Serbia cere ajutor extern

Guvernul de la Belgrad a cerut Franței și Austriei ajutor pentru controlul frontierei de sud și de est a Serbiei, în contextul temerilor că apropierea iernii va conduce la intensificarea afluxului de migranți, a declarat joi ministrul sârb de interne, Nebojsa Stefanovic, citat de agenția Reuters, potrivit Agerpres.

Serbia a adresat anterior și Ungariei o cerere de asistență tehnică pentru supravegherea frontierelor, iar guvernul de la Budapesta a acceptat să trimită la granița Serbiei cu Bulgaria și Macedonia ofițeri de poliție și echipamente de termoviziune pentru a ajuta astfel patrulele sârbe.
Guvernul de la Belgrad a constituit în luna iulie o task force formată din armată și poliție pentru a spori controlul la frontierele din sud și est.

„Trebuie să prevenim trecerile ilegale peste graniță (…) Pentru a controla frontierele avem nevoie de mai multe echipamente”, a precizat ministrul sârb de interne.

În ultimele șase săptămâni peste 5.600 de migranți au încercat să pătrundă ilegal în Serbia. Și Croația a constatat în ultimele două luni o creștere a numărului migranților care încearcă să-i treacă granița în mod clandestin pentru a ajunge în vestul Europei. În urma închiderii rutei balcanice, în Serbia au rămas blocați circa 5.000 de migranți, care insistă în continuare să treacă granița în Ungaria pentru a ajunge astfel în spațiul Schengen și să poată călători mai departe către Germania sau Suedia, destinațiile preferate de majoritatea refugiaților veniți din Orientul Mijlociu, Africa și Asia. Însă autoritățile de la Budapesta refuză să le permită trecerea graniței și au anunțat că au în plan ridicarea unui al doilea gard la granița sudică a Ungariei pentru a împiedica orice pătrundere a migranților.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.