Custodele Coroanei, reacție la criza declanșată de alegeri

Custodele Coroanei române, Margareta, a găzduit un eveniment dedicat Corpului Diplomatic, la Palatul Regal, în cadrul căruia a declarat că România nu s-a bucurat, niciodată în istoria sa modernă, de un nivel mai ridicat de securitate şi de condiţii mai bune pentru prosperitate economică decât cel din prezent, în calitate de membru cu drepturi depline în UE şi NATO.

„Oricine susţine că ne-am putea descurca cumva mai bine devenind aşa-numitul ‘copil dificil’ al NATO sau UE pur şi simplu nu înţelege cum funcţionează aceste organizaţii. Iar orice politician care sugerează că România ar putea prospera cumva în afara acestor instituţii nu face decât să ne condamne naţiunea la sărăcie şi servitute”, a spus aceasta.

Ea a subliniat că rolul Coroanei Române nu este acela de a se pronunţa asupra chestiunilor politice. „Însă, misiunea Coroanei a fost întotdeauna de a proteja şi de a promova interesele noastre naţionale”, a subliniat Custodele Coroanei.

Custodele Coroanei, Margareta, s-a referit la recentul proces electoral.

„În ultimii ani, alegerile din multe ţări au fost dominate de dispute aprinse privind respectarea procedurilor, îndoieli cu privire la veridicitatea rezultatelor şi schimbări semnificative de opinie în rândul electoratului, care s-a îndepărtat de partidele politice consacrate, precum şi de un val global de voturi împotriva administraţiilor în exerciţiu. Din acest punct de vedere, România nu reprezintă o excepţie, chiar dimpotrivă, reflectă o situaţie des întâlnită în rândul democraţiilor contemporane”, a punctat ea.

Custodele Coroanei a făcut referire şi la apartenenţa ţării noastre la NATO şi UE.

„Primul aspect îngrijorător este tendinţa unora dintre personalităţile publice din ţara noastră de a pune la îndoială beneficiile României care decurg din calitatea de membru al UE şi NATO. Desigur, chestiuni cu privire la modul în care funcţionează Uniunea Europeană şi NATO şi cum ar putea aceste organisme să îşi îmbunătăţească activitatea sunt dezbateri politice legitime. Dar ceea ce mi se pare bizar este ideea că România ar putea alege cât de mult sau cât de puţin se implică în NATO şi UE sau argumentul invocat de unele voci conform cărora România ar putea să se descurce mai bine pe cont propriu, fără să facă parte din NATO şi UE”, a evidenţiat ea.

Custodele Coroanei a mărturisit că în anii ’90 a fost alături de tatăl său, Regele Mihai, „dintr-o capitală vestică în alta, în încercarea de a convinge opinia publică şi guvernele că România aparţine familiei de naţiuni occidentale şi merită să fie tratată ca un partener egal”.

„Am izbutit, chiar dacă, pentru o lungă perioadă de timp, nu părea să existe vreo şansă de succes. Nu ar trebui să permitem ca uriaşa realizare a integrării României să fie subminată sau pusă în pericol. Sper ca întreaga naţiune să rămână unită şi să îşi menţină poziţia din acest punct de vedere”, a mai punctat aceasta.

Totodată, a spus că o „situaţie îngrijorătoare este reprezentată de dovezile tot mai clare care atestă interferenţa străină în procesul nostru electoral”.

Ea a subliniat că acesta este un fenomen mai larg, care nu este întâlnit doar în România.

„Salut iniţiativele Uniunii Europene de a înăspri reglementările privind activităţile desfăşurate pe platformele de socializare pe perioada alegerilor. Toate guvernele ţărilor democratice au nevoie să îşi îmbunătăţească mijloacele de contracarare a unor astfel de destabilizări, înainte ca ele să aibă loc. Ceea ce am suferit în România în ultimele luni este ceea ce fraţii şi surorile noastre din Moldova au îndurat timp de ani de zile, pentru ca noi să fi învăţat din experienţa lor şi să fi reacţionat mai eficient la astfel de ameninţări”, a mai spus Custodele Coroanei.

Ea a mai arătat „faptul că una dintre cele mai puternice operaţiuni de destabilizare conduse de agenţi străini în Europa vizează discreditarea procesului electoral însuşi, semănând îndoieli cu privire la procedurile noastre democratice”.

