UPDATE Şefa Secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon, Florina Pompilian, a fost audiată, marţi, timp de aproape şase ore, la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, în dosarul în care două doctoriţe au fost arestate preventiv pentru că ar fi provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale.
Atât la intrare, cât şi la ieşirea din sediul Poliţiei, Florina Pompilian nu a dorit să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor, în timp ce săptămâna trecută ea a pus la îndoială ancheta demarată de procurori în acest caz şi le-a luat apărarea celor două doctoriţe arestate.
Pe 8 august, doctoriţele Maria Miron, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi Mirela Păiuş, acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Ele au contestat decizia Tribunalului Bucureşti, urmând ca procesul să aibă loc pe 20 august la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorii susţin că, în lunile martie şi aprilie, doctoriţele i-au scăzut unui pacient internat la terapie intensivă doza de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale, acesta intrând în stop cardio-respirator.
„Având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator. În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun anchetatorii.
De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.
Ancheta în acest caz a fost demarată în urma unui denunţ formulat de Camelia Stămătoiu, director de îngrijiri în cadrul Spitalului Sf. Pantelimon. Ea le-a relatat procurorilor că, la data de 10 aprilie, a fost sunată de o asistentă medicală, care i-a mărturisit faptul că pe secţia ATI a spitalului, de joi (4 aprilie) până sâmbătă (6 aprilie), au murit în jur de 20 de pacienţi, întrucât medicii de gardă pe secţia ATI, respectiv Maria Miron şi Mirela Păiuş, au redus cantitatea de noradrenalină la unii pacienţi internaţi, de la 15 sau 20ml/h la 1ml/h sau chiar au înlocuit-o cu ser fiziologic.
O alta mizerie a „rezistilor” ! Voi nu vedeti insistenta posturilor tv. si ziarelor de propaganda ale rezistilor cat sunt de insistenti ! Este o insistenta exagerata si suspecta. Clar electorala ….usr-istii, sorosistii. Pe 6 august a fost la Bucuresti un emisar al americanilor care a avut discutii cu „sefa rezistilor” si ambasadoarea americ. Atat. A plecat imediat in aceiasi zi.
‘pentru că AR FI provocat decesul unui pacient internat la terapie intensivă, prin scăderea intenţionată a dozei de noradrenalină, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale”
Dar daca medicamentul n-ar mai fi sustinut rolul datorita unei inimi pietrificate ? INMLeul n-a observat cauza materiala a decesului pacientului ? Dar CRESTEREA BRUSCA a dozei, initiativa a unei asistente fara stiinta, n-a provocat ea decesul ?
Un medic cardiolog descrie că pacientul avea un cumul de afecțiuni care cereau fiecare tratamente incompatibile cu celelalte boli. Practic nu era nimic de fact, De unde a văzut asistenta delatoare îmbunătățire? Se cunosc destule situații când o eroare a poliției sau procuraturii, spre a nu duce la demisia ministrului de Interne sau de Justiție, ceea ce în Români nu este cazul, este forțată închiderea unui nevinovat. E atât de inverșunată ranchiuna domnului Ministru Rafila contra domnului doctor Raed Arafat?
Emile
Raed Arafat doctor?
Buna asta.
Vraja marii! Sistemul sanitar de stat românesc este in colaps! Spaga să trăiască! Cei mai incompetenți medici spagari lucrează la stat degeaba! Cel mai corupt sistem din Romania și conducătorii politicieni se tratează afara! Succesuri guys cu coasa!
… mai ales in asemenea speta, s-ar putea sa ie pedepsiti nevinovati si sa scape vinovatii, intr-o masura mai mare sau mai mica.Nu uitati ce „ancheta” au facut in cazul Colectiv si in multe alte cazuri grave.
Pozitia medicului sef este de AUTOAPARARE intrucat poarta, in grup cu inculpatele, responsabilitatea DECESELOR!!! Fishele pacientilor sunt prevazute cu dispozitiile medicilor responsabili 24 din 24 de ore, dar si SUPERVIZAREA sefului de sectie pentru orice schimbare de tratament care IMPUNE SOLICITAREA APROBARII ACESTUIA!!! Pesemne seful de sectie a supervizat doar in cazul unuia din pacienti, fapt care nu schimba datele problemei, in celelalte cazuri fiind de incriminat pentru ca nu a facut-o!!!
