Securitatea Europei, negociată peste capul europenilor

Munchen 1938, Yalta 1945, Potsdam sau Malta 1989 pot veni în mintea est-europenilor în aceste zile, când securitatea le este dezbătută, peste capul lor, de Rusia și Statele Unite, așa cum a fost dezbătută și peste capul Uniunii Europene.

Președintele Franței încearcă să se opună unui asemenea format. A avut patru discuții telefonice cu președintele Vladimir Putin, iar luni a efectuat o vizită la Moscova. ”Următoarele câteva zile vor fi decisive și va fi nevoie de discuții intense”, a spus Macron, după întâlnirea cu omologul rus. ”Unele dintre ideile sale, dintre propunerile sale, despre care poate este prea devreme sa vorbim, cred că pot constitui baza unor pași pe care să-i facem împreună”, a spus Vladimir Putin despre propunerile președintelui Franței.

Nu se cunosc propunerile făcute de Macron. Liderul de la Paris a spus doar că ”trebuie construite mecanisme alternative pentru asigurarea stabilității în Europa”.  Iar Vladimir Putin a ținut să sublinieze că, ”din nefericire, NATO a respins” solicitările Rusiei centrate în jurul opririi extinderii NATO spre Est.

”Securitatea și suveranitatea Ucrainei și a oricărei alte țări europene nu pot fi obiectul compromisurilor, dar este legitim ca Rusia să își pună întrebări legate de propria securitate. Trebuie să-i protejăm pe frații noștri europeni propunând un nou echilibru capabil să le mențină pacea și suveranitatea. Asta trebuie făcut respectând Rusia și înțelegând traumele contemporane ale acestui popor și ale acestei mari națiuni”, a spus Macron.

Însă unii analiști văd vizita lui Macron la Moscova ca una mai puțin importantă pentru evoluțiile internaționale și cu mize mai mari în politica internă a Franței. Macron încearcă să își construiască imaginea de „pacificator” al Europei, vrea să arate că poate reuși acolo unde NATO și SUA dau greș și astfel să-și asigure al doilea mandat prezidențial. Ar fi primul președinte al Franței reales din ultimele peste două decenii și ar deveni, cu siguranță, cel mai experimentat lider european.

În timp ce  Macron s-a deplasat la Moscova, cancelarul german Olaf Scholz a fost la Washington, pentru o întâlnire cu președintele Joe Biden. Administrația SUA este nemulțumită de ezitările Germaniei în fața Rusiei. ”Asupra întâlnirii a planat întrebarea legată de hotărârea lui Scholz de a-l înfrunta pe Putin. Dintre toți aliații europeni, Germania a fost cea mai reticentă când a venit vorba despre furnizarea de arme letale pentru Ucraina, trimițând în schimb mii de căști și refuzând ca un alt aliat, Estonia, să trimită tunuri de producție germană în Ucraina”, scrie CNN. Poate miza cea mai mare a întâlnirii se leagă de gazoductul Nord Stream 2, a cărui închidere SUA o vor inclusă în pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei, în cazul unei invazii în Ucraina. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a declarat că, dacă Rusia va invada Ucraina, gazoductul nu va fi pus în funcțiune, însă ea nu a putut confirma dacă aceasta este și poziția Germaniei.

Vizita în SUA a cancelarului german a prilejuit niște declarații importante ale secretarului de Stat Antony Blinken. Putem vedea cum, în timp ce asigură Ucraina de sprijinul de neclintit al Statelor Unite, administrația Biden începe să pună presiuni pe regimul de a Kiev pentru a accepta autonomia separatiștilor din Donbas. Blinken a declarat că guvernul de la Kiev trebuie să aibă în vedere aplicarea Acordurilor de la Minsk, care condiționează orice evoluție în Donbas de acordarea autonomiei speciale, cu tot cu influența disproporționată a separatiștilor în politica de la Kiev. ”Acordurile de la Minsk vorbesc despre un statut special în Donbas și cred ca ucrainenii ar trebui să o ia pe această cale”, a spus Blinken. Este un pas important pe care Statele Unite îl fac spre Rusia.

