S-ar putea ca unii dintre cititori să cunoască întâmplarea de mai jos din unele însemnări precedente, drept care le cer scuze de la bun început, însă, dat fiind felul în care se asigură protecţia şi paza actualului preşedinte al României, Klaus Werner Iohannis, de către cei desemnaţi prin lege să facă acest lucru, o reamintesc, ea căpătând o semnificaţie de-a dreptul excepţională în actualul context.
Ne întoarcem în timp şi reamintesc că, în ultimele zile ale anului 2005, premierul israelian Ariel Sharon a suferit un atac cerebral devastator, în fapt unul nou, din cauza căruia nu şi-a mai putut îndeplini înaltele responsabilităţi pe linie guvernamentală. Deşi ar putea părea inutil, trebuie spus că este vorba de Statul Israel, cu uriaşe probleme cauzate de poziţia sa geo-strategice şi de faptul că, după proclamarea sa, mai 1948, se afla în stare de război cu unele state vecine, precum Siria, iar în cazul raporturilor cu palestinienii din teritoriile autonome, situaţia era foarte încordată, ca şi în cazul celor cu mişcarea Hezbollah din sudul Libanului (O paranteză obligatorie în acest cadru: dacă, în războaiele de după 1948, Israelul a ieşit învingător cu statele arabe, nu la fel stau lucrurile cu mişcarea Hezbollah!).
Aşadar, contextul respectiv foarte complicat nu îngăduia niciun fel de vacanţă de putere la nivel de premier, drept care, imediat, Ehud Olmert, vicepremeir şi ministru al Finanţelor din 2003, adevenit prim-ministru interimar. Mandatul l-a preluat din mers, dar ceea ce interesează aici este faptul că, încă din primele momente, printre importantele personalităţi oficiale cu care a discutat imediat – şeful Mossad, şeful Şhin Beth şi alţi diriguitori ai celorlalte servicii secrete – s-a aflat şi şeful serviciului de protecţie şi pază israelian, cu care a discutat detaliile fireşti în condiţiile noii funcţii a lui Olmert. Printre acestea, una dintre cele mai importante a fost comunicarea potrivit căreia, începând de a doua zi dimineaţa, premierul interimar trebuie să se trezească mai devreme, pentru ca deplasarea lui la guvern în condiţii de extremă siguranţă să nu deranjeze deloc drumul la serviciu al vecinilor de pe stradă şi al celorlalţi concetăţeni. Ce ar mai trebui adăugat la cele de mai sus?
În ce mă priveşte, nu puteam să nu mă gândesc la acest lucru, amintindu-mi că, pe 22 iunie 2001, îl însoţeam pe ministrul român de Externe la o reuninune internaţională desfăşurată la Milano. Toţi ziariştii şi personalităţile oficiale din minister care trebuia să-l însoţim ne-am prezentat la aeroport la ora 6.00 dimineaţa, dar, stupoare!, Mircea Geoană nu s-a trezit la timp, nimeni, nici măcar omul lui din SPP nu şi-a făcut datoria, culoarul de zbor al avionului a fost ratat, a fost nevoie de alte reglementări pentru aeronava specială, ministrul român de Externe, care trebuia să prezideze reuniunea respectivă, a ajuns la pauza ei, la poza de grup şi la dejunul oficial, după care a plecat prin Milano să-i cumpere un cadou şefului său pe linie de guvern şi partid, care îşi serba ziua de naştere chiar în acea dată. Reuniunea s-a desfăşurat fără prezidentul ei, noi ziariştii fiind consemnaţi într-un microbuz, cu toţii întorcându-ne la timp în ţară astfel încât ministrul respectiv să nu rateze petrecerea premierului! Ce ar mai trebui adăugat la cele de mai sus?
Am scris toate astea ca să se ştie cum au în vedere cei mai mulţi politicieni români de prim-plan marile probleme ale ţării, dar mai ales cum interacţionează ei cu SPP, sau, mai exact, cum îi tratează pe reprezentanţii acestui serviciu, dar şi cum se comportă absolut deplasat aceştia. O spun răspicat, gândindu-mă la felul cum îşi organizează preşedintele Klaus Werner Iohannis deplasările din weekend cu automobilul, la Sibiu. În acest sens, dacă, până recent, am citit cu oarecare detaşare relatările şi comentariile privind drumul coloanei prezidenţiale din Bucureşti la Sibiu şi retur, după ce, recent, într-o duminică, spre seară, pe autostrada Piteşti – Bucureşti am văzut atâta vizibilă şi ostentativă desfăşurare de forţe a Poliţiei Rutiere, pierzând chiar şirul maşinilor cu girofar, cred că ne aflăm într-o lume orwelliană. Asta înseamnă că fie pe preşedintele Klaus Werner Iohannis l-au îmbrobodit sepepiştii în legătură cu pericolul privind siguranţa lungilor lui deplasări la Sibiu şi, în paralel, afişează un nemăsurat exces de zel, fie el dă dovadă de o grandomanie nemăsurată, în detrimentul concetăţenilor. În ce mă priveşte, cred în egală măsură în ambele variante şi am numeroase argumente în acest sens.
Am pornit de la edificatorul exemplu al grijii faţă de concetăţenii proprii dovedit de rigorile la care se supune premierul israelian. Din atare perspectivă, după cum arată toate lucrurile, inclusiv în cazul modificărilor nesfârşite la vila prezidenţială din Bucureşti, în faţa cărora Lenuţa Ceauşescu pare dulce copil, în cazul preşedintelui Iohannis concetăţenii se află pe ultimul loc şi, probabil, ar mai trebui să-i şi mulţumească pentru asta.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.