a şters postările critice faţă de Trump

Ambasadorul Australiei în Statele Unite, Kevin Rudd, a şters o serie de mesaje virulente împotriva lui Donald Trump de pe contul său de X după victoria republicanului în alegerile prezidenţiale americane, relatează AFP.

Ministerul de Externe al Australiei a confirmat că fostul prim-ministru de centru-stânga (2013) a şters postările de pe platforma de socializare X care îl calificau pe Trump drept un „distrugător” şi un „trădător al Occidentului”.

Rudd a şters postările pentru a „elimina posibilitatea ca astfel de comentarii să fie interpretate greşit”, a declarat joi un oficial al ministerului la o audiere parlamentară.

„Ambasadorul Rudd aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu preşedintele Trump şi echipa sa pentru a continua să consolideze alianţa SUA-Australia”, a adăugat el.

În acelaşi timp, şefa diplomaţiei australiene, Penny Wong, a declarat joi că este „încrezătoare” că alegerea lui Donald Trump nu va afecta alianţa de apărare AUKUS dintre Australia, Marea Britanie şi Statele Unite.

Cele trei ţări au creat acest pact tripartit în septembrie 2021 pentru a-şi consolida legăturile militare şi pentru a contracara influenţa Chinei în Pacificul de Sud. Înţelegerea prevede în special echiparea Canberrei cu o flotă de submarine cu propulsie nucleară începând cu 2040.

„Am mare încredere că AUKUS va continua să fie ceva pe care ambele părţi” ale Congresului SUA îl susţin, a declarat Penny Wong, dând asigurări că Washingtonul şi Canberra doresc o regiune Asia-Pacific „stabilă” şi „paşnică”.

„Discutăm cu ambele tabere politice din Statele Unite de mult timp despre acest proiect”, a declarat ea presei australiene.

„Suntem foarte încântaţi să vedem progresul pe care l-am făcut atât cu sprijinul republicanilor, cât şi al democraţilor”, a adăugat şefa diplomaţiei australiene.

Unii observatori se tem că Donald Trump va renunţa la această alianţă militară sau va încerca să-i schimbe conţinutul, în conformitate cu politica sa „America în primul rând” în materie de relaţii externe.

China a criticat puternic pactul de securitate AUKUS. Beijingul este de părere că livrarea de submarine cu propulsie nucleară către Canberra este o încălcare a regulilor de neproliferare nucleară şi o consideră o ameninţare la adresa securităţii sale.

Joi, premierul australian Anthony Albanese a declarat că l-a felicitat pe Donald Trump pentru realegerea sa, în timpul unei convorbiri telefonice, şi a vorbit cu el despre relaţiile dintre SUA şi Australia, „AUKUS, comerţ şi investiţii”.

„Aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună în interesul celor două ţări”, a scris Albanese.A

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

12 Comentarii

  1. Ce poti spune despre așa oameni..
    Nimic principii.. Așa și lucrul lor este.. Ferește-te de ei.. Cred ca pe Trump are cine să-l informeze la timp despre ei..

  2. Acum este pinguin si bate din labute, ca toti bolsevicii. La vremuri noi (vrem) tot noi, tovarasi! Australia este subjugata total Chinei. Iar China infratita cu obama si suita de umanoizi. Sper sa nu pregateasca ceva pentru Presedintele Trump. SUA este invadata de serviciile de spionaj chinezesti, iar hollywood este luat de ei.

  3. @shush,asa este,toti politicienii din tarile occidentale vin televizat sa puna biletele si sa se roage la marele zid chinezesc…

  4. 90 % din mass-media romaneasca ar trebui sa urmeze rapid acest sanatos demers .
    asadar ” sus TRUMP”

  5. Când citești tot ce scriu unii pe rețele preluate de jurnaliști pentru „informare” cetățeni, te umflă râsul, simți că ceva nu e real sau nu e corect tradus textul. Nu știu dacă e valabil aici, dar simt că e încă o capcană, sau, temere de otice rău având la bază nebunia spontan și incontro.labila a mosului american 78 ani Trump care incepe munca pe 20 ianuarie 2025.

  6. Ce-mi mai plac oamenii de caracter 😁!
    De abia aștept sǎ-l vǎd și pe Gâdea, Radu Tudor și celelalte scursuri de la Antena 3 cum o vor da pe pupincurism.

  7. „… le-a șters ca sǎ nu fie interpretate greșit”. Pǎi când insulți pe cineva, care este interpretarea corectǎ?
    Sau în „nouvorba” orwellianǎ a progresiștilor australieni cuvintele au sensuri pe care noi, oamenii de rând, nu le putem pricepe?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.