Chen Shui-bian, preşedintele taiwanez, s-a aflat zilele trecute în SUA pentru doar 24 de ore. Beijingul a criticat escala motivată de americani printr-un tranzit legat de probleme de securitate. Chen Shui-bian face un turneu în America Latină şi, privind cu oarecare detaşare această vizită, am putea înregistra doar un moment din relatiile americano-chineze a căror dinamică inspiră analiştii politici. Dacă China va reuşi în anii ce vine să devină o putere mondială atunci strategii americani ar înregistra un eşec lamentabil, jocul politic căpătând brusc sau dimpotrivă, lent, o turnură revoluţionară.
Postmodernismul şi globalismul se confruntă deja cu imaginarul asiatic care este departe de a fi descifrat. Premiile Oscar acordate unor producţii cinematografice taiwaneze şi invazia de filme având ca temă artele marţiale sunt subtile încercări în noile războaie semnatice ale mileniului. A folosi tocmai principiul fundamental din artele marţiale pare o tactică bine pusă la punct de SUA. Dar China are resurse economice şi culturale iar criticile ei pot ascunde de fapt un plus de siguranţă pe care l-a căpătat începând cu anii 80 în politica internaţională. Taiwanul pare a fi un pivot în strategia chineză dar slăbirea Japoniei şi mai apoi a Indiei sunt cu mult mai importante.
Consilierii de imagine occidentali s-ar putea găsi în eroare aşa cum personajul unui as al SF-ului, Mircea Opriţă, cade într-o eroare demiurgică dând viaţă unor figurine de ceară pe o planetă îndepărtată. Ceaţa care animă figurinele îl cuprinde pe astronaut multiplicându-l. Multiplicările lui dovedindu-se insurgente şi hotărâte, astronautul alege întoarcerea pe Pământ.
Criza lui va fi fără rezolvare, o criză identitară, el neaflând niciodată dacă multiplicările purtau chiar chipul său sub cască. China, departe de a fi în impas, îşi construieşte un exerciţiu de putere mondial. Mircea Opriţă, în “Figurine de ceară”, oferă un regal al interpretării identităţilor mascate. Aceste două propoziţii pot fi reunite într-o construcţie deloc forţată care ne-ar putea conduce la o fundamentală incomodă pentru chiar cei mai buni strategi – Adevărul e acoperit de propriile noastre convingeri.
Bună seara, domnule Bufnilă! La s-a mine ,,întunericit” de vreo jumate de oră, avem o diferență de vreo 7 ore privind fusele orare și știu ,pe de rost, că soarele răsare de la …răsărit! M-am trezit după un coșmar teribil! Ieri seară am căscat ochii la dezbaterea democraților care vor să-i ia Oscarul lui Trump și să facă unul după chipul și asemănareafie a lui Lenin, fie a lui Marx sau ,sunt șușoteli, că ar fi bine să fie chiar Adam Smith. Adam Smith ăla care a turnat un film prin 1776 cred că-i zicea,, Bogăția Națiunilor”! Coșmarul meu a venit în momentul când l-am contrazis pe Chen Shui-bian care propusese ca Oscarul să fie reclădit după chipul și asemănarea lui Tchang Kaï-chek(ăla pe care îl iubea prezidentul Harry Truman și care a zis că nu se amestecă între îmbrânceala dintre Taiwan și China). Deci, în coșmar l-am contrazis pe Chen Shui -bian strigându-i verde -n față:,, Oscarul seamnă cu Trump, e galben ca aurul și ca freza lui ,,Force One”’, vrem ceva, un Oscar de altă culoare!”. Azi , dvs. îmi povestiți despre oscarianul sculptor Mircea Opriță! Ce coșmar!Dar frumos scris!