Actualitate Ponta: Rambursările pentru POSDRU nu intră la buget anul acesta …pe ministrul Fondurilor Europene dacă România va primi la sfârşitul acestui an o parte din fonduri de la Comisia Europeană pentru programul privind Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), iar acesta a arătat că se discută cu oficialii CE pentru a vedea "dacă este posibil, până la final de an, să intre anumite fonduri". Score: 0,26
Crăciun fericit! Pe de o parte, avem versiunea siriană, reluată de bizantini, conform căreia Naşterea lui Hristos a fost similară oricărei naşteri umane, cu excepţia suferinţelor îndurate de mamă, iar, pe de altă parte, în arta occidentală de la sfârşitul Evului Mediu, scena Naşterii devine o adorare, în care Fecioara… Score: 0,26
Actualitate Stare de alertă în Focşani Starea de alertă presupune o mobilizare generală a tuturor forţelor şi resurselor umane şi materiale pentru înlăturarea efectelor viscolului, a declarat prefectul de Vrancea, Cătălin Popescu. Score: 0,27
Actualitate Editorial Din paradis în paradox Ilegitimul forţează din nou mâna moale şi protectoare a Europei, care se preface că nu-i vede micimea staturii umane şi politice doar de dragul intereselor partizane. Score: 0,26
Actualitate Scene de coşmar în Siberia Poliţia a descoperit rămăşiţe umane în locul de unde cei doi au fost salvaţi, iar ei au admis că au fost nevoiţi să mănânce bucăţi din prietenul lor, decedat, pentru a supravieţui.Abdullaev, Gradulenko… Score: 0,26
Decembrie românesc dincolo de frontiere Oamenii îşi abandonează grijile, se îmbracă în straie de sărbătoare şi se consideră părţi ale unui mister în care convenţiile comportamentale sunt evaluate după alte criterii, iar gândurile umane sunt filtrate prin ochii divinităţii, devenită mai familiară şi mai tolerantă. Score: 0,26
O părticică din căldura Crăciunului pentru oameni Relaţiile se consolidează, principiile umane se dezmorţesc pentru ca până la final cele trei personaje să se contopească într-unul. Score: 0,26
Actualitate Editorial Aplauze în ecoul frisonantului hăhăit Scoaterea ţării, a relaţiilor publice, umane chiar, din mentalitatea dement militarizantă, securistică, este încă un punct esenţial. Score: 0,26
Actualitate Editorial Jurnal romaşcan de campanie Şi-apoi, mai zicem, fiecare în felul lui, e în firescul naturii umane ca, instinctiv, oamenii să fie de partea celor mai slabi, a celor cotaţi, măcar teoretic, cu şanse scăzute într-o competiţie. Score: 0,26
„Fustangii”. Sau infidelitatea masculină din perspectiva a 7 regizori Gilles şi cu mine căutam, de asemenea, aventuri umane, şi chiar ne tenta să lucrăm împreună. Score: 0,26
Actualitate Editorial Bilanţul unei zile sacre Paralizând centrul unei capitale pentru repetiţii cu blindate, poliţie care altminteri nu prea este în teren, o întreagă maşinărie de război, pentru un memento neintegrat într-o serie de manifestări umane de bucurie, totul ia forma unui exerciţiu de intimidare publică. Score: 0,26
Guvernul Ponta plăteşte hoţia şi incompetenţa guvernărilor Boc deficienţe privind informarea beneficiarilor: nu există indicaţii oferite beneficiarilor în ceea ce priveşte dimensionarea echipei de proiect, ceea ce a condus la cheltuieli cu resursele umane supradimensionate şi nejustificate; – Score: 0,81
Pastori ai unor biserici penticostale din Arad au devenit agenţi electorali ARD Observăm candidaţii disperaţi ai PDL-lui şi susţinătorii lui căutând prin „resturile umane” asezate de mâini omeneşti în locuri cu încărcătură spirituală maximă, locuri care mai degrabă acuză în cazul lor, decât să producă benedicţiune. Score: 0,26