Zăngănitul armelor nu a încetat nici înaintea acestor întâlniri la nivel înalt intre liderii din SUA, Rusia, Franța și Germania. Săptămâna trecută, agenția Bloomberg, aceeași de la care au pornit informațiile ”pe surse” privind masarea trupelor ruse la granițele Ucrainei, a publicat „din greșeală” că Rusia a atacat Ucraina și a început invazia. Apoi, în presa americană circulă scenarii despre cum ar arăta un război în Ucraina, scenarii prezentate chiar de șeful Statului Major Interarme, pentru a-i tempera pe congresmanii neoconservatori: 50.000 de civili ucraineni morți, apoi 25.000 de militaru uciși, față de doar 4.000 de militari ruși. Se adaugă  milioane de refugiați care s-ar îndrepta spre UE, iar Kievul ar cădea  în doar trei zile.

În Germania, tabloidul Bild prezintă alte scenarii: o invazie urmată de un referendum trucat și de anexarea Ucrainei de către Rusia, iar apoi apariția unor lagăre de concentrare pentru cei care se opun acestei anexări.

Cu ochii îndreptați spre ”potențiala invazie potențial iminentă” din Ucraina, (daca este să privim lucrurile prin lentila Casei Albe și a serviciilor secrete americane) putem scăpa din vedere ceea ce istoricii ar putea numi un eveniment hotărâtor al secolului 21 – alianța „fără limite” dintre Rusia și China, anunțată în ziua începerii Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. Politică, armată, economie, comerț (cu un contract cu durată de 30 de ani pentru livrare de gaze ruse în China), tehnică, spațiu, finanțe (pentru ocolirea potențialelor sancțiuni americane), toate sunt trecute în noul parteneriat și toate vizează impunerea unei noi ordini mondiale. China susține revendicările ruse față de NATO și SUA, iar Moscova susține poziția Chinei în privința Taiwanului. Statele Unite au ajuns într-o poziție dificilă, cu provocări pe două fronturi – în Europa și în Asia-Pacific. Este o poziție pe care fostul secretar de Stat Henry Kissinger, artizanul deschiderii SUA spre China, nu a recomandat-o nicicum. „Peste 20 de ani, succesorul dumneavoastră, dacă va fi la fel de înțelept, se va îndrepta către o apropiere de ruși, împotriva chinezilor. Trebuie să influențăm echilibrul puterilor cu sânge rece. Acum avem nevoie de chinezi pentru a-i disciplina pe ruși. În viitor va fi invers“, spunea fostul secretar de stat, în 1972.

Statele Unite nu au mai avut ”sângele rece” despre care vorbea Kissinger. De ce? Poate din cauză că, dacă în urmă cu 50 de ani administrațiile americane aveau încă controlul asuprta complexului militaro-industrial, acum nu mai au același control asupra unui complex militaro-financiar globalizat.

Statele Unite au început delocalizarea producției industriale în China și au facilitat aderarea țării la Organizația Mondială a Comerțului în speranța, așa cum spunea fostul președinte Bill Clinton, în acest fel China va îmbrățișa valorile vestice. Administrațiile ulterioare au continuat să investească în China, în ciuda faptului că această țară nu s-a schimbat, și au refuzat să vadă cum Vestul este cel care se schimbă, treptat, după chipul și asemănarea Chinei comuniste. Acum, Wall Street-ul investește în China de teamă să nu izbucnească un război deschis care ar ruina afacerile și profiturile. Urmând aceeași logica mercantilă, putem estima că Vestul va cataloga China, la fel si Rusia, nu numai ca fiind ”competitor”, ci ”rival” sau chiar „inamic”, însă același Vest va continua să investească în China, pentru că va fi adoptat politici și viziuni chineze, cu tentă autoritară, cu inginerii sociale și controlul populației.

O analiză realizată de compania financiară olandeză Rabobank arată că suntem într-un nou Război Rece, unul între un capitalism financiar oligarhic și așa-zis democratic, pe de o parte, și un capitalism de stat oligarhic și autoritar. Cel mai mic numitor comun între aceste tabere rivale este spaima oligarhiei legată de căderea burselor și de pierderea bogăției și influenței.

Președintele Klaus Iohannis declara că modernizarea armatei României nu se va opri la cele 32 de avioane F-16 la mâna a doua ce urmează să fie achiziționate din Norvegia, ci va continua cu avioanele F-35, după anul 2030. Vor fi aceste avioane o garanție pentru securitatea țării în anii ce vin, vor putea ele opri Rusia și SUA, poate chiar Franta, să-și dea mana peste România stabilind ”mecanisme alternative de asigurare a stabilității” sau vor fi doar doar miliarde de dolari zburători care să satisfacă aviditatea oligarhiei amintite mai sus?