MApN: Noi dezinformări cu privire la apărarea spațiului aerian

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) acuză dezinformări cu privire la apărarea spaţiului aerian la României, precizând că încercările de a prezenta măsurile concrete de întărire a capacităţii de apărare a României şi a NATO drept acte de trădare naţională se înscriu în tiparul campaniilor de dezinformare desfăşurate în spaţiul public din România, inclusiv de actori statali care au o agendă contrară suveranităţii României şi împotriva NATO.

Inforadar, platforma de ştiri a Ministerului Apărării, demontează o ştire falsă care susţine că România urmează să cedeze spaţiul aerian şi comanda Armatei Române la NATO.

”Ministerul Apărării Naţionale reiterează faptul că, în ultima vreme, s-au înmulțit acțiunile de dezinformare și manipulare răspândite în spațiul public românesc, prin care se încearcă discreditarea acțiunilor de întărire a capacității de apărare și de reacție în fața oricăror forme de agresiune luate la nivel național ori împreună cu aliații din NATO.

Este cât se poate de evident că apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri. Suveranitatea națională nu este o frază sau un concept speculativ, ci un complex de principii si acțiuni pe care statul român le exercită în mod suveran, atât prin acțiuni naționale, cât și în cadrul Alianței Nord-Atlantice, cea mai puternică instituție politico-militară cu caracter defensiv din istorie. Niciodată România nu a avut garanții mai puternice pentru suveranitate și securitatea națională, la nivelul asigurat de statutul de membru NATO, de care ne bucurăm de 20 de ani. NATO operează ca un instrument de amplificare si protejare a suveranității fiecăruia dintre membrii săi, nu doar în domeniul apărării și securității, ci în toate dimensiunile.

Pe acest fond, revenim cu precizări suplimentare în legătură cu proiectele legislative inițiate de Ministerul Apărării Naționale, Legea privind controlul utilizării spațiului aerian național, respectiv Legea privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român, a căror transmitere către Parlamentul României a fost aprobată de Guvern în ședința din 12 decembrie.

În plus față de dezinformările detectate în spațiul public și semnalate în postarea realizată în 13 decembrie, atragem atenția asupra unei noi încercări de manipulare răspândită în platformele digitale și de unele publicații on-line, prin care se acreditează ideea falsă că prevederile articolului 7 al proiectului  Legii privind controlul utilizării spațiului aerian național, prin care se reglementează modul în care, în scopul apărării colective, spaţiul aerian național este integrat în spaţiul aerian al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, ar însemna un act de trădare a intereselor naționale (!)

O astfel de interpretare este falsă!

Gestionarea în comun a spațiului aerian al țărilor NATO reprezintă un exemplu concret prin care Alianța Nord-Atlantică își îndeplinește în mod eficient principala misiune asumată prin Tratatul de la Washington, aceea a apărării colective împotriva oricăror amenințări și provocări. Spațiul aerian al țărilor NATO este gestionat într-o formă integrată, pentru utilizarea cât mai eficientă a capabilităților defensive aflate permanent la datorie. Aceste măsuri nu diminuează în niciun fel suveranitatea țărilor membre asupra propriilor spații aeriene.

Reamintim că Forțele Aeriene Române au dislocat de două ori aeronave de luptă și personal aeronautic în Baza Aeriană Šiauliai, Lituania  – în 2007, cu patru aeronave MiG -21 LanceR și 67 de militari, respectiv în 2023, cu patru F-16 și 100 de militari, pentru executarea unor misiuni de poliție aeriană sub comandă NATO.  Misiunea acestor detașamente, dislocate prin rotație de forțe aeriene ale membrilor NATO, este de apărare a spațiului aerian al Țărilor Baltice și nu afectează suveranitatea acestor țări.

În mod similar, în România, aliații din NATO dislocă prin rotație detașamente de forțe aeriene – cu aeronave de luptă și tehnică de apărare aeriană sau de radiolocație, pentru executarea unor misiuni de poliție aeriană extinsă sub comandă NATO, care suplimentează misiunile de poliție aeriană executate de Forțele Aeriene Române, sub comandă națională.

În prezent, în  Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”, de la Mihail Kogălniceanu acționează un detașament spaniol, format din aproximativ 150 de militari (piloți și personal tehnic) și opt aeronave F-18 Hornet. Misiunile acestui detașament vizează întărirea capacității de reacție în orice situație în care s-ar putea manifesta o amenințare la integritatea spațiului aerian comun al Alianței, se execută pe baza unei proceduri de integrare a spațiilor aeriene naționale ale țărilor NATO, care sunt aplicate pe întregul teritoriu comun al NATO și nu afectează exercitarea suveranității fiecăreia dintre țările NATO asupra propriului spațiu aerian.

