Fără categorie Justiție Parchetul General cere pedepse mai mari pentru instigarea online Acestea vizează situaţia când persoana împuternicită să aplice sancţiunea contravenţională apreciază că fapta a fost săvârşită în astfel de condiţii încât constituie infracţiune, moment în care are obligaţia de a sesiza imediat organele de urmărire penală competente, fără a aplica sancţiunea contravenţională. Score: 0,28
Actualitate Extern Pariul lui Viktor Orban: „Patrioţii pentru Europa vor schimba Bruxelles-ul” Patrioţii pentru Europa (PfE) sunt "opoziţia faţă de Bruxelles" şi vizează să devină majoritari, a afirmat joi premierul ungar Viktor Orban la sosirea la o reuniune a grupului politic, înaintea summitului UE, relatează MTI. Score: 0,29
Actualitate România reîncepe producția de uraniu Potrivit unui comunicat al Executivului, hotărârea adoptată vizează concesionarea prin atribuire directă către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. Score: 0,29
Actualitate Interzicerea TikTok în SUA, la Curtea Supremă Curtea Supremă a Statelor Unite a acceptat miercuri să audieze argumentele prin care TikTok şi compania sa mamă ByteDance, cu sediul în China, vizează să blocheze o lege care o obligă pe aceasta din urmă să vândă aplicaţia de videouri scurte, sub pedeapsa interdicţiei, din motive de securitate naţională. Score: 0,29
Politică USR a pus opt condiții coaliţiei Alte solicitări ale USR vizează demiterea în Parlament a preşedintelui AEP şi constituirea unei comisii de anchetă privind condiţiile de organizare a alegerilor şi de prevenire a "influenţelor străine". & Score: 0,28
Actualitate Economie Fitch revizuiește perspectiva ratingului de țară al României la negativă În acest context, guvernul român vizează ieșirea din procedura de deficit excesiv abia în 2031, prin reducerea deficitului sub 3% din PIB. Score: 0,28
Actualitate Descoperire revoluționară: Medicament care regenerează dinții În octombrie, Katsu Takahashi şi echipa lui au lansat studii clinice (pe oameni – n.red.) ce vizează un medicament experimental care are potenţialul de a relansa creşterea acelor dinţi ascunşi. Score: 0,29
Politică S-a făcut planul de guvernare, fără USR Principiile programului de guvernare vizează sustenabilitatea şi predictibilitatea macro-economică în acord cu aşteptările mediului de afaceri, sindicatelor şi societăţii civile”, transmit formaţiunile într-un comunicat comun. Score: 0,29
Sport Super Liga face presiuni pentru „recunoaşterea oficială” Pentru tribunalul de comerţ din Madrid, acţiunile FIFA şi UEFA nu "vizează doar împiedicarea dezvoltării unui proiect, ci şi împiedicarea introducerii a unui terţ concurent şi modificarea sistemului de monopol în organizarea competiţiilor". & Score: 0,28
Actualitate Toţi elevii de liceu vor parcurge această disciplină. Istoria comunismului din România Totodată, vor fi abordate subiecte care vizează atât represiunea şi formele de rezistenţă, cât şi viaţa cotidiană sau protocronismul. … În opinia sa, competenţele vizate prin studiul disciplinei vizează în primul rând gândirea critică, reflecţia civică şi empatia istorică. Score: 0,29
Actualitate Justiție Trei observații făcute de un avocat din Baroul București Această cerere de revizuire poate fi formulată până în data de 6 ianuarie 2025 și vizează restabilirea legalității prin anularea deciziei date prin încălcarea autorității de lucru judecat și a caracterului obligatoriu erga omnes (deci inclusiv pentru emitenți, judecătorii Curții Constituționale) al deciziei 31/3 decembrie 2024. Score: 0,28
Actualitate „Dăruim de Crăciun”, la sinistraţi Campania "Dăruim de Crăciun" vizează cu precădere familiile de sinistraţi în urma inundaţiilor din Slobozia Conachi, judeţul Galaţi care vor primi obiecte necesare pentru casă. Score: 0,29
Actualitate Social MApN: Noi dezinformări cu privire la apărarea spațiului aerian Misiunile acestui detașament vizează întărirea capacității de reacție în orice situație în care s-ar putea manifesta o amenințare la integritatea spațiului aerian comun al Alianței, se execută… Score: 0,28
