Luna august a fost o lună neagră pentru industria românească întrucât aceasta a căzut în zona de contracţie la toţi indicatorii de creştere. La fel ca în august 2018. Numai că în acest an, căderea a fost mult mai dură, se arată în Barometrul Industrial, realizat de IRSOP și SNSPA, Facultatea de Management. Deşi activitatea s-a redus masiv, costurile de producţie au crescut brusc, ceea ce poate semnala o intensificare a presiunii inflaţionare. O uşoară creştere s-a produs şi în zona preţurilor de desfacere a produselor încurs, probabil ca o la prăbuşirea comenzilor noi. Aşteptările managerilor pentru următoarele șase luni sunt confuze. Se aşteaptă la restartări sprijinite de export, şi la impedimente create de nivelul scăzut al cererii şi de creşterea costurilor de producţie.
După ce în iunie şi iulie industria ajunsese aproape de creştere zero, în luna august activitatea a intrat în contracţie. Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.
Volumul producţiei a căzut de la 52 de puncte în iulie la 48 în august. Alunecarea în zona de contracţie, sub 50 de puncte, s-a produs de două ori în primele 8 luni ale anului, în ianuarie şi acum în august. Căderea din ianuarie a arătat că în urma şocului, creşterea rămâne modestă şi instabilă. Stocurile au rămas în zona de contracţie la 45 de puncte faţă de 46 în iulie.
Comenzile noi s-au contractat puternic la 45 de puncte. Comenzile pentru export s-au contractat mai mult ajungând la 43 de puncte. Importurile de materii prime s-au redus inevitabil pe fondul scăderii exportului şi a reducerii cererii interne. E a doua oară în acest an că importurile se contractă din cauza perspectivelor nefavorabile ale activităţii viitoare. Numărul de salariaţi se află în contracţie din luna aprilie, iar contracţia se prelungeşte şi se accentuează. Indicele a ajuns în august la 44 de puncte.
Costurile de producţie cresc, chiar dacă activitatea încetineşte. În august indicatorul arăta 66 de puncte, în expansiune cu 4 puncte faţă de luna trecută. Creşterea costurilor ar putea fi cauzată de creşterea autonomă a preţurilor la import şi de creşterea salariilor reale în industrie. Preţurile se află şi ele în zona de creştere la 55 de puncte staţionare faţă de luna iulie.
Indicatorul global de încredere a managerilor a crescut puţin, la 55 de puncte faţă de 52 în luna iulie, dar se află departe de cele 70 de puncte pe care le avea în ianuarie 2019. Optimismul creşte în general pe baza aşa-numitelor aşteptări adaptative. Managerii cunosc ciclurile economice şi dinamica sezonieră. După o vară „secetoasă” în materie de activitate se aşteaptă la o revenire sănătoasă în lunile următoare. Uneori predicţia se confirmă, alteori nu. Dacă exporturile nu îşi revin, probabil că industria nu va reuşi să iasă din contracţie prea curând.
”Suntem la două trimestre consecutive în care industria a scăzut. Deci din punct de vedere tehnic, industria românească ar fi deja in recesiune. Evoluțiile din industrie sunt foarte influențate cu ceea ce se întâmplă la partenerii noștri comerciali din străinătate. Ceea ce putem vedea destul de clar din grafice este că în România încetinirea este evidentă”, a declarat economistul Ionuț Dumitru la o conferință pe teme economice. Dealtfel, și industria germană a intrat în recesiune, potrivit unui anunț făcut miercuri. ”Industria germană este în recesiune, iar acest lucru îi afectează și pe furnizorii de servicii care au legături cu industriașii”, a spus miercuri Claus Michelsen, șeful departamentului de prognoză și politici economice din cadrul Institutului German de Cercetări Economice (DIW Berlin). Germania este cel mai important partener comercial al României.
@Marx: Asa e, August e Luna de concedii, dar chiar TOATE Lunile din 2019 sunt luni de Concediu!?
Pentru ca Deficit la Bugetul de Stat si mai ales la Bugetul de pensii a inregsitrat mareata guvernare PSD-ALDE in FIECARE Luna din 2019, uite aici publicate pe Site-ul Ministerului de Finante Executiile bugetare pe fiecare Luna din 2019:
http://www.mfinante.gov.ro/pagina.html?pagina=buletin&categoriebunuri=executie-bugetara,rapoarte-trimestriale,rapoarte-semestriale,rapoarte-anuale,arieratele-bugetului-general-consolidat
Luna de Luna DEFICITE peste Deficite!