Actualitate Extern Iranul şi Egiptul vor un consens internaţional împotriva „agresiunii israeliene” "Datoriile noastre umane şi religioase ne obligă să readucem pacea şi să susţinem securitatea din regiune şi din întregul teritoriu palestinian", susţine liderul de la Teheran. Score: 0,27
Actualitate Editorial Stimaţi colegi, suntem jalnici! Merg pana la a spune ca si Gigi Becali are calitati, ca poate avea si el reactii umane, de bun simt. Score: 0,26
Actualitate De la BIG BANG până în zilele noastre: Povestea UNIVERSULUI într-un minut …impresionant, denumit "Povestea noastră într-un minut/ Our Story in 1 minute", este construit din succesiunea unor evenimente în încercarea de a spune povestea existenţei umane în doar 1 minut şi 37 de secunde, pe fundal muzical.Cu fiecare etapă conturată pe scurt, de la început până la sfârşit, în videoclip apar o animaţie artistică… Score: 0,27
Franţa la Târgul de Carte „Gaudeamus” “Kyralina” este o librarie generalistă, cu autori clasici, dar şi laureaţi ai celor mai recente premii literare, scriitori contemporani mai puţin cunoscuţi, noutăţi din domeniul ştiinţelor umane, benzi desenate franco-belgiene, precum şi romane grafice. Score: 0,26
Scriitori români în Europa Simon László, în numele ministrului resurselor umane, Balog Zoltán, şi în prezenţa E.S. Score: 0,26
Transplant de celule pancreatice, în premieră în România, miercuri Potrivit acestuia, este pentru prima dată în România când se încearcă implantarea acestui dispozitiv cu insule pancreatice umane şi a doua oară în lume, intervenţia fiind realizată pentru prima dată în Germania. Score: 0,26
„Istoria Secuilor”, o lipsă de responsabilitate faţă de trecut …astăzi, când suntem sub ochii unei Europe care promovează onestitatea intelectuală, acceptarea alterităţii etnice şi religioase, spiritul de promovare a înaltelor valori umane şi morale. Score: 0,26
Actualitate Traficul dâmboviţean de persoane, sub lupa francezilor …misiunii Guvernării democratice, din cadrul ministerului francez al Afacerilor Externe, doamna Maria-Grazia GIAMMARINARO, Reprezentnat special pe problema traficului de fiinţe umanela Organizaţiapentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi doamna Sara GREENBLATT, directoar al Departamentului de Criminalitate Organizată şi Trafic Ilicit… Score: 0,26
Actualitate Ponta a ajuns la Palatul Cotroceni …Transport şi Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, precum şi în ceea ce priveşte Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Programul Operaţional Asistenţă Tehnică. Score: 0,27
Actualitate Oficial MApN: Armata are nevoie de un Departament pentru armamente dinamic, modern Armata Română are nevoie mai mult ca oricând de un Departament pentru armamente dinamic, modern, care să valorifice cât mai bine resursele umane şi financiare, a declarat, luni, secretarul de stat pentru armamente, Floarea Şerban, cu ocazia celei de-a 95-a aniversări a Zilei înzestrării armatei. Score: 0,27
La mulţi ani Teatrului Metropolis! Un teatru ca o planetă a poveştilor dăruită sufletului fiecărui spectator, un teatru ca un talisman magic pentru încercările umane de azi şi dintotdeauna, un teatru în care filosofia vieţii devine joc, tot aşa cum jocurile vieţii se transformă în înţelepciune, bun-simţ şi filosofie umană. Score: 0,80
Adevărul Holding şi-a cerut insolvenţa Tăieri de la lefuri la Adevărul Mai mulți angajați de la Adevărul Holding, trust deținut de Dinu Patriciu, au fost chemați, pe rând la resurse umane pentru a fi informați de tăierile salariale. Score: 0,26
Actualitate Replică de 6,2 grade a cutremurului din Canada Uraganul Sandy, care s-a abătut asupra coastei de est a SUA şi Canadei a făcut deja 13 victime umane şi a lăsat fără curent electric peste 2,8 milioane de locuitori, după cum relatează AFP şi Reuters. Score: 0,26