Jos Raied Arafat ! De la ele porneste asta. Toata ticalosia din „pandemie” se continua inevitabil si acum .Intubari , medicatie proasta, saci de plastic…..
Nicu olahus/cohen zis Justinianus, tu si cand ai DREPTATE mistifici pentru ca Ararat e un terorist palestinian si tu esti clar de partea
Hamas!!! Ararat e dovada CONTINUITATII Ceausescu-Ilici Gorbaciovici, inclusiv in ce priveste prietenia ETERNA romano-sovietica…
Daca nu aminteai de „saci” iti treceam cu vederea ca esti latrau lu Shosho „suveranista”…
Îi tzin pumnii doctoritei, fiindca are de-a face cu cel putin un mitoman maniaco-depresiv: procurorul Anghel Alexandru-bube-n-cap, dar care nu le recunoaste. N-are nici un reper. I-a produs, deja, pierderi irecuperabile României, prin descalificarea de neiertat, calomnioasa, a scolii ei medicale. Doctoritele sunt nevinovate, numai c-au avut si au de-a face cu asistente medicale nepregatite, iresponsabile si ranchiunose (pardon, „IML”, fiindca Anghel le da calomniile drept „raport IML”), si c-un habarnist care se mai si pretinde geniu. Caz patologic, dar, din nefericire, cu foarte multe relatii, în presa, inclusiv. Dinu Paturica, Tanase Scatiu, palesc în fata lui Anghel Alexandru, din cazanul cu smoala.
Isi mai aminteste cineva de doctorul Edwin din filmul Predators cu Adrien Brody si Danny Trejo?
Treaba fiind groasa seseseku a trimis la contraofensiva piesa sa grea Rollason cu misiunea sa-i tina pumnii sefei de sectie cand i se aplica catusele…Nu SCOALA MEDICALA ROMANEASCA e „afectata”, trol stalinist-rasputinist, ci conducatorii care promoveaza de 35 de ani indivizi infami pentru care VIETILE NU AU VALOARE!!!
„ea a pus la îndoială ancheta demarată de procurori în acest caz şi le-a luat apărarea celor două doctoriţe arestate.”
-hai siktir cu concluziile voastre mincinoase,
satane disperate!
@ joiana rolasonata, bați cîmpii rău de tot. De obicei aveai comentarii pertinente, documentate, dar acuma ești total pe lîngă. Îți doresc ca tu sau vreo persoană dragă tie să ajungă în secția morții, pe mîna unui medic ca cele doua de la acest spital.
dar numai arghieleni pe forum/ Miron/Paiuș/Florina asta + postaci, nu mai stați p-acasă?
Dosar subțire!! Daune ireale. Suntem în faliment ca țară și ca popor!! Ceasul ticăie, mai este puțin. Statul român trebuie să se interneze de urgență direct la ATI. Medicii sunt nevinovați, hăituiți și abuzați, iar țara nu-i va mai putea opri!! Este pa!! Nu luăm prizonieri.
@I.R. Ati cazut in derizoriu.
@nicu olahus:
Sa-ti aduci sac de acasa!
De-ajuns cu ‘da si mie!’ si ‘nu se vede din avion’ cum te intinzi la sacul altuia!
Vuie, cand a avut trolu stalinist Rollason „comentarii pertinente si documentate”? Un trol inuman ce considera „electrificarea” dupa 1922 a Imperiului Colonial Bolsevic-URSS ca justificand lichidarea mai multor zeci de milioane de locuitori ai Rusiei Tzariste…Ca si alte zeci de milioane cu ocazia macelului civil dintre 1917 si 1922 ca sa se poata fonda URSS…Ca si alte zeci de milioane in cadrul CINCINALELOR „industrializarii si inarmarii fortzate”…
Deci militia terminat cu toti interlopii, nu mai avem interlopi in rromanistan, nu mai avem traficanti de droguri, acum avem medici. Medicii sunt infractorii tarii, sho pă ei!
A.T.I. nu este sectie de tratament boli intr-un spital, cum sunt impinsi cei din USR-AUR sa socoteasca si nici Raiul asistentelor foliculinoase. Imi place etern discriminarea: setarea unui injectomat dupa mintea unei asistente nu este omor calificat cu premeditare la Procuratura militieneasca Romana !