Luna de luna Exista Deficit bugetar la Bugetul de Stat, la Bugetul Consolidat si mai ales la Bugetul de Pensii, unde PSD a PROMIS prin Legea Bugetului ca va fi EXCEDENT ca urmare a Transferului de Contributii de la Angajator la Angajat prin celebra OUG 79/2017, care insa zace si azi in Parlament, PSD refuza sa o supuna la VOT de FRICA CCR, exista RISCUL ca o eventuala Lege sa fie atacata la CCR, azi doar Avocatuul poporului o poate ataca fiind OUG!
„Parlamentarii nu voteaza, de frica atacarii la CCR”.
De ce amana parlamentarii de Luni de zile votarea Legii de adoptare a OUG 79/2017 privind „revolutia fiscala”, cea care a Transferat Contributiile la Angajat?!
De teama faptului ca va fi atacata la CCR, pentru ca stiu ca e NEconstitutionala, a declarat presedintele Blocului National Sindical, D. Costin.
El spune ca doar Avocatul Poporului poate ataca OUG 79 la CCR. De altfel, a spus el, in 2018, imediat dupa publicarea OUG in MO, BNS a facut o sesizare la Avocatul Poporului pentru a-i cere sa atace OUG la CCR. S-au lovit insa de refuzul lui V. Ciorbea!
DEZASTRU!
Iar ind Auto e in SCADERE in toata Lumea, semn rau!
August? Hm … adsta e o luna mai .. mai de concedii. Asa de un par d’egazamplu – dacfa e prin Roamnia un producator de „automotive” de a lui Ranualt ce vinde in Franta … brusc in augist pune frana! Ca in august Franta pleaca in vacanta ! (mai putin holtelrile restuarantele, muzeele, spotalele, hotii si politaii)….
Eu aic de asteptat luna octombrie. A ! Si sa nu uit – „gaura” e si in decembrie- Craciun serbat in Europa, An nou… In dec crec ins avanzarile la cadouri, carne de porc si beuturi… si mai scad i incaatile de la blocul unde locuiesc!!! Da la bolc recuperam in februarie …
Ba, specialistii lu’ peste. Luna august este luna de concedii. Deci nici-o mirare ca s-a inregisttrat o scadere. Cat despre securista lili, ce sa spunem decat ca e o gaina beata…
In dupa amiaza asta, Ministerul de Finante a publicat pe Site-ul propriu Executia bugetara pe August 2019!
E jale!
Bugetul de stat e pe un Deficit URIAS: MINUS 21 Miliarde Lei!
Bugetul Asigurarilor Sociale(adica Bugetul de Pensii!) e pe MINUS urias, inca din Ianuarie 2019 Luna de Luna Bugetul de Pensii e pe MINUS, desi pe Anul 2019 Bugetul de Pensii e construit pe EXCEDENT!
Uite: MINUS 1,234 Miliarde LEI, dupa 8 Luni!
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/executii/bgc31august2019.pdf
„In MO nr. nr. 196/12 Martie 2019 s-a publicat Legea nr. 47 din 11 martie 2019 privind Bugetul asigurărilor de stat pe 2019.
Din punct de vedere macroeconomic, pentru prima dată în ultimii 15 ani, se estimează un Buget excedentar la fondul de pensii, veniturile și cheltuielile bugetului fiind:
– Venituri în sumă de 71.662.090 mii lei
– Cheltuieli în sumă de 68.761.379 mii lei
– Excedent în sumă de 2.900.711 mii lei
https://legestart.ro/lege-bugetului-asigurarilor-sociale-de-stat-pe-anul-2019/
08.07.2019, Ministrul Muncii Marius Budăi: „România nu e în criză economică, până la finalul anului Bugetul de pensii va INTRA pe Excedent.”
https://www.euractiv.ro/social/budai-romania-nu-e-in-criza-economica-pana-la-finalul-anului-bugetul-de-pensii-va-intra-pe-excedent-15179
E bineee, e foarte bine!!!!
In dupa amiaza asta, Ministerul de Finante a publicat pe Site-ul propriu Executia bugetara pe August 2019!
E jale!
Bugetul de stat e pe un Deficit URIAS: MINUS 21 Miliarde Lei!
