Campania de vaccinare anti-COVID-19 a debutat în România pe data de 27 decembrie 2020. La această dată, au ajuns în țară primele doze de vaccin anti-COVID-19. Au fost produse de compania Pfizer în parteneriat cu BioNtech. Serul a reprezentat o revoluție în medicină. A fost produs într-un timp scurt promova o tehnologie nouă de fabricare a vaccinurilor, ARN mesager (ARNm).
Campania a fost coordonată logistic, medical și strategic de Comitetul Național de Coordonare a Activității de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV). Această instituție a fost înființată prin decizia prim-ministrului nr. 385/20.11.2020. CNCAV a fost condus de dr. Valeriu Gheorghiță, actualul manager al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. dr. Agrippa Ionescu” sau Spitalul SRI.
Certificatele verzi, pașaportul pentru o viață normală
În primele luni ale anului 2021, acces la vaccin au avut doar cadrele medicale, apoi restul populației. În schimbul vaccinului, oamenii primeau un certificat de vaccinare, dar și un certificat verde. Pe baza acestui document, oamenii demonstrau că s-au imunizat și puteau merge la restaurante, mall-uri sau spectacole. Pe scurt, acest certificat verde reprezenta „pașaportul” pentru o viață normală.
Slab gestionată, campania de vaccinare a început să-și piardă din obiective. Astfel, mesajele privind beneficiile vaccinurilor au ajuns la cât mai puțini oameni. În schimb, mesajele conspiraționiste despre efectele negative ale vaccinului anti-COVID-19, promovate intens și de oameni politici precum Diana Șoșoacă, au fost preluate de sute de mii de oameni.
În tot acest context, oamenii care doreau să aibă o viață normală au căutat soluții pentru obținerea certificatelor verzi care atestau că s-au vaccinat, fără a fi însă imunizați. Așa a apărut fenomenul vaccinării la chiuvetă.
În schimbul mitei pe care au oferit-o angajaților centrelor de vaccinare, oamenii primeau certificatele verzi, fără a fi, de fapt, vaccinați. Serul era, apoi aruncat la chiuvetă.
Sute de dosare penale, câteva zeci de condamnări definitive pentru vaccinare la chiuvetă
În timp ce românii care se vaccinau la chiuvetă își puneau în pericol sănătatea, angajații centrelor care acceptau acest fals își riscau libertatea. O estimare realizată la câteva luni de la descoperirea fenomenului arăta că fuseseră deschise aproximativ 400 de dosare penale ce aveau ca obiect vaccinarea la chiuvetă, fiind în vizorul polițiștilor și procurorilor aproape 1000 de persoane, cadre medicale și angajați auxiliari ai centrelor de vaccinare.
„În perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, inculpata (…) în calitate de medic de familie, autorizat să efectueze și activitatea de vaccinare anti-COVID-19, beneficiind de ajutorul mai multor persoane, printre care și cele două cercetate în prezenta cauză, ar fi pretins și primit mai multe sume de bani, de la un număr de 926 persoane cărora le-a facilitat obținerea adeverințelor de vaccinare anti-Covid 19 certificat de vaccinare anti-covid, fără ca acestea să se fi vaccinat efectiv. Din banii pretinși de intermediari de la fiecare din cele 926 persoane, suma de 200 lei/persoană (în total 185.200 lei) i-ar fi revenit medicului (…) care ar fi procedat la înscrierea persoanelor respective în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și la eliberarea adeverințelor care atestau în mod fals că acestea erau vaccinate împotriva COVID-19” relata Direcția Națională Anticorupție, unitate de parchet care a instrumentat majoritatea acestor cazuri, într-un comunicat de presă.
Din sutele de dosare penale, doar în câteva zeci de cauze s-ar fi obținut astăzi condamnări definitive. Iar acolo unde cauzele s-au soluționat, inculpații au primit pedepse cu suspendare. În alte cazuri, anchetele s-ar afla încă la faza de urmărire penală, ceea ce înseamnă că procurorii încă adună probe.
Procesul României cu Pfizer
Estimările oficiale arată că în România, din 27 decembrie 2020 și până în august 2023, s-au administrat 23,8 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19. Țara noastră a contractat în schimb 94 milioane de doze de vaccin, aproape jumătate numai de la producătorul Pfizer.
Văzând că interesul românilor pentru imunizare scade teribil, autoritățile au decis să refuze plata ultimei comenzi contractate. Pfizer a dat România în judecată și a pierdut procesul, în primă instanță, fiind obligată să plătească gigantului farmaceutic 600 milioane de lei. Chiar dacă sentința nu este definitivă, ea are caracter executoriu, ceea ce înseamnă că banii trebui plătiți.
Cine a dorit raul celor ,,nesupusi” , de rau sa aiba parte .
A.I.-ul vostru a gresit reteta: efectul acestui gen de articole de propaganda va fi invers decat cel scontat.
Mai incercati. Schimbati programul,aveti atatia specialisti.
De fapt cei care au efectuat aceste vaccinari la chiuveta, sunt adevaratii eroi care au scapat oamenii de la efectele destul de grave ,sau chiar decesul in urma vaccinului.
Adevărat!
Să le dea Dumnezeu sănătate (căci au nevoie) celor care s-au conformat și au acceptat să se lase înțepați!…
Ai idee despre ce scri ?
Vrei sa zici că trebuia să mă înțep? Cu un ser experimental, cu un vaccin despre care inventatorul ARNm spunea că nu e indicat pt. vaccinuri ?
Ai citit ceva din literatura de specialitate ? Stai in banca ta!