Sentință definitivă pentru Mario Iorgulescu

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat miercuri pe Mario Iorgulescu la opt ani şi opt luni închisoare cu executare pentru ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor, în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

Potrivit deciziei instanţei, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal a primit şapte ani pentru ucidere din culpă şi doi ani închisoare pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Aceste pedepse au fost contopite cu o condamnare de 3 ani aplicată în alt dosar pentru complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, rezultând în final 8 ani şi 8 luni închisoare.

Decizia este definitivă.

Procesul se află în faza de rejudecare. Iniţial, Mario Iorgulescu a primit la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti), în luna februarie 2023, o condamnare de 15 ani şi 8 luni, pedeapsă scăzută, în octombrie 2023, de Curtea de Apel Bucureşti, la 13 ani şi 8 luni de închisoare.

În iunie 2024, un complet de la Instanţa supremă a anulat condamnarea, în urma admiterii unui recurs în casaţie (o cale extraordinară de atac), iar dosarul a fost trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Motivul invocat pentru rejudecare a fost că Mario Iorgulescu nu trebuia judecat pentru omor, ci pentru ucidere din culpă, infracţiunea care are limite de pedeapsă mai mici.

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, află că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 2,50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi Strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia, cu un avion privat, şi internat într-o clinică. El nu a fost audiat de către procurori sau magistraţi în timpul urmăririi penale sau desfăşurării procesului în instanţă.

Recomanda 1

5 Comentarii

  1. Cât două sentințe pentru furt de haleală a 4 ani bucata pentru pezani.Bravos! Justiție, nu glumă! Pardon, invers…

  2. mai trebuie o condamnare cu executare
    pentru criminalul care a masacrat textul de mai sus:
    -aia nu e limba romana scrisă,
    a pus virgule ca p’uli in mă-sa!

  3. Gunoaie de judecatori. Mizerii umane, le doresc ca ai lor copii sa se intalneasca in viata lor cu un Mario Iorgulescu, caruia i-au scazut din pedeapsa 7 ani. Va reamintesc, prima sentinta 15 ani, a 2-a 13 ani, dupa rejudecare (nu stiu daca a mai fost in istorie asa ceva) primeste 8. O sa faca vreo 4 si scapa. Gunoaie de magistrati cu pensii nesimtite, talharite de la poporul roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.