Bugetul Asigurarilor Sociale(adica Bugetul de Pensii!) e pe MINUS urias, inca din Ianuarie 2019 Luna de Luna Bugetul de Pensii e pe MINUS, desi pe Anul 2019 Bugetul de Pensii e construit pe EXCEDENT!
Uite: MINUS 1,234 Miliarde LEI, dupa 8 Luni!
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buget/executii/bgc31august2019.pdf
„In MO nr. nr. 196/12 Martie 2019 s-a publicat Legea nr. 47 din 11 martie 2019 privind Bugetul asigurărilor de stat pe 2019.
Din punct de vedere macroeconomic, pentru prima dată în ultimii 15 ani, se estimează un Buget excedentar la fondul de pensii, veniturile și cheltuielile bugetului fiind:
– Venituri în sumă de 71.662.090 mii lei
– Cheltuieli în sumă de 68.761.379 mii lei
– Excedent în sumă de 2.900.711 mii lei
https://legestart.ro/lege-bugetului-asigurarilor-sociale-de-stat-pe-anul-2019/
08.07.2019, Ministrul Muncii Marius Budăi: „România nu e în criză economică, până la finalul anului Bugetul de pensii va INTRA pe Excedent.”
https://www.euractiv.ro/social/budai-romania-nu-e-in-criza-economica-pana-la-finalul-anului-bugetul-de-pensii-va-intra-pe-excedent-15179
Aceasi Marie din ani 80-90-2000 cand aceasta tara isi mai revine cat de act intervin trambitile ( cei aflati la butoane ) si cauta tot felul de motive de a distruge orice urma de capital romanesc
Ca ceva scartaie rau de tot e si faptul ca desi AZI suntem in 3 Octombrie, Ministerul de Finante inca NU a postat pe Site-ul Institutiei Executia bugetara aferenta Lunii August 2019!
http://www.mfinante.gov.ro/pagina.html?pagina=buletin&categoriebunuri=executie-bugetara,rapoarte-trimestriale,rapoarte-semestriale,rapoarte-anuale,arieratele-bugetului-general-consolidat
Conform Legii Fiscale, Executia Bugetara pe August 2019 TREBUIA publicata pe Siteul MF in 25 Septembrie 2019(Data de 25 a lunii urmatoare!)!
Azi, in 3 Octombrie 2019, cei din MF inca „lucreaza” la Cifrele de pe August 2019, munca grea, trebuie sa arate „bine”, sa duduie Economia pe hartie, nu???!!!!
„Deşi activitatea s-a redus masiv, costurile de producţie au crescut brusc, ceea ce poate semnala o intensificare a presiunii inflaţionare. O uşoară creştere s-a produs şi în zona preţurilor de desfacere a produselor încurs, probabil ca o la prăbuşirea comenzilor noi” etc.etc…
Crestere de preturi, inflationara…
precis s-a „contractat” dl mason manole Isarescu caci dansul printre atata suprastat urmareste inflatia si preturile…
se uita pe ele ca la o masa de sah si se amuza probabil ce fac piesele magice, joaca cum vrea…
mai ales daca este in „recesiune”neamtul, este un argument imabatabil-pai,,noi, romanul sa nu avem contractie si mai mare, sa fim inaintea neamtului ?nu, domne, la coada,la codoi cum zicea sinistra,vinul este pt. masoneria dragasana ,sau este plin de apa chioara asa cum livreaza mesterul Manole ,Ro, din 89 ?
Dă-i veoricai sa silabiseasca articolul asta (de 3 ori),apoi intreab-o daca a înțeles ceva. In mintea ei ramanem tigrul ue.
Hahacacacacaca!!!!!! Reduceri de personal, taieri de salarii si pensii, inchideri de spitale si scoli, cresterea galopanta a somajui si cursului euro si dolarului, punerea pe butuci din nou a agriculturii si industriei romanesti (aia care mai exista) vor fi primii pasi intreprinsi pentru stoparea cresterii economice a tarii. Dupa care maimuta cu briciul in mana de la finante, Citu, va face investitii ce vor duce Romania pe cele mai inalte culmi de recesiune economica mai marete decat cele din epoca Basescu. Singurele castigatoare a trecerii Motiunii vor fi multinationalele care-si vor mari din nou 2/3 din ponderea plus-valorii create in Romania. Vis-a-vis de agricultura, ce fericite vor fi Franta si Germania cand productia agricola la grau, porumb, floarea soarelui vor scade din nou la valorile din 2008 in momentul in care specilistii de dreapta vor ajunge din nou la butoane!!!