„Prin urmare, este esenţial ca procesele noastre electorale să fie cât mai transparente posibil şi să respingem neadevărurile în momentul în care acestea sunt concepute. Nu ar trebui să îi ignorăm pe cei care oferă soluţii simpliste însoţite de teorii conspiraţioniste absurde; ar trebui să le respingem direct”, a evidenţiat Custodele Coroanei.

Mai mult, a mărturisit că speră că autorităţile naţionale văd alegerile din prezent aşa cum sunt de fapt: „un strigăt plin de pasiune, izvorât din inima alegătorilor care se simt ignoraţi şi neglijaţi de sistemul nostru politic actual”.

„Într-adevăr, dezvoltarea noastră economică este una rapidă, însă dezechilibrată. Pe de o parte, avem un showroom Rolls Royce în Bucureşti, dar în satele noastre există sărăcie. Avem profesionişti bine plătiţi care călătoresc prin lumea întreagă, în timp ce în satele pustiite pensionarii abia îşi pot permite hrana de zi cu zi. Investim în tehnologii wireless, însă avem cele mai mici cheltuieli pentru sănătate din Uniunea Europeană. Să tratăm alegerile de anul acesta ca pe un semnal de alarmă. Toate ţările ale căror economii cresc rapid generează inegalităţi. Responsabilitatea noastră este să reducem aceste inegalităţi prin investiţii mai mari în servicii sociale şi prin dezvoltarea de politici specifice de incluziune socială şi economică. Aceasta presupune ca noi toţi să petrecem mai puţin timp în birourile din Bucureşti, izolaţi de viaţa de zi cu zi a populaţiei ţării”, a mai declarat ea.

Custodele Coroanei, Margareta, a făcut apel la un alt mod de a aborda diaspora din România.

„Nu mai este de ajuns doar să le oferim servicii consulare gratuite şi să uităm de cetăţenii români din străinătate până cu o săptămână înainte de alegeri, când le solicităm să iasă la vot”, a transmis ea.

Custodele Coroanei a asigurat că ţara noastră rămâne puternică.

„Deşi instituţiile sale sunt puse sub semnul întrebării, ele funcţionează în continuare. Economia noastră rămâne atractivă pentru investitori. Ţara noastră va rămâne fidelă alianţelor sale. Iar românii vor beneficia pe deplin, în sfârşit, de acordurile Schengen. De asemenea, privesc cu încredere colaborarea României cu noua Administraţie a Statelor Unite. România tocmai ce a semnat un contract de achiziţie pentru noi avioane de luptă, unul dintre cele mai mari ordine de achiziţie din toate timpurile. Şi anticipăm finalizarea cu succes a acordului de călătorie fără vize în Statele Unite”, a completat aceasta.

Recomanda 4

34 de Comentarii

  1. ViKtor Orban s-a intalnit cu Trump in Florida. Alo, externele din Romania? Voi, globalistilor, ce faceti, tot nu il suportati pe nationalistul reactionar Trump? Ii lasati pe unguri sa PREZINTE CUM VOR SITUAȚIA DIN ROMANIA , cum este (ne)guvernată țara ? Noul președinte american ascultă bălbăielile progeniturii lui Fonfea , Lascoana 2 sau citește bilețelul roz al Lascoanei 1 ? Așa ați făcut și acum 34 de ani . ați NESOCOTIT POPORUL și era gata să pierdem Ardealul . Dacă atunci ați scăpat de răspundere , acum NU MAI MERE .

  2. Asta mai lipsea in colonie: custodele coroanei!care coroana madam,ca nu pastrezi nimic!coroana nu mai exista!Mihai a abdicat.

  3. „să ne condamne naţiunea la sărăcie şi servitute”
    Oricum dna custodele coroanei noi sintem deja condamnati la servitute.
    A se vedea Patriotul dat gratis hoholilor.
    Mai bine taceati. Ori asta era ordinul pe unitate???

  4. Ce coroană? A cui coroană? A cui regat?
    Nu de alta dar România este republică din mileniul trecut.
    Sau s-a schimbat statutul țării și noi nu am aflat!?

  5. Propun monarhie republicana. Duda presedinte pe viata si Margareta regina aleasa la fiecare patru ani prin sufragiu universal.
    PS Nu stiam de ce aveam dimineata un scaun mai ciudat. Nu aflasem parerea cocoanei. Acu ca stiu, s-a reglat.

