Stânga şi dreapta pe contrasens Actualul constructivism ultraprogresist al realităţii noastre sexuale face un serviciu retro-reacţionar: ne obligă să redescoperim realităţile sufleteşti din corpul nostru fizic. Score: 0,27
PORTRET Joe Biden, politicianul veteran, revenit în prim plan la 78 de ani Ideea că Biden „ar putea câștiga confortabil” în calitate de candidat alb, masculin, familiar, moderat, a învins toate celelalte imperative, inclusiv exorcizarea fantomelor înfrângerii lui Hillary Clinton de către un bărbat care s-a lăudat că a agresat femei și a fost acuzat de agresiuni sexuale. Score: 0,28
O Americă înfricoșătoare Descrierea pe scurt a autorului despre ce-a scris, sună așa: „Daca vorbesc despre o America infricosatoare e pentru ca remarc o degradare a acestei societati, aparitia unui separatism nu numai etnic, ci si sexual, cautionat de noile dogme. Score: 0,27
Alegerile din SUA (I) În schimb, în ce privește Alabama, se conturează un eșec pentru democrați, care, în 2017, au câștigat postul după ce ocupantul său republican a demisionat în urma unui scandal sexual. Score: 0,27
Alegerea unui președinte al SUA fără putere Scandalul sexual de la Casa Albă în care a fost implicat a dus apoi la reconsiderarea agendei de politică externă, din Orientul Mijlociu și până în Balcanii de Vest, odată cu bombardarea Belgradului de către fortele NATO. Score: 0,27
America este condamnată pentru că și-a pierdut tinerii Americanii au drept de vot de la 18 ani, iar aceasta este și vârsta relației sexuale consimțite și vârsta la care poți merge în armată. Score: 0,27
Klaus Iohannis a intrat în gura ONG-urilor În principiu, noile prevederi majorează limitele de pedeapsă pentru faptele de viol şi act sexual cu un minor. … Legea 217/2020, în vigoare de luni, modifică legislaţia penală şi majorează limitele de pedeapsă pentru faptele de viol şi act sexual cu un minor. Score: 0,32
Încă patru minore, dispărute în ultimele 2 zile Reamintim că România se află pe primele locuri în Europa la traficul de persoane, în special de fete minore, oferite traficanților pentru exploatare sexuală. Score: 0,27
Primarul „porno” ridică două degete: „Încă o dată” Potrivit DIICOT, în perioada 2016 – 2017, primarul a început o relaţie de concubinaj cu o minoră care atunci avea 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu acesta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar şi influenţată de autoritatea acestuia. Score: 0,27
Minorităţile sexuale primesc susţinerea Papei Moment istoric pentru minorităţile sexuale: Papa Francisc susţine parteneriatul civil pentru persoanele de acelaşi sex. Score: 0,81
De unde ni se trage lockdownul culturii …începe să citească, să citeze sau doar să menționeze – grațios, cu aer de împroșcat cu superficialitate – autori străini cu nume pompos sau exotic, pentru a surescita sexual animalul de lângă ei sau pentru a-și face reclamă (deci tot pentru sex). Score: 0,27
Dezvăluiri cumplite din orfelinate: Agresiuni sexuale, bătăi, înfometare Acuzatorii vorbesc despre abuzuri sexuale și violență. … Acuzațiile sunt deosebit de grave vorbindu-se despre agresiuni sexuale, bătăi, schingiuiri și înfometări. … De la abuzuri sexuale, copii bătuți (unul chiar cu biciul), până la înfometarea unora dintre aceștia. Score: 0,80
„Joe Biden, expresia celei mai radicale ideologii de stânga” …progresismul-neomarxist, urmărește nivelarea valorilor și distrugerea fundamentelor conservatoare ale societății prin împingerea în față a „drepturilor” minorităților sexuale, etnice și religioase, care devin, astfel, clasele privilegiate ale noii ideologii și ale noilor structuri de putere. Score: 0,28
Sibiu – capitala homosexualilor, pentru două zile O fi prin lume o presiune nebună pentru legalizarea și instituționalizarea minorităților sexuale, chiar pentru trecrea controlului deciziilor publice sau politice și prin mîna acestora. … Se lucrează la modernizarea sau la eliberarea lor sexuală ? Score: 0,29
Nu vă place LGBT? Sunteți de partea greșită a istoriei Progresismul, eliberarea de sub tirania moravurilor sexuale tradiționale? Score: 0,27
Cum au gestionat pandemiile sau epidemiile președinții SUA Dar a recomandat abstinența sexuală, în locul unor metode de protecție. Score: 0,27
S-a decis câștigătorul premiului Nobel pentru literatură Anul trecut, Academia Suedeză a anunţat doi laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură – scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk pentru anul 2018 şi scriitorul austriac Peter Handke pentru 2019 – după ce a decis să amâne decernarea premiului din 2018 din cauza unui uriaş scandal sexual şi a unor prezumtive conflicte de interese. Score: 0,28
Est și Vest, spre totalitarism cu față umană – două căi, aceeași destinație Apar inclusiv cărți cu povești pentru copii răstălmăcite pentru a include minorități sexuale, etnice, oameni defavorizați – iar asta chiar și în Ungaria premierului ultraconservator Viktor Orban, acuzat recent în presa vestică că a îndrăznit să critice o asemenea carte. Score: 0,27
Primarul care a făcut sex cu minore chiar în primărie – un nou mandat Primarul comunei Mogoşeşti Siret a recunoscut în instanţă, unde era audiat ca martor într-un dosar în care erau judecate cinci persoane pentru trafic de minori şi complicitate la viol, că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete chiar în sediul Primăriei. Score: 0,30
Trump, decizie care i-a revoltat pe democrați Astfel, ea a declarat neconstituțională o lege din statul Lousiana care făcea aproape imposibil avortul și a înscris în dreptul federal interdicția discriminării în muncă din cauza orientării sexuale. Score: 0,27
Ca-n filmele de groază Pe 3 septembrie, în jurul orei 5.30, un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că fiica sa, majoră, a fost agresată sexual și tâlhărită de un bărbat mascat care a intrat în apartament pe geam. Score: 0,28
De la visul american, la visul lui Marx Da, există și beneficiază de caracterul internaționalist al mișcării, care lesne poate pune semnul egalității între supremația albilor, drepturile minoritășilor sexuale, multiculturalism, anticorupție, politica de apărare si securitate. Score: 0,27
Gheorghe Piperea: Back to the future 2.0 Pentru mișcarea cancel culture, identitatea nu mai este individuală, evolutivă și oglindită în ceilalți, ci făcută din elemente constante, cum ar fi culoarea pielii, identitatea sexuală, apartenența la un stup corporatist ori sectă, aderența la o ideologie sau alte asemenea iluzii și fantasme new age. Score: 0,28
Procurorii ”troieni” ai lui George Soros este cel care l-a anchetat pe Dominique Strauss-Kahn în dosarul de hărțuire sexuală ce l-a costat pe fostul director FMI pierderea susținerii socialiștilor francezi pentru candidatura la președinție, în 2012. Score: 0,27
3 artiști internaționali expun în premieră la Cluj Lucrările sale provoacă anxietate datorită dimensiunilor lor gigantice, nudității și ipostazelor grotești surprinse, și invocă în privitor păcatele cotidiene: sexualitatea, angoasele copilăriei, singurătatea, obscenitatea sau voyeurismul. Score: 0,27
O perversiune universitară și o aberație intelectuală Nu, identitatea este compusă din elemente constante (culoarea pielii, orientarea sexuală). Score: 0,27