Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni

Sfântul Nicolae a trăit în timpul Sfântului Mare Împărat Constantin cel Mare (306-337). S-a născut într-un oraş din Asia Mică, Patara. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona.

„Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Patara, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi”. (Vieţile Sfinţilor)

„Sosind vremea de şcoală, a fost dat la învăţătura dumnezeieştii Scripturi, iar el cu agerimea cea firească a minţii şi cu povăţuirea Sfântului Duh, în puţin timp, a ajuns la multă înţelepciune”. (Vieţile Sfinţilor)

Având adevărată înţelepciune şi minte curată, de-a pururea vedea pe Dumnezeu şi totdeauna se afla în sfintele biserici.

„De multe ori, câte o zi întreagă şi câte o noapte, petrecând în rugăciunile cele gânditoare de Dumnezeu şi în citirea dumnezeiştilor cărţi, învăţa înţelegerea cea duhovnicească şi se îmbogăţea cu dumnezeieştile daruri ale Sfântului Duh, cu care se pregătea pe sine locaş vrednic, precum este scris: Voi sunteţi biserica lui Dumnezeu şi Duhul lui Dumnezeu vieţuieşte în voi”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfântul Nicolae avea un unchi episcop, care purta acelaşi nume ca al său. Unchiul său, ierarhul, i-a sfătuit pe părinţii săi să-l dea să slujească lui Dumnezeu. El l-a şi hirotonit preot. Mai târziu a fost ales episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

Ca păstor „era blând, fără de răutate şi smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare. Hainele lui erau simple şi hrana pustnicească pe care o gusta totdeauna numai o dată pe zi şi aceea seara. Toată ziua, se îndeletnicea cu lucrurile ce se cuveneau dregătoriei sale, ascultând nevoile celor ce veneau la dânsul, iar uşile casei lui erau deschise tuturor, căci era bun către toţi şi apropiat. Sărmanilor le era tată; săracilor, milostiv; mângâietor celor ce plângeau, ajutător celor năpăstuiţi şi tuturor mare făcător de bine”. (Vieţile Sfinţilor)

A fost întemniţat în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor decretate de împăraţii romani Diocleţian (284-305) şi Maximilian (286-305). În urma Edictului de la Milan din 313, dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mira. A participat la primul Sinod ecumenic şi s-a dovedit un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene. Sinodul I ecumenic s-a deschis oficial la Niceea, în 20 mai 325, şi a durat până la 25 august acelaşi an. La şedinţa deschiderii oficiale şi la cea de închidere a asistat însuşi împăratul Constantin.

Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţă şi primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, protector al fecioarelor şi al călugărilor.

Exemplu de milostenie este ajutorul pe care Sfântul Nicolae l-a dat unui om de neam bun, care sărăcise însă cu totul. Trăia în cea mai neagră mizerie cu cele trei fete ale lui, care din această pricină nu-şi puteau face un rost în viaţă, prin căsătorie. „Tatăl, flămând şi zdrenţuit, nu a mai văzut o altă cale de a scăpa din această stare înfiorătoare decât aceea de a-şi împinge fiicele la viaţa de desfrâu, frumuseţea fetelor asigurând succesul acestor drumuri neruşinate”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)

Căci sărăcia şi lipsa aruncă pe om în multe păcate, spune părintele Cleopa Ilie.

Auzind de aceasta, Sfântul Nicolae s-a dus noaptea, pe ascuns, la casa săracului şi i-a aruncat o pungă cu galbeni pe fereastră, apoi s-a întors la episcopie neştiut de nimeni. Aflând banii, tatăl a mulţumit lui Dumnezeu şi cu ei şi-a căsătorit prima fiică.

După un timp, Sfântul Nicolae a aruncat noaptea prin fereastra săracului o altă pungă cu galbeni şi îndată s-a făcut nevăzut. Aşa omul a căsătorit-o şi pe cea de-a doua fiică.

Ştia de acum săracul că o a treia zestre va veni şi pentru a treia fată. A stat la pândă noapte după noapte.