  6. Aș fi vrut să comentez și eu,dar a făcut-o foarte bine Sensi,înaintea mea…

  7. Custoada nu are bani sa repare conducta de apa de la castelul Peles dar are timp sa ne dea lectii de dimocrasy si pollitically correctness. Cand vad atata ipocrizie i-mi vine sa vars. Asta nu a mai evoluat de la „daca nu ai paine, atunci mănâncă cozonac”

  8. care trăiesc FOARTE BINE pe banii Poowpoolimii !
    Și nici măcar nu au decența SA TACĂ, măR🤮g…

  9. Ti-a trecut si tie glontul pe la ureche. Cu Cakremlin Georgescu president, ramanei fara custodie, fara palat si fara domeniul coroanei. Te nationaliza asta cu totul……[Rumburak]

  10. Noi Românii avem niște defecte nu săntem uniti și nu săntem corecți binevoitori unii cu alții și intereselor noastre ,nu cunoaștem și nu avem tactici de conviețuire ,nu avem cultura ierarhiei.Recomand citirea unor cărți și punerea lor în aplicare la nivel colectiv……OPERELE LUI NICOLO MACHIAVELLI….. DOAR ATUNCI VOM DEVENI PUTERNICI SI RESPECTAȚI

  11. Romania ar fi mult mai bine afara din UE si NATO.Ce face UE si NATO?Sopnsorizeaza un razboi intr-o tara care nu apartine nici UE nici NATO. ROEXIT !!!

  12. România sta bine și în NATO și în UE dar trebuie că românii sânt mai voteze par.az.iți care in loc sa folosească fon.dur.ile le fura și înd.atore.ază tot romanii…. PROBLEMA SANT ROMANII CARE PERMIT ACEASTA BATJOCURĂ…..CAND TU CETĂȚEAN ROMAN NU ESTI SUSTINUT DE LEGE TREBUIE SA.TI IEI CU FORTA CE.TI APARTINE SI SA INLATURI PAR.A.ZIT.II CARE.SI REZERVA MERITE FARA SA OFERE NIMIC CI DIMPOTRIVA TE TINE JOS SI TE BAT.JOC.ORE.STE SI IN.DATOR.EAZA…Practic te folosește capeun animal de povară și te tratează și râu…..GATA BAAA trebuie sa plătiți,nu i deajuns sa plecați!!!!

  13. Aceasta, custodele, să învețe mai întâi LIMBA ROMÂNĂ ! APOI, să-i pupe-n- dos pe nemți și amerloci , dar, în țara ei ! MARȘ! SLAVĂ PĂCII, custodelor de ocazie, edit

  14. Cred ca Regele Mihai se întoarce în mormânt! Am avut un mare respect, ptr demnitatea domniei sale, pentru verticalitate… cum poți sa faci asemenea declarații?! Dumneata este oarba, surda sau cumpărată?! NICI CEL MAI MIC RESPECT, EȘTI INEXISTENTA PTR. POPORUL ROMÂN.

  15. jitia asta nici romaneste nu stie bine. normal ca e de acord. asa a facut si bunica su carol 2 alege s ar praful de amintirea lui

  16. „Prin urmare, este esenţial […] să respingem neadevărurile în momentul în care acestea sunt concepute”.

    Mai citesti o data, zici ca n-ai vazut bine; stergi ochelarii de citit cum trebuie, si apare iar textul: „in momentul in care acestea sunt concepute”.
    Adica Politia Gandirii, dragi tovarasi. Ca sa nu ganditi gresit.
    E simplu, e spre binele vostru.

  17. O luare de pozitie nedemna pentru o urmasa a REGELUI MIHAI !

  18. De ce nu se ocupa custodele asta de Muzeul Pelses care a devenit o ruina? Asta este rolul custodelui, sa aiba grija de muzeul pe care il are in primire.

  19. Familia regala româna, oportunista, ca-ntotdeauna: la 1877, alaturi de rusi, pentru Unirea Mica. La 1916, tot alaturi de rusi. În primii ani ai WW2, neavând, însa, nici o obiectie la atacarea URSS de catre regimul Antonescu, pentru ca, la 23 August 1944, Mihai
    sa înfaptuiasca o lovitura de stat nereusita, de fapt, pentru România, fiindca statele vestice nu i-au recunoscut beligeranta.
    Noroc cu URSS, care-o scuteste de mari despagubiri de razboi si datorita careia, prin Stalin, reprimeste Transilvania. Madam Custode rastalmaceste. @Enough is Enough: „sa dea lectii de DEMONcracy”.