În România, dislocarea de detașamente de forțe aeriene aliate a fost decisă în 2014, la Summit-ul din Țara Galilor, în urma acțiunilor agresive ale Federației Ruse în Ucraina – soldate cu anexarea ilegală a Peninsulei Crimeea.

Răspândirea unor informații false pe acest subiect nu are legătură cu apărarea intereselor naționale ale României. Încercările de a prezenta măsurile concrete de întărire a capacității de apărare a României și a NATO drept… acte de trădare națională se înscriu în tiparul campaniilor de dezinformare desfășurate în spațiul public din România, inclusiv de actori statali cu o agendă contrară suveranității României și împotriva NATO, prin care se încearcă inducerea unui climat de panică și de slăbire a încrederii în capacitatea instituțiilor din sistemul național de securitate  de a-și îndeplini misiunile constituționale.

Astfel de dezinformări și manipulări, prin care este atacat cel mai puternic instrument de garantare a acestora, constituie încercări de subminare a suveranității și securității naționale”, transmite MApN pe Inforadar.

Foto Arhivă

Recomanda
Author

25 de Comentarii

  1. Astia vor sa mobilizeze tinerii incorporabili si sa-i trimita la razboi pentru a-i ajuta pe dusmanii nostri ucraineni, adica pe cei care ne-au rapit importante teritorii din trupul Romaniei istorice. Dar vor sa ne ia prin surprindere, de aceea ne mint si dezmint ca toate zvonurile despre intentiile lor sunt doar dezinformare.

  2. cuvantul de mai sus scris normal, este interzis si cenzurat automat pe acest ziar. De ce oare? Ce se pune la cale impotriva PPooppuullaattiieeii planetei?

  3. duios anastasia trecea… hai sa ne facem barbatei de stat, sa dam comunicate si sa umblam cu dezinformari, ale noastre sau ale altora, pe care apoi sa le combatem…nu-i asa trebuei sa se creeze un fel de stare critica in urma careia sa fi implementate toate mizeriile care trec prin capul unora… pai iohannis ce face daca e pace si bucurie, se duce in sala de judecata dupa 21 decembrie? exista interpretari false? daca da, inseamna ca exista si repere strimbe??

  4. duios anastasia trecea… hai sa ne facem barbatei de stat, sa dam comunicate si sa umblam cu dezinformari, ale noastre sau ale altora, pe care apoi sa le combatem…nu-i asa trebuei sa se creeze un fel de stare critica in urma careia sa fi implementate toate mizeriile care trec prin capul unora… pai iohannis ce face daca e pace si bucurie, se duce in sala de judecata dupa 21 decembrie? exista interpretari false? daca da, inseamna ca exista si repere strimbe?

  5. Purtatorul de ne-cuvinte …magice si …potziuni fermecate a scapat buldogul in gard: ….” încercări de subminare a suveranității și securității naționale”…

  6. In esenta, legea zice ca armia romana si NATO pot folosi munitie de razboi daca ne vine vreo idee si ne dam la dimacrasi ot Bukresh. Ma rog, da macar s-o faca dom’le ecologic. Sa puna dom’le catalizatoare la puscoace.

  7. Trebe vazuta si treaba cu Patriotul, daca nu e vorba de tradare nationala.

    Cand va veni vremea, desigur!

  8. MApN ar face bine sa vina cu diferete proiecte de legi prin care sa atraga tinerii catre cariera militara, deoarece exista un deficit de personal la toate institutiile din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala. Asta daca cei care conduc ministerul, precum si cei din diferite directii generale ar fi cu adevarat romani si nu s-ar gandi doar la bunastarea personala. Ei au apelat la Avocatul Poporului pentru a apara institutia de nemultumirea pensionarilor militari, pentru a nu se rezolva inechitatile din sistemul de pensii militare. Aceste inechitati contribuie, in mare masura, si la actualul deficit de personal. Dar s-au gandit cum sa rezolve problema prin aceste legi…

  9. @Popa marcel
    Serbia a fost bombardata de americani folosind spatiul aerian romanesc, datorita complicitatii glabalistului sorosist Emil Constantinescu.

  10. La primul foc, toți vor fugi în vest! Johannis va fugi la mă-sa in Germania! După ce au dat la foc Europa,sorosistii vor fugi lăsând sărmanii români să-și apere mormintele părinților! Singura care se va sacrifica pentru tara va fi Kamala de Muscel!