„Când, într-o noapte, căzu şi a treia pungă pe fereastra odăii celei de-a treia fete, bătrânul ieşi din odaie, fugi după cel ce se strecura pe lângă ziduri şi, când îl ajunse din urmă, se aruncă la picioarele lui, mulţumindu-i printre lacrimi şi gemete de smerenie, ruşine şi totodată bucurie. Sfântul Nicolae îl ridică de jos şi îl rugă să nu destăinuie nimănui despre fapta sa, ci să rămână o taină a lor. Poate că bătrânul a ascultat de voinţa Sfântului cât timp a fost în viaţă, dar pe patul de moarte nu a putut tăcea, socotind povestirea binefacerii Sfântului Nicolae o recunoştinţă mărturisită. Astfel, binefacerea Sfântului a ajuns până la noi”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)

Când nu era grâu în toată Lichia, Biserica era grânarul săracilor, dar se întâmpla să se golească şi acest ultim grânar, singura nădejde a populaţiei. Atunci, Sfântul Nicolae se ruga lui Dumnezeu să fie ajutat.

„Ce îi cerea lui Dumnezeu? Îi cerea să vină corăbii încărcate cu grâu şi în portul Mirei şi, întotdeauna, Dumnezeu îi asculta rugăciunea, trimiţând un vânt puternic asupra corăbiilor încărcate cu grâu din Egipt, îndreptându-le spre Mira Lichiei. Astfel de minuni s-au repetat adeseori”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)

O minune a Sfântului Nicolae a fost şi învierea unui corăbier mort în timpul unei călătorii pe mare, când s-a stârnit o puternică furtună. Acesta murise în timpul furtunii, iar ceilalţi marinari credeau că din pricina creştinului pe care îl luaseră pe vas, Sfântul Ierarh Nicolae, a venit nenorocirea, ei nefiind botezaţi. Când strigătele s-au mai potolit, dar nu se potolise încă furtuna, episcopul Nicolae s-a ridicat în picioare, s-a aplecat asupra corăbierului mort, a făcut o rugăciune şi semnul crucii asupra trupului mort, iar corăbierul înţepenit a deschis ochii şi s-a ridicat.

„Apoi, cu aceeaşi linişte, Sfântul Nicolae întinde mâna spre vântul ce sufla cu îndârjire şi, întocmai ca Mântuitorul în corabia ucenicilor Săi, potoleşte vântul, furtuna, valurile mării. Atunci s-au înspăimântat corăbierii păgâni şi au crezut în puterea Sfântului Nicolae. Poate chiar că se vor fi încreştinat, dar este un lucru ştiut, că toţi corăbierii, creştini sau încă păgâni, au înfiptă pe lemnul corăbiei lor icoana Sfântului Nicolae, pe care şi l-au luat drept ocrotitor. Eu însămi am văzut în Egipt, în anul 1933, la un corăbier arab, icoana Sfântului Nicolae atârnată la proră”. („Viaţa Sfântului Nicolae”, Olga Greceanu)

„Multe, mari şi preaslăvite minuni a făcut Sfântul Nicolae, acest mare plăcut al lui Dumnezeu, pe uscat şi pe mare, ajutând celor ce erau în primejdii, izbăvind de înecare şi scoţându-i din adâncul mării la uscat; răpindu-i din robie şi aducându-i la casele lor; izbăvind din legături şi din temniţe, apărând de tăierea de sabie şi scăpând de la moarte, apoi multora le-a dat tămăduiri: orbilor, vedere; şchiopilor, umblare; surzilor, auz; muţilor, grai. Pe mulţi, din cei ce pătimeau în sărăcia cea mai mare, i-a îmbogăţit, iar celor flămânzi le-a dat hrană. Şi la toată nevoia, s-a arătat gata ajutător, apărător cald, grabnic folositor şi sprijinitor; iar acum, de asemenea, ajută pe cei ce-l cheamă şi din primejdii îi izbăveşte. Ale cărui minuni precum este cu neputinţă a le număra, tot aşa cu anevoie este a le descrie. Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunosc nenumăratele lui minuni. Deci, să se slăvească printr-însul Dumnezeu Cel Unul în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Căruia se cuvine laudă în veci. Amin.” (Vieţile Sfinţilor)

Marele plăcut al lui Dumnezeu a vieţuit ani destui, strălucind în mijlocul cetăţii Mirelor, la adânci bătrâneţi, fiind plin de zile bune, şi-a dat datoria cea de obşte a firii omeneşti, bolind puţin cu trupul, săvârşindu-şi bine viaţa sa din această lume. A

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.