Actualitate Extern Letonia a interzis simbolurile naziste şi comuniste Noua reglementare va intra în vigoare imediat după ce va fi semnată de către preşedintele ţării. Score: 0,25
Poezia românească în lume Programul va cuprinde versuri semnate de Mihai Eminescu, într-un omagiu adus unuia dintre simbolurile culturii române. Score: 0,25
„Constructorul Solness”, în regia lui Andrei Belgrader, un spectacol cu impact universal O partitură generoasă de roluri feminine şi masculine Scenografia spectacolului de la Harvey Theater, semnată de Santo Loquasto Ba, mai mult, Solness se foloseşte de logodnica tânărului, tânăra Kaja, interpretată de Kelly Hutchinson, o tânără paralizată de admiraţia şi iubirea pe care le nutreşte pentru maestrul fără scrupul. Score: 0,25
Actualitate Liderul PNL Mehedinți: Protocolul USL, suspendat la Drobeta Turnu Severin În semn de protest față de această încălcare grosolană a celor stipulate în protocolul semnat, toți membrii PNL s-au retras din Consiliul Local Drobeta Turnu Severin”, a declarat Cîrjan, conform sursei citate. Score: 0,25
Roşia Montană, Roşia Poieni (modelul românesc) şi modelul suedez La 4 septembrie 1995, a fost semnat un contract de cooperare între actuala Minvest şi Gabriel Resources N.L., ca urmare a adjudecării unei licitaţii organizată de Minvest şi Ministerul Industriilor la 4.09.1995. Score: 0,25
Generalul Mihail Popescu a murit Protocoalele de aderare la NATO a celor șapte state invitate la summit-ul de la Praga au fost semnate la Reuniunea extraordinară a Consiliului Nord-Atlantic din 26 martie 2003, scrie ziuaveche.ro. Score: 0,25
Actualitate Editorial Deutsche Welle şi vocea elucubraţiilor Iancu, singura dată când îi scriu numele, în momentul în care, marţi, a semnat articolul „Estetica despotului”, s-a manifestat nu ca un membru al unei redacţii care susţine că prezintă oficial „Vocea Germaniei”, ci ca un lefegiu al cărui zel ascunde evident altceva foarte grav. Score: 0,25
Invitaţie la lectură Cea de doua carte din saga fantasy „Cântec de gheaţă şi foc” cu „magie neagră, intrigă politică şi multă vărsare de sânge, o saga titanică, semnată de George R.R. Score: 0,25
În Normandia, pe urmele impresioniştilor Puteţi, de asemenea, să achiziţionaţi una dintre numeroasele picturi înfăţişând Honfleur, semnate de artişti contemporani. Score: 0,25
„Te iubesc… eu nu” O carte, “La tour Montparnasse 1973-2013, je t'aime… moi non plus” (Turnul Montparnasse 1973-2013, te iubesc… eu nu”, semnată de Sylvie Andreu et Michèle Leloup, retrasează istoria edificiului inaugurat în 1973. Score: 0,25
Actualitate Extern Chişinău: Parlamentul dezbate situaţia din Transnistria Situaţia în jurul conflictului transnistrean s-a agravat în ultimul timp, în special după ce acum zece zile liderul separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat legea privind 'hotarul de stat' al regiunii separatiste, care include şi satul Varniţa din dreapta Nistrului. Score: 0,25
Noi tensiuni între Chişinău şi Tiraspol Liderul regimului separatist de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, a semnat pe 10 iunie un decret intitulat "frontiera de stat a Transnistriei", ce ar urma să intre în vigoare în 14 zile. Score: 0,25
Actualitate Proiect de lege pentru parteneriatul civil între persoane de același sex Not found: semnat Score: 0,25
Nina Batalli, între România şi Italia În catalog apar texte semnate de poetul italian Mario Luzi, de Giorgio Prosperi şi de Marino Piazzolla; în alte ocazii opera ei a fost prezentată de pictorul Giovanni Omiccioli. Score: 0,25
