Şef al ANRE și foști demnitari, anchetați în afacerea Romgaz. Ce spune presupusul beneficiar

Procurorii DIICOT i-au pus sub acuzare în afacerea InterAgro pe foştii secretari de stat Darius Meşca, Tudor Şerban, Viorel Palaşcă, Victor Alesandru Dan – apropiat al lui Ioan Niculae -, din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, şi pe vicepreşedintele ANRE, Eugen Georgescu, informează Mediafax.

DIICOT precizează că a fost începută urmărirea penală, în 14 decembrie 2011, pentru complot şi subminarea economiei naţionale, împotriva omului de afaceri Ioan Niculae, Marin Mirea – administrator la InterAgro şi preşedinte al Organizaţiei Patronale a Poducătorilor de Îngrăşăminte Chimice din România Nitrofosfor, Viorel Palaşcă – secretar de stat pentru politica industrială MECMA în perioada 2007-2008, Darius Meşca – secretar de stat pentru energie în MECMA în perioada 2005-2009, Tudor Şerban – secretar de stat pentru energie şi resurse minerale MECMA în perioada 2009-2010, Stelian Bănăţeanu – director general adjunct al Direcţiei de Politici Industriale MECMA, Eugen Georgescu – vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

De asemenea, este pus sub urmărire penală şi un apropiat al lui Ioan Niculae, Dan Victor Alesandru. El a deţinut funcţia de secretar de stat în 2005 în MECMA.

Este anchetată de asemenea Ioana Apan – director general adjunct, secretar general adjunct în MECMA, care a fost numită preşedinte AGA a SNGN Romgaz în 23 iulie 2007, funcţie deţinută până în 7 iulie 2009, când a fost desemnată preşedinte al CA SNGN Romgaz, pentru o perioadă de patru ani.

Anchetatorii i-au pus sub acuzare şi pe Marius Untescu – şef serviciu în cadrul MECMA, numit în 7 aprilie 2005 membru în AGA Romgaz, până la 10 februarie 2009, Adriana Oros – consilier MECMA-OSPI, numită în AGA în 10 februarie 2009, Monica Mitu – consilier MECMA, numită în AGA în 10 octombrie 2009.

Totodată, în dosar sunt urmărite penal și alte zeci de persoane.

Procurorii au precizat că activitatea infracţională a vizat modalitatea de contractare de către o societate comercială (a lui Ioan Niculae -nr) a unor cantităţi considerabile de gaze naturale, la preţuri mult diminuate faţă de cele practicate de SNGN Romgaz SA, obţinerea de gaze naturale doar din producţia internă, „cu eludarea reglementărilor legale în materie precum şi menţinerea facilităţilor acordate societatii, în condiţiile în care înregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate”.

Omul de afaceri  Ioan Niculae a negat acuzaţiile care i se aduc şi a precizat că a auzit de dosarul instrumentat de procurori din presă.

„Noi nu am primit niciodată gaz la alt preţ decât alte companii din România. Companiile mele nu au datorii la stat. Întrebaţi-i pe procurori”, a declarat Niculae la Realitatea TV miercuri seară.

Joi, Niculae a revenit cu noi declarații. Combinatele chimice din grupul InterAgro au cumpărat doar gaze de producţie internă începând cu luna iunie 2009, după ce Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens, votată ulterior de Parlament, a a spus proprietarul InterAgro pentru „Adevărul”. 

„Să cheme tot Parlamentul (la DIICOT – n.r.) şi să-i bage pe toţi în puşcărie pentru subminarea economiei naţionale”, a afirmat omul de afaceri.

În iunie 2009, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care marii consumatori de gaze (InterAgro, Electrocentrale Bucureşti, Azomureş) au primit doar gaze de producţie internă, de două ori mai ieftine decât cele de import, scrie adevarul.ro.

Această ordonanţă a modificat Legea gazelor, care spunea că toţi consumatorii din România trebuie să utilizeze aceeaşi proporţie de gaze import/intern.

Parlamentul a aprobat această ordonanţă şi a prelungit-o cu încă un an, astfel că facilitatea a fost valabilă începând din iunie 2009 până în octombrie 2010, mai scrie sursa citată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.