Donația făcută de Familia Regală a României Suntem profund recunoscători pentru sprijinul continuu al Casei Regale în promovarea valorilor înalte ale cunoaşterii puse în slujba semenilor, singurele în măsură să înnobileze umila noastră natură umană", a afirmat rectorul USM, Igor Şarov. Score: 0,28
Reacții la prima victorie împotriva lui Iohannis Acum, când mandatul actualului se apropie de sfarșit, „independenta” justiție se dezice de unele hotărâri luate spre a-i face pe plac, pregătind terenul pentru a se pune în slujba succesorului – care să-i mențină salariile și pensiile „cuvenite”. Score: 0,28
Andrei Pleșu are o problemă cu Imnul României Cugetătorul Andrei Pleșu a terminat cu fotoliile de ministru, cu programele și cu fondurile pentru fundație, s-a săturat și de campaniile de susținere pentru președinți sau tentativele de a se pune în slujba acestora. Score: 0,28
Întoarcerea la comuna primitivă Cei care n-au ce face să-și pună elocința în slujba realizării unor unități medicale bine dotate și eficiente care să întrunească condițiile mediului familial. Score: 0,28
Papa Francisc cere încetarea luptelor. ”În numele lui Dumnezeu” "Continuu să mă gândesc la grava situaţie din Palestina şi din Israel, unde foarte mulţi oameni şi-au pierdut viaţa", a spus Papa după slujba de duminică, în faţa miilor de credincioşi adunaţi în piaţa Sf. Score: 0,28
”Rugăciunile și parastasele, ultima posibilitate dată de Dumnezeu celor răposați ca fie ajutați” Not found: slujba Score: 0,30
(VIDEO) Deasupra bisericii. Arhiepiscopul Tomisului, ridicat cu macaraua "Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a oficiat slujba sfinţirii lucrărilor de înfrumuseţare a bisericii 'Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir' din localitatea Agigea, duminică, pe 29 octombrie 2023. Score: 0,29
Problema (1) (Gheorghe Schwartz, Psihologia transversală, parametrii dispoziţiei, parametrii comportamentului, în slujba satisfacţiei, TipoMoldova, ediţia a VI-a, Iaşi, 2016, p. Score: 0,27
TRĂIRILE MALEFICE (ultima parte) Tatăl domnului Poolo Junior a fost de două ori decorat, o dată de însuşi domnul Prefect, cu ocazia vizitei făcute în târg, iar într-un ziar central şi chiar şi pe un post de televiziune au apărut reportaje extrem de elogioase, atestând munca de o viaţă a unor slujbaşi modeşti şi harnici. Score: 0,28
Patriarhul Daniel: Credincioșii nu cinstesc oase Înaltul ierarh a săvârşit slujba împreună cu Mitropolitul elen al Veriei, Naousei şi Kampaniei, Pantelimon, şi Mitropolitul bulgar de Ruse, Naum, alături de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, preoţi şi diaconi. Score: 0,30
Povestea cetățeanului român mort în Ucraina: A ales Legiunea, iar când a început războiul… Își iubea meseria, spunea că operează și că slujba vor fi pe primul loc fără să spun eu. Score: 0,28
Expoziție după poveștile a 15 femei diagnosticate cu cancer. Care-i scopul Să alegem să construim împreună armonie, să ne eliberăm de frici și să ne punem cu adevărat în slujba iubirii de sine și pentru semeni.”, Score: 0,28
Când pică Moșii de toamnă. Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi, dovadă de iubire După dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte Slujba Parastasului cu unele rugăciuni speciale. Score: 0,28
(VIDEO) Record la pelerinajul de la Iași – Imagini de la fața locului Un sobor de 26 de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi, din ţară şi străinătate, condus de mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, a oficiat, sâmbătă, slujba Sfintei liturghii, cu ocazia prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Score: 0,34
Ciucă merge pe mâna celor doi “penali“ la Iași Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a mai precizat că nu va participa la Slujba Liturgică, care va fi oficiată sâmbătă dimineaţa, cu prilejul prăznuirii Hramului Sf Cuvioase Parascheva, şi nici la "Seara Valorilor", eveniment organizat sâmbătă seara de Primăria Iaşi. Score: 0,28
Adrian Severin: Israelul în flăcări. Cine ce a vrut și ce a obținut (II) Fatah, cu abordarea sa non-violentă, câștigă concursul cu Hamas și cu preferința acestuia pentru a pune violența în slujba obiectivelor politice. Score: 0,27
TRĂIRILE MALEFICE (28) Ziua şi-o pierdu cu slujba, dar după-masa, întorcându-se acasă, văzu că şi ceilalţi martori ai întâmplării de ieri dădeau din nou târcoale obiectului. Score: 0,29
Pelerinaj la moaştele Sfintei Parascheva. Peste 30.000 de persoane, în 24 de ore Conform programului oferit de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în cursul acestei zile, în Catedrala Mitropolitană va fi oficiată slujba liturgică şi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, iar între orele 16,00 şi 18,00 Vecernia, Paraclisul Maicii Domnului şi Paraclisul Sf. Score: 0,28
Procesiune cu mii de pelerini. Racla cu moaştele Sf. Cuvioase Parascheva, scoasă spre închinare Preoţii vor oficia în orele următoare slujba de sfinţire a apei şi Taina Sfântului Maslu, precum şi Sfânta Liturghie. Score: 0,28
TRĂIRILE MALEFICE (22) Până ce un musafir prea vorbăreţ şi-a pus întrebarea de unde are un slujbaş, fie şi de rang municipal, atâta încredere în viitor, încât să-şi permită să nu se gândească la ziua de mâine şi să ofere de mâncare şi unor străini, chiar dacă aceştia nu erau invitaţi în mod special la masă. Score: 0,27
TRĂIRILE MALEFICE (17) Dacă în privinţa celei de a doua invenţii nu existau, în principiu, opoziţii, cântăreţul mecanic, chit că interpreta cântecele potrivite unui sfânt locaş – sau, poate, mai ales de aceea – producea panică printre ceilalţi călugări şi, mai ales, printre credincioşii veniţi din sat să asculte slujba. Score: 0,30