Senatul a luat act în şedinţa de marţi de încetarea mandatului de senator a liberalului Mircea Diaconu începând cu 19 iunie 2012, dar nu a putut adopta o hotărâre în acest sens, din lipsa cvorumului, în plen fiind prezenţi doar 23 de parlamentari, transmite Agerpres.
„Suntem astăzi în faţa formalităţii de a închide acest conflict printr-o hotărâre a Senatului. Practic, este vorba de a lua act, de a constata încetarea calităţii de senator a domnului Mircea Diaconu începând cu data de 19 iunie 2012 şi a declara vacant postul de senator”, a afirmat preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
Hotărârea Senatului prin care se ia act de încetarea mandatului de senator a liberalului Mircea Diaconu a fost citită de preşedintele Comisiei juridice, senatorul Toni Greblă, însă nu a fost votată de plen din cauza lipsei de cvorum.
Liderul Grupului PDL de la Senat, Cristian Rădulescu, a afirmat că nu este vorba de o revocare de mandat în cazul lui Mircea Diaconu, ci de faptul că Justiţia „la cel mai înalt nivel” a anunţat încă de pe data de 19 iunie că a încetat mandatul.