  11. Spațiul aerian este al ue care este condus de Ursula care îl conduce pe Werner.werner este șeful armatei si Ursula este șeful lui werner.ue a zis sa donam patriot l-am donat.nenea asta de este purtător el poarta vorbele la alții el nu are pareri el este purtător de vorbe.americanii prin spațiul nostru au bombardat serbia.

  12. Nu cred ca este nevoie sa ne atentioneze acesti domni din MApN atita timp cit fiecare din romani avem ochi si urechi, stiind si auzind tot ce se intimpla in tara noastra !

  13. MAN , cu multe stele , nu infirmă existența proiectului aprobat în guvern pentru a fi trimis la parlament spre a fi bătut în cuie . Ei , doar comentează prostiile debitate în numele siguranței statale conferită de cedarea spațiului aerian și a controlului operațiunilor terestre către căprari aparținînd nato . Iată ce generează beția de stele și de putere dîmbovițeană . Disprețul la adresa romănilor a atins cote inimaginabile . E ca în povestea cu aruncatul de la etajul jece în care suntem atenționați ca la impactul cu solul să avem grijă să picăm în c …… ur , pentru ca să nu ni se rupă picioarele .

  14. „Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor.
    Eu cunosc toate păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu.
    Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.”

  15. Dezinformarile si minciunile nerusinate provin strict de la Presedinte, guvern si de la toate institutiile de forta si de represiune a cetatenilor.

  16. Purtatorul de cuvant al MApN, asa cum avem purtatori de cuvant la toate structurile de putere din „tara”, DOAR PURTATORI DE CUVANT, doreste sa ne aduca la cunostinta ca albul e negru, iar negrul e alb…..NU PREA MAI MERGE…NU VA MAI CREDE NIMENI…..ATI DAT ACESTE DOUA LEGI, CARE NU ERAU NECESARE, PENTRU CA TRUPELE STRAINE DE PE TERITORIUL NOSTRU, SA SE ZBENGUIE IN VOIE pe teritoriul nostru….

  17. Din moment ce, avem șefi de categorii de forțe care nici macar șefi de scara nu au fost, ce cuvinte să-ți mai spun! „Steaua” sus rasare ca o taină mare! Toți sunt unsi de „gl.” Ciuca cu L.M.-ul de Craiova, ultimul cu voia dumneavoastră de nici curcile din Plenita nu l-au votat! Vai de mama noastră! Numai Dumnezeu ne mai poate apăra!

  18. Precizari MAPN valabile si de inghitit doar pt teotinetistii cu slava si”democratia” woke in suflet.Cedarea spatiului aerian si a conducerii armatei atat cat mai este ea PE TUMP DE PACE cat si de razboi este evident conceputa pt si in apararea hotilor de la butoanele puterii.Nu va mai obosti si retineti ca dupa venirea lui Trump o sa platiti pt inalta tradare!

  19. Excelente aceste noi dezinformări de la MApN.
    Să mai bage, doar de-aia stăm p-acilea, ca să-i și credem.

  20. Daca e vorba de „agende”de lucru perciunatii nu duc lipsa.Au pentru toti:pentru Romania,de fapt pentru fiecare tara din Europa.Au agende si pentru Moldova,Ukraina si Georgia.Au si pentru China si pentru cine mai doriti dv.pentru ca percinatii doresc controlul total al planetei.Cei care se impotrivesc perciunatilor sunt numiti extremisti,teroristi,axa raului,dictatori,antisistem (care sistem?),ir daca sunt mai multi asa cum sunt romanii care cer libertate si democratie,IDIOTI.

  21. Suveranitatea spațiului aerian: în 1999, încă nu eram membri NATO și aviația USA a bombardat Serbia survolând teritoriul românesc, ca și în 1941; noi nu am atacat Iugoslavia dar trupele germane au atacat-o și de pe teritoriul românesc. Acuma să presupunem că o racheta cu ogive nucleare care trece de la est la vest este interceptată de scutul de la Deveselu, probabil într-un punct mai apropiat de Deveselu decât de ținta ei. Unde vor cădea rezidurile, unele dintre ele radioactive? Sigur mai aproape de Deveselu decât de țintă.

  22. Purtatorii de vorbe de la MApN de ce ne jignesc inteligenta?Daca masurile astea ”superiteligente”de cedare a suveranitatii deciziilor erau atit de necesare ,de ce nu s-au luat la inceputul ostilitatilor din ucrainica,sau atunci nu era nicio urgenta ,care acum a devenit, cind ar trebui sa se intimple ce…..?Ceva ce se pregateste si care noi nu trebuie sa stim ,dar sa fim de acord cind se va intimpla,si va trebui sa o inghitim,ca deja e prea tirziu….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.