Ședință de urgență la Ministerul Mediului: ”Riscul e foarte mare”

În cadrul ședinței extraordinare, s-a discutat despre situația hidrometeorologică actuală, prognozele pentru următoarele zile, stadiul și evoluția rezervelor de apă

De (R.C.)
Ședință de urgență la Ministerul Mediului: ”Riscul e foarte mare”

În cadrul ședinței extraordinare, s-a discutat despre situația hidrometeorologică actuală, prognozele pentru următoarele zile, stadiul și evoluția rezervelor de apă

Barna Tánczos a convocat Comitetul Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU), constituit la nivelul MMAP. Ședința a fost convocată ca urmare a avertizărilor meteorologice transmise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), dar și a prognozelor hidrometeorologice realizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

În cadrul ședinței extraordinare, s-a discutat despre situația hidrometeorologică actuală, prognozele pentru următoarele zile, stadiul și evoluția rezervelor de apă la nivelul lacurilor de acumulare, precum și despre riscul apariției unor incendii de pădure.

„Fac apel la monitorizare atentă și la sporirea numărului de patrule formate din personalul silvic din cadrul RNP – Romsilva. De asemenea, solicit transmiterea către prefecturi a unei informări cu privire la situația hidrometeorologică și prognozele actuale, informare care să ajungă și la primării în vederea mobilizării și a monitorizării atente a pericolului de incendii în zona fondului forestier și la limita cu suprafețele agricole. Riscul incendiilor de pădure este unul extrem de crescut în această perioadă, de aceea avem nevoie de o supraveghere atentă a zonelor cu risc de apariție a unor astfel de fenomene. De asemenea, am solicitat reprezentanților instituțiilor subordonate întocmirea unei liste cu zonele vulnerabile din țară, care pot fi afectate de valul de temperaturi crescute care este prognozat. Toate instituțiile noastre sunt în alertă, monitorizăm permanent situația din teren pentru a putea interveni dacă situația o va impune. Recomand autorităților locale și populației să respecte indicațiile IGSU și IJSU”, a subliniat ministrul Barna Tánczos.

Potrivit ANM valul de căldură în București va persista și se va intensifica treptat.

„În țară vremea va fi călduroasă în majoritatea zonelor și va deveni caniculară în vest și în sud-vest, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge local pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 28 şi 38 de grade, iar cele minime între 11 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 6 grade. Cerul va fi variabil spre senin, trecător cu unele înnorări după-amiaza în sud-sud-est, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, precum și în jumătatea de est a teritoriului și doar pe alocuri în rest. Pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă (22 și 23 iulie), la nivel național, în zonele aflate sub incidența codului portocaliu, se vor înregistra valori termice de 38 – 40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20 – 22 de grade”, a menționat Elena Mateescu, director general al Administrației Naționale de Meteorologie.

Sorin Rîndașu, director al Departamentului Situații de Urgență din cadrul Administrației Naționale Apele Române, a precizat: „Avem 76,9% grad de umplere la momentul de față, în ușoară scădere față de ziua precedent când aveam 77,3%, însă ne menținem în limitele programului de exploatare stabilit la începutul lunii și nu estimăm probleme pentru perioada imediat următoare din perspectiva resurselor de apă. În afara listei extinse de acumulări, monitorizăm două zone în special, Vaslui, unde în acumularea Solești avem acumulate 4 mil. m³ de apă la un consum zilnic de 60l/s și în acumularea Ighiș, unde se menține un volum constant de 1,5 mil. m³. Avem lacuri mici în zona Moldovei care la această oră au un grad de umplere de 20-30%, însă acestea nu au un rol semnificativ în alimentarea cu apă. Pot apărea potențiale probleme în acumulările mici piscicole unde avem un debit mic de apă, de exemplu în zona Covasna”.

ANAR monitorizează și gestionează volumele de apă din principalele lacuri de acumulare astfel încât acestea asigură la această oră necesarul de apă brută pentru toți beneficiarii care se alimentează în regim centralizat din sursa de apă de suprafață, a mai spus Rîndașu.

Potrivit INHGA, debitele au fost, în general, staționare, exceptând cursurile inferioare ale Someșului și Mureșului, unde au fost în scădere ușoară. Debitele medii zilnice se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți mai mici de 30%, mai mari (între 30-60%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Bega, Bârzava, Jiu (cu excepția bazinului hidrografic Amaradia), Ialomița, bazinul superior al Mureșului, bazinele inferioare ale Vedei și Argeșului, cursurile superioare ale Trotușului și Buzăului, cursul superior şi mijlociu al Bistriței și pe unele râuri din Dobrogea.

„Totodată, nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub cotele de atenție. Debitele râurilor vor fi în general staționare în următoarele 24 de ore, conform buletinului hidrologic informativ elaborat de specialiștii noștri de la Centrul Național de Prognoze Hidrologice. În ceea ce privește debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș), acesta va fi în scădere, având valoarea de 2200 m3/s, sub media multianuală a lunii iulie (5350 m3/s). În aval de Porțile de Fier debitele vor fi, de asemenea, în scădere. În acest moment, pentru Centrala Nucleară (CNE) Cernavodă există o rezervă de nivel de cca 69 (cm) suficientă pentru funcționarea CNE”, a declarat Nicolae Bărbieru, directorul INHGA.