Actualitate România în Schengen din 2025: Ce trebuie să știe transportatorii? Astfel, transportatorii trebuie să acorde o atenție sporită obligațiilor legale legate de transporturile intra-UE, cum ar fi: Controale sanitar-veterinare: obținerea vizelor prin sistemul TRACES pentru transporturile de produse alimentare. Score: 0,28
Actualitate Propaganda Pro Călin Georgescu se lasă cu percheziții "Percheziţiile vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online, fiind vorba de persoane care au publicat mesaje prin care incită la fapte de violenţă (revoltă… Score: 0,29
Justiție Reținut pentru o postare pe o rețea socială "Astăzi, 13 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat o percheziţie, în oraşul Zlatna, în cadrul unui dosar penal care vizează o faptă de instigare publică. Score: 0,29
Actualitate Fără categorie Laszlo Borbely, reales preşedinte al Reţelei Europene de Dezvoltare Durabilă Având rol de platformă a formării profesionale şi a schimbului de bune practici în domeniul sustenabilităţii, ESDN se ocupă în primul rând de pregătirea şi sprijinirea acelor strategii şi măsuri ce vizează implementarea angajamentelor internaţionale pentru dezvoltarea durabilă la nivel european, regional şi naţional. Score: 0,29
Analize Comentariu Când democrația și siguranța națională se salvează prin lovituri de stat Din aceste motive, regula Kompetenz-Kompetenz (potrivit căreia instanța sesizată rezolvă cu caracter definitiv înseși conflictele de competență care o vizează) nu se aplică în cazul CCR; cu atât mai mult cu cât CCR nu este nici instanță judecătorească. Score: 0,27
Actualitate Fără categorie #România în Schengen: Declarația Ursulei von der Leyen La acea dată, controalele la nivel intern frontierele aeriene și maritime au fost ridicate și au început să se aplice regulile Schengen, inclusiv pentru eliberarea vizelor Schengen. Score: 0,29
Social Dulciuri retrase din magazinele Lidl Retragerea vizează exclusiv produsul ”Calendar de Crăciun” cu cod EAN 5900847005785 de la producătorul Millano sp. Score: 0,29
Actualitate Custodele Coroanei, reacție la criza declanșată de alegeri Ea a mai arătat "faptul că una dintre cele mai puternice operaţiuni de destabilizare conduse de agenţi străini în Europa vizează discreditarea procesului electoral însuşi, semănând îndoieli cu privire la procedurile noastre democratice". & Score: 0,30
Actualitate Justiție Vânzare frauduloasă de terenuri Dosarul vizează săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri… Score: 0,28
Fără categorie Conducerea plenului Senatului, până la alegerea Biroului permanent O altă modificare îi vizează pe secretarul general şi secretarii generali adjuncţi care, potrivit noului Regulament, sunt numiţi şi eliberaţi din funcţie de Senat, la propunerea Biroului permanent, fiind eliminată prevederea care stabilea că revocarea poate avea loc la şi la propunerea a cel puţin 30 de senatori. Score: 0,28
Justiție Percheziţii la Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu "Percheziţiile vizează posibila implicare a unei persoane fizice în finanţarea nelegală a campaniei electorale a unui candidat la Preşedinţia României, prin utilizarea unor sume de bani… Score: 0,29
Lifestyle Sfaturi pentru afaceri cu articole vestimentare Spre exemplu, daca te adresezi tinerilor atrasi de moda urbana, nu vei aborda o strategie de marketing care vizeaza un public matur, cu preferinte pentru haine elegante; Alege furnizori de incredere – un lucru pe care il observa clientii este calitatea si diversitatea produselor. Score: 0,28
Actualitate Cât va costa ”Cartierul pentru Justiție” și în cât timp va fi ridicat Această inițiativă vizează construirea unui complex modern, destinat instituțiilor judiciare, în Sectorul 3 al Capitalei, pe Bulevardul Unirii. Score: 0,28