Simona Halep, același avocat ca Sharapova

Mai este puțin până când vom cunoaște dacă eforturile făcute de Simona Halep și de stafful ei pentru a dovedi nevinovăția utilizării unui produs interzis de agenția antidopaj vor avea rezultate la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne. Simona admite folosirea substanței interizise în suplimentul cu colagen primit de la echipa antrenorului Patrick Mouratoglou fără a fi avut o secundă la cunoștință faptul că acesta este contaminat. Ea cere reducerea pedepsei de patru ani la jumătate ca să nu se afle în trista situație de a ieși nemeritat pe ușa din dos în tenis. Mass-media consideră că la Lausanne, pentru a schimba verdictul ITIA într-unul mai blând, pozițiile cheie în apărarea lui Halep le dețin doi oameni. Unul este avocatul american Howard Jacobs, nimeni altul decât cel care i-a apărat de-a lungul anilor tot în cazuri de dopaj pe rusoaica Maria Sharapova și pe croatul Marin Cilic, iar al doilea este Jeffrey Benz, arbitru TAS. Iată ce au scris despre cei doi publicația online Tennis World USA.

„Simona Halep se bucură de suportul unei echipe de experți de top în care personajul principal este Howard Jacobs, care i-a apărat pe Maria Sharapova și Marin Cilic în trecut. Un alt «avocat» din echipa Simonei Halpe este Jeffrey Benz, arbitru TAS, care știe cum merg lucrurile la Lausanne și poate fi exact ceea ce are nevoie Simona pentru a ieși la suprafață“.

Chiar înaintea audierilor, Halep a suprins prin hotărârea neașteptată de a fi judecată de un american, în ciuda opțiunii de a alege un român.

În timp ce Simona Halep a optat pentru un arbitru american, ITIA, organizația care a decis suspendarea sa pentru patru ani, a ales un arbitru german, recunoscut ca „