Distribuie articolul pe:

9 comentarii

  1. Exista o problema cu apa potabila pentru export despre care stiu doar caposii luxosi din Romania si caposii strainezi care au contracte! Lingaul de lux urla ca nu este apa, dar cum e posibil ca sa functioneze irigatiile pe camp prin buzau sau focsani(zona dintre judete) si haidamacul sa latre in punga sparta?!

  2. Eu zic sa ne chemam inapoi pompierii din Grecia, ca s-ar pitea sa avem nevoie de ei aici. De ce am ajuta Grecia, o tara care acorda adapost unui infractor dovedit (Oprescu) refuzand extradarea acestuia?

  3. „DACĂ SE CONSTRUIAIAU ȘI SE FINALIZAU / MULTELE BARAJE MAI MICI/ SAU MAI MARI ÎNCEPUTE/CÂTEVA SUTE/,CONSTRUITE ÎN PROCENT DE PESTE 80%/ DRACU SĂ VĂ …UTĂ/ ,PROIECTATE DE NECESITATE,/ ASTĂZI ROMÂNIA /IRIGA CÂMPIA ,/ SE SCĂLDA ÎN LACURI POTOLIND VIPIA ./ DA DE CE MĂI/ SĂ AI APĂ-N VĂI ,? /CĂ DOAR GHEOGHE TANDĂ ,/NOUĂ NE COMANDĂ ,/MUȘTE,URSULACI,/ȘOPÂRLE ȘI DRACI/ ,MEDIU NATURAL /ÎN SUS ȘI-N AVAL ,/ PE ROMÂNI SĂRACII/ SĂ-I USUCE DRACII,/ SĂ FIE GÂNDACII,// ROMÂNII DE SETE MOARĂ ,/GRIJA- LA CE ZBOARĂ!1// „TRĂIASCĂ ONG-urile apărătoare de pești și peștoace, de șopârle verzi sau cafenii Ș-APOI PROST SĂ FII!!! S-A ÎNLOCUIT ÎN CELEBRA ZICERE A LUI ȘTEFAN CEL MARE ,,A URMAȘILOR ,URMAȘILOR VOȘTRI” CU „A CORMORANILOR,RAȚOILOR,PĂSTRĂVILOR,CORCODEILOR,GÂNDACILOR CU ELITRE GĂURITE,ȘI,ȘI A CELOR CE NE-AU CUCERIT CU DESMOCRAȚIA”””

  4. Rușii au arătat niște ploi frumoase de la ei, însoțite de niște boabe de grindină, ca exemplu de vreme favorabilă la oameni buni . Aceeași situație este prezentată la noi ca exemplu de natură dezlănțuită și cod portocaliu de fenomene periculoase și imediate de care trebuie sa ne apărăm . Nu e așa că suntem un popor de idioți ??

  5. Observati ca specialistii (INHGA) spun ca nu e nici o problema cu rezervele de apa? Numai ministrul o tine pe-a lui, ca trebuie sa rationalizam consumul, sa nu mai curga apa la robinete ‘in voie'(adica nu toata ziua, ci cel mult cateva ore, acolo… din bunavointa mariei sale..) sa nu ne mai spalam, sa nu udam rosiile – si ca urmare, peste cateva saptamani sa nu avem nici ce manca, ca aici nu vorbim numai de gradina proprie… Sa nu uitam ca saptamana trecuta acelasi ministru al mediului insista cu entuziasm sa nu care cumva sa ne gandim la irigatii/udat legume! ca nu avem apa. Si atunci au venit cei de la Ape (CN) si au spus ca nu sunt probleme. Si iata ca si azi apa este. Atunci?

  6. citeam acum vreo 4-5 ani un articol in care se discuta ca razboaiele secolului asta o sa se duca si pentru resursele de apa… si vedem instabilitate in Asia Centrala, la granita china-india, in Africa pe Nil, Turcia incearca sa intre in Nordul Siriei si Irakului sa controleze vreo 2-3 rauri/fluvii…

  7. Alo trezirea!!..prin anii ’80 „dictatorul ” a trasat sarcina să înceapă proiectarea și execuția unei uzine de desalinizare a apei de mare la Agigea!!!..
    Căutați prin arhivele ministerului industriei proiectele…avea în vedere alimentarea cu apă în toată Dobrogea!!!.
    Proiectarea si executia uzinei era în colaborare cu o renumită firmă franceză specialistă în acest domeniu…

  8. Calin Georgescu vorbeste de ani de zile despre resursa de apa din Romania. O considera numarul unu ca bogatie nationala. Niste tradatori de neam si-au batut si isi bat joc de aceasta bogatie cu care putine tari de talia Roaniei se pot bucura.Nimeni nu-l asculta pe Calin, nici macar media independenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.