Actualitate Boc: Ponta se laudă cu proiectele Guvernului PDL Au fost două memorandumuri în Guvern, pe care le-am semnat şi aprobat, şi care au stat la baza aprobării documentaţiei din Comisia Europeană. Score: 0,25
O vară în sunetul muzicii Produsul rezultat în urma seriei de concerte SoNoRo Conac va fi un album de fotografie editat de “Igloo Media”, care va cuprinde lucrările fotografului Şerban Mestecăneanu şi texte scrise de Luiza Zamora, iar conceptul grafic va fi semnat de Corina Duma. Score: 0,25
Va ataca „Europa” noua Constituţie? Prin moţiunea de cenzură, semnatarii propun o persoană drept candidat pentru funcţia de prim-ministru, iar aceasta va fi însărcinată de către Preşedinte cu formarea noului Guvern, în cazul în care moţiunea de cenzură este adoptată”. Score: 0,25
Actualitate Justiție Laszlo Borbely, audiat la DNA "Am fost chemat la DNA în calitate de martor într-un dosar care-l priveşte pe un fost director general de la Ministerul Mediului şi am fost întrebat în legătură cu acest dosar ca martor, vă închipuiţi am stat 45 de minute, deci au fost 2 întrebări foarte uşoare pentru mine, am răspuns, am semnat declaraţia şi am plecat. Score: 0,25
Actualitate Extern Conducerea PES se reuneşte la Sofia, pe fondul protestelor împotriva liderului socialiștilor europeni El a primit un răspuns semnat de bulgarul Deian Ivanov, potrivit căruia "este prea târziu, deja s-a atins punctul critic de neîncredere (la mai puţin o lună după alegeri)". Score: 0,25
Spectacolele lumii la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu Au fost spectacole remarcabile, precum “Divina Commedia” de Dante Aligheri, o creaţie a companiei din Lituania, “Meno Fortas Teatr”, a cărei regie este semnată de celebrul Eimuntas Nekrosius, ce face parte din elita creatorilor europeni, care a prezentat o lume ce fascinează prin teatralitatea focalizată pe imaginea plină… Score: 0,25
Spectacolele lumii la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu Au fost spectacole remarcabile, precum “Divina Commedia” de Dante Aligheri, o creaţie a companiei din Lituania, “Meno Fortas Teatr”, a cărei regie este semnată de celebrul Eimuntas Nekrosius, ce face parte din elita creatorilor europeni, care a prezentat o lume ce fascinează prin teatralitatea focalizată pe imaginea plină… Score: 0,25
Actualitate Vasile Miriuţă, noul antrenor al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ Miriuță a semnat un contract valabil pentru două sezoane cu gruparea din Piatra Neamţ. … Alături de Miriuţă, a semnat un contract tot pe doi ani şi preparatorul fizic Asamoah Victor Doky. Score: 0,26
Actualitate OmniTRAX a contestat procedura de privatizare a CFR Marfă Printre altele, OmniTRAX a solicitat accesul la situaţii contabile precise, pe care CFR Marfă SA are obligaţia să le întocmească lunar sau anual, cum ar fi: bilanţuri, balanţe sintetice şi analitice, fişe contabile ale unor conturi, semnate de reprezentanţii societăţii, situaţii uzuale în procedurile de audit. Score: 0,25
Grampet, GFR şi Gruia Stoica sunt nimeni în Serbia şi Moldova semnate de chiar ”preşedintele” (cum îi place să fie numit) Gruia Stoica: ”În baza raportului anual pe 2012, Fondatorul stabileşte totalul general al bilanţului contabil… Score: 0,25
„Pe 13 iunie a avut loc la Bucureşti o tentativă de lovitură de stat” Astăzi vă prezentăm un alt articol, semnat de alt ziarist de marcă, a cărui carieră a început tot sub semnul mistificărilor grosolane faţă de evenimentele din iunie 1990. Score: 0,25