Șeful diplomației UE, spaniolul Josep Borrell, a fost surprinzător de direct într-un interviu pentru AFP, publicat marți. Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă și de Securitate a UE a spus că Vladimir Putin mizează pe reducerea solidarității in UE, pe fondul crizei energetice. Putin observă ”sila europenilor și reticența lor de a mai suporta consecințele sprijinului pe care îl acordă acum Ucrainei”, a spus Borrell.
Șeful diplomației UE sugerează că UE nu trebuie să clipească prima, că menținerea solidarității între statele membre îl va obliga pe Putin să facă pasul înapoi. Însă solidaritatea preț. ”Va trebui să îndurăm și să distribuim costurile în cadrul UE”, a spus Borrell. Aceasta este rețeta Bruxellesului pentru lunile de iarnă ce vor urma. ”Vladimir Putin rămâne inflexibil. Trebuie să continuăm să punem presiune prin sancțiuni și sa refacem forțele ucrainene. Războiul ia o alta turnură. Ucrainenii au treecut la ofensivă”, a mai spus Borrell, încercând să sugereze că europeni nu ”îndură” în zadar.
Borrell a subliniat că țările UE sunt suverane în ce privește politica lor externă, iar la Bruxelles se lucrează ”zi de zi” pentru ca poziția celor 27 de state să fie armonizată și solidara. Exista însă lideri precum Viktor Orban, care a sugerat încă din primele zile ale războiului din Ucraina că unele state vor fi forțate să suporte costuri mai mari decât altele. Dincolo de afirmațiile sale despre rase și imigranți făcute la Băile Tușnad și care au stârnit multe controverse, Orban a criticat atunci planurile Comisiei Europene legate de energie și a acuzat că UE dorește să ia de la țările care au energie, în loc să ceară Germaniei, spre exemplu, să nu-și oprească centralele nucleare. Tot atunci, Orban a sugerat (voalat, căci scopul său este să se apropie cât mai mult de tabăra republicană din Statele Unite) că Statele Unite fac presiuni pentru ca Europa să cumpere hidrocarburi din America.
Ce se întâmplă în Statele Unite sau în Germania în timp ce șeful diplomației UE cere populației să ”îndure” criza economică, să dea tot ce poate pentru a ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, chiar dacă recesiunea este la un pas?
Bloomberg notează că în SUA se înregistrează un record negativ – una din șase gospodării are restanțe la plata energiei electrice, din cauza prețurilor care cresc în timp ce salariile sunt devorate de inflație. Bloomberg vorbește despre un ”tsunami” de ordine de încetare a furnizării energiei electrice pentru restanțieri. Potrivit National Energy Assistance Directors Association din Statele Unite, sunt cel puțin 20 de milioane de gospodării care au acumulat restanțe considerabile la plata energiei electrice. Pe de altă parte, pe 8 august, SUA au anuntat un nou pachet de asistenta militara pentru Ucraina în valoare de un milliard de dolari, însoțit de alte 4,5 miliarde de dolari sub formă de asistență financiară și umanitară; pe 19 august, SUA au anunțat un ajutor militar de 0,77 miliarde de dolari, iar pe 23 august, Reuters anunța că SUA pregătesc un alt ajutor de 3 miliarde de dolari pentru înarmarea Ucrainei.
În Germania, după ce oficialii le-au sugerat cetățenilor să facă dușuri reci pentru a economisi gaze naturale, unul dintre liderii ecologiștilor aflați la guvernare, premierul landului Baden-Wurttemberg, le-a spus oamenilor să renunțe până și la dușurile reci și să se spele cu prosoape înmuiate în apă. Același politician îi îndeamnă pe oameni să-i urmeze exemplul – ”am mașină electrică și un sistem fotovoltaic uriaș pe acoperiș” – fără a se gândi la cât de împovărătoare ar fi aceste investiții pentru cetățenii obișnuiți.
Săptămâna trecută, ministrul de Interne al landului Renania de Nord-Westfalia a sugerat că germanii care se pregătesc să protesteze împotriva posibilei raționalizări a energiei și a scumpirilor vor fi considerați ”inamici au statului” și ”extremiști” care doresc să răstoarne regimul democratic, urmând să fie atent monitorizați de serviciile secrete germane.
Elitele politice din toate statele occidentale au făcut și până acum apel la sacrificii pentru a ajuta Ucraina, însă criza generată lovește în clasa de mijloc și în cei mai săraci cetățeni, mai puțin la vârful puterii.
In timp de criza / razboi ar trebui ca statul sa preia industria energetica si sa o administreze pe toate palierele ( productie, distributie, finante). Statul sa nu fie interesat de profit iar consumatorii sa plateasca energia ( electrica, termica, combustibili) la pretul de productie. Ca doar statul trebuie sa aiba grija de cetateni. Asa zice la constitutie. Dupa potop, omv-ul, luk oil–ul, eon-ul, etc, putand sa isi preia inapoi activele si activitatea. Lasam ecologia un pic deoparte si pornim termocentralele clasice ( in 2 ani nu afecteaza prea mult) pana ne punem pe picioare.Asa scapam si de criza si de razboi.