  20. ps: familia regala – si-acuma, Custodele -, n-a priceput nici alegerile din 1946, care-au fost LIBERE, si-n care ROMÂNII s-au DEBARASAT de „PARTIDELE ISTORICE” care-adusesera TARA la FALIMENT si trimisesera LA MOARTE, PE FRONT, cum nu pricepe, ori nu vrea sa priceapa ce se-ntâmpla ASTAZI, când, si din acelasi motiv al „PARTIDELOR ISTORICE” CARE-AU FALIMENTAT si DISTRUS tara si-o-MPING LA RAZBOI, românii l-au votat pe Georgescu.

  21. Și Cioabă are coroana, urmașii sunt custode, așa că, cu atâția deținători de coroana, apărarea identității țării nu se vede din multitudinea de bălării numite coroana cu drepturi fara obligații demne.

  22. Rememorez funeraliile Regelui Mihai, cu Bucureștiul înțesat de oameni să-i aducă un ultim omagiu, cu puhoiul de lume strâns de-a lungul căii ferate până la Curtea de Argeș. Margareto, ai avut un discurs pornit parcă din țestele „ioropenilor” întruniți ieri și care s-au arătat hotărâți să bla, bla. Ai „reușit” un enorm stuchit față de memoria tatălui tău. Mă abțin cu greu să nu scap vreo înjurătură, că nu se cade. Ia-ți Duda și încearcă să-ți faci cât mai rar apariția în public, dacă se poate, deloc.

  23. Masa și băutura au fost din alocație sau din bani publici? Când mai chemi gură cască să-le gâdili urechile cu ieuropenisme, demonstrează populimii că ai și din ce plăti sindrofiile.

  24. Regele se zvarcoleste la Curtea de Arges cand o vede pe sluga asta a neomarxistilor ! Nimeni nu vorbeste de Romania si romani, toti bat campii cu globalismul !

  25. e suferinda. nu se vede din poza? madam, atentia la ce declari. incarcatura cu minciuna nu ajuta la vindecare. atentie!

  26. FSN-ul și Iliescu sunt vinovați pentru ce a ajuns România azi, bineînțeles cu ajutorul votanților. România pana la venirea comuniștilor nu a fost Republica. A avut domnitori și regi. Au făcut un referendum pentru o Constitutie ilegala. Iliescu nu i-a dat voie regelui Mihai sa între în tara. Nimeni nu ne-a întrebat dacă vrem Monarhie. Ne-a băgat Republica fortat și culmea, cu articole care nu pot fi schimbate.Nici după 35 de ani nu suntem în stare sa avem un președinte demn. Uitati-va cine candidează. La asemenea candidați nici nu merita sa te deplasezi la vot. Dar ce fac romanii? Ii ia în brate și aleg raul cel mai mic. Nu v-ati saturat de acest rău? Puterea e în votul poporului. Doar boicotul poate schimba ceva. Nu votam pana nu avem un om demn, un bun diplomat și meritocrat. Dar ce vedem? Simpatizanți care votează cu inima, votanți ma ni pu lati, unii care habar nu au pe cine au votat George Călinescu, „sau cum l-o chema”, dar au auzit ce trebuie votat) și votanți care pun ștampila în dușmănie, zicând ca asa le arata lor ce poate face o stampila, dar nu se gândesc la ce se poate întâmpla. De aceea nu votez PSD (FSN). Consider ca ne-ai obligat la Republica. Trebuia sa ne întrebe dacă vrem Monarhie. Atunci votanții ar fi fost îndreptățiți sa aleagă. Nu suntem în stare sa dam un președinte? Ăștia suntem?

  27. Romanii pot avea proprii lor conducatori . Mustele bazaie mereu la rahhat.

  28. Ce e aia CUSTODELE COROANEI ROMANIEI? Are Romania vreo coroana si noi nu stim?!?

  29. @Camera 101
    -astia sint „elitele vestice” de care se ocupa Putin!

  30. Parazitul incoronat a vorbit. Nici o legatura cucoana cu Maria si Ferdinand! ultimii patrioti ai Romaniei pentru dragostea de popor! Mai bine taceai, cel putin pastrai aparitia regaliatii. Scarba de scursuri!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.