Zeci de percheziții la persoane bănuite de deținere ilegală de arme …Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Romane, sub coordonarea procurorilor de caz, cu sprijinul polițiștilor din cadrul structurilor teritoriale de profil, efectuează 11 percheziții domiciliare, în județele Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinți și Suceava, pentru scoaterea din circuitul ilegal a… Score: 0,29
Cât de absurde sunt cererile lui Vladimir Putin (II) PRINȘI ÎNTRE TEAMA DE DOMINARE ȘI TEAMA DE IZOLARE Teama de discriminare și marginalizare (adică teama de dominare) în cadrul structurilor euro-atlantice, care, în timp, s-a dovedit a fi pe deplin justificată, ne-a determinat să cerem eliminarea acelui text (anterior semnării, iar nu după semnare… Score: 0,27
Consilierul lui Ciucă pentru PNRR Potrivit surselor, având în vedere importanţa PNRR, nu ar fi exclusă înfiinţarea unei structuri speciale în cadrul Cancelariei prim-ministrului, care să urmărească atingerea ţintelor din PNRR. Score: 0,29
Sfatul lui Chirițoiu pentru hipermarketuri: Vindeți benzină și motorină Structuri similare ale sectorului carburanților se regăsesc în majoritatea țărilor europene, ca exemple putând fi enumerate state precum Bulgaria, Germania sau Grecia. Score: 0,28
Bilanţul coronavirusului: Cifre în scădere De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. Score: 0,28
«Сă „Moşu’“ v-aduce vouă…» …Adrian Zuckerman (ambasadorii numiţi de preşedintele Donald Trump, în 2018, la Varşovia, respectiv la Bucureşti, actualmente ambii demisionaţi, din 20 ianuarie 2021, din structurile Departamentului de Stat de la Washington) şi fiind lansat cu oarecare fanfară – drumul strategic sub controlul NATO de la Gdańsk pe Baltica la Marea Neagră… Score: 0,27
Bilanț coronavirus: O treime dintre decese, raportate cu întârziere De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. Score: 0,28
Coronavirusul românesc, o bagatelă! De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. Score: 0,28
Explozia din Cluj: Femeia carbonizată avea doar 37 de ani Mulţumesc tuturor structurilor de urgenţă pentru intervenţia rapidă şi profesionistă", a scris Emil Boc pe Facebook. Score: 0,28
Arme de foc, aduse în țară prin curier Peste 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale participă la această acțiune. Score: 0,28
Eurodeputat PSD: Reparăm greșelile fostei guvernări …include trei concepte cheie, respectiv responsabilitate pentru reforme din partea autorităților centrale, eficientizare, prin implementarea proiectelor investiționale de către structurile care au expertiză și capacitate administrativă, recurgând la descentralizare prin Agențiile pentru Dezvoltare Regională acolo unde ministerele au eșuat și… Score: 0,28
Armata cumpără uniforme de luptă, bocanci și pantofi pentru cadre Achizițiile se fac prin intermediul UM 02574 iar echipamentele ce vor fi cumpărate sunt destinate mai multor structuri ale Armatei. Score: 0,29
Cristoiu: Căderea lui Klaus Iohannis a început în urmă cu un an Nu mă refer la împărțirea electoratului de Dreapta de către PNL cu USRPLUS, un partid nu demult înființat, lipsit de structuri în teritoriu, ocolit de presa mogulilor. Score: 0,28
Zeci de rezultate pozitive în şcoli cu testele de salivă Potrivit comunicatului de presă, luni, 6 decembrie 2021, la nivel național, 17.677 de unități de învățământ cu personalitate juridică sau structuri arondate (dintr-un total de 17.915) funcționează cu prezență fizică, incluzând și unitățile conexe. Score: 0,31
Încă o încercare de vaccinare în mediul rural "Guvernul va face apel către autorităţile locale ca prin serviciile de asistenţă comunitară să se coordoneze cu structurile medicale din teritoriu şi să reevalueze situaţia persoanelor nevaccinate, în sensul în care, acolo unde este necesar, Ministerul Apărării Naţionale sau Ministerul… Score: 0,28
Plouă cu vești bune pentru bugetari voi avea întâlnire cu toate structurile din teritoriu, mă refer la Casele de Pensii, agenţiile de ocupare, inspectoratele de muncă şi agenţiile de prestaţii şi plăţi şi vom stabili pe fiecare agenţie, pentru că am pentru fiecare agenţie câte un mesaj de dat şi de de impulsionare la treabă", a adăugat Marius Budăi. Score: 0,27
Ajutorul european se integrează în poluarea aerului Tot ceea ce nu s-a făcut, și sunt nenumărate exemple, a reprezentat o sursă de înavuțire pentru cei care se regăsesc în mediul politic, structuri de siguranță, justiție. Score: 0,28
Misiunea lui Dîncu – la vremuri noi, „năravuri” vechi Sistemul medical militar, aviația militară, dar și toate celelalte structuri acționale ale armatei noastre vor fi la datorie alături de populație și de autoritățile centrale și locale care acționează pentru depășirea acestei pandemii. Score: 0,28
Zarafii de modă nouă Dinamica superioară a cererii de valută comparativ cu vânzarea acesteia este consecința logică a capacității mult prea limitate a economiei românești de satisfacere a cererii interne, a volumului și structurii nesatisfăcătoare a exportului. Score: 0,28
Aporisticon – SF politic Dacă un Gurgu, un Hăulică, un Sterian, o Ana-Maria Negrilă şi un Dan Doboş îşi construiesc cu inspiraţie şi eleganţă structurile narative de profunzime e spre meritul şi superbia lor. Score: 0,28
Finanțele ajunse lovitură de stat Banii publici sunt deturnați în România prin tot felul de tertipuri de grupuri infracționale constituite la nivelul guvernului, ministerelor, cu ramificații spre mai mulți demnitari, de toate rangurile, care folosesc structurile statului în scop electoral și folos propriu. Score: 0,28
Un Guvern de căcăcioși Potrivit lui Alexandru Rafila, acestei pîrghii sînt de ceva vreme în mîinile lui Raed Arafat, secretar de stat la interne, creatorul și coordonatorul unei structuri supraministeriale. Score: 0,29
Coronavirus în România: 1.377 de cazuri noi De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. Score: 0,28
Buni de plată după „paradeala” procurorului Tudose Am înţeles apoi că această insistenţă denotă o obsesie care nu face altceva decât să confirme ceea ce se ştie de ani buni în spaţiul public: şi anume, că motivele ce au stat la baza înfiinţării acestei structuri există şi că ele sunt mai mult decât legitime şi serioase, mai puternice ca oricând. Score: 0,29
(DOCUMENT) Regulile după care va funcţiona coaliţia PSD-PNL-UDMR Formațiunile semnatare ale prezentului Acord vor asigura reprezentarea GPMN în structurile guvernamentale, cu respectarea ponderii politice parlamentare în cadrul prezentei Coaliții. Score: 0,28
Bilanț coronavirus: Aproape 2.800 de cazuri noi De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. Score: 0,28