Serena Williams revine pe teren la Wimbledon

Organizatorii de la Wimbledon au anunțat surpriza acestei ediții: revenirea pe teren, pe tabloul de simplu, a Serenei Williams.

Serena Williams revine pe teren la Wimbledon

După 7 ani, Serena Williams revine pe tabloul de simplu de la Wimbledon, au anunțat organizatorii FOTO: X/@refinedng

Organizatorii de la Wimbledon au anunțat surpriza acestei ediții: revenirea pe teren, pe tabloul de simplu, a Serenei Williams.

Serena Williams (44 de ani) va fi prezentă pe tabloul principal de simplu la ediția din acest an a turneului de la Wimbledon.

Serena Williams revine pe teren, la Wimblendon, la mai mult de trei ani și jumătate după ce și-a anunțat retragerea din tenis, potrivit GOLAZO.ro.

Americanca, fost lider mondial, a primit un wild card de la organizatorii turneului de la  Londra.

„Nu este o simulare. Serena Williams va participa la competiție de simplu feminin de la Wimbledon din 2026, beneficiind de un wild card”, au anunțat organizatorii pe X.

Serena Williams revine la Wimbledon după 7 ani

Serena Williams a câștigat, de-a lungul carierei, 23 de titluri de Grand Slam. Șapte dintre aceste au fost cucerite pe iarba londoneză.

Ea primise deja un wild card la Wimbledon pentru proba de dublu, unde ar urma să facă pereche cu sora sa, Venus (46 de ani).

Serena Williams a revenit pe teren la începutul acestei luni, în proba de dublu a altui turneu londonez pe iarbă, cel de la Queen`s Club.

Atunci, ea a făcut pereche cu tânăra sa conațională Victoria Mboko (19 ani). Cele două au trecut de Nicole Melichar-Martinez / Erin Routliffe, scor 7-6(2), 6-2.

„A fost foarte distractiv. M-am distrat de minune jucând alături de Victoria.

Nu am mai jucat niciodată aici, întotdeauna au jucat doar bărbații. E o senzație cu adevărat specială să joci într-un loc atât de emblematic.

Nu aveam nimic mai bun de făcut! M-am săturat să stau acasă. Copiii mei sunt în vacanța de vară, așa că de ce nu?”, a declarat, după meci, Williams, potrivit sursei citate.

Serena Williams a jucat ultimul meci la simplu, în circuit, în septembrie 2022, la US Open.

Le Wimblendon, americanca n-a mai câștigat un meci la simplu din 2019. Ultima ei apariție la turneul de Grand Slam de la Londra a fost în 2022, când a pierdut în fața numărului 115 mondial, de atunci, Harmony Tan.

Serena Williams are o carieră impresionantă în tenis, care s-a întins pe parcursul a 27 de ani.

Turneul de la Wimblendon se va desfășura în perioada 29 iunie – 12 iulie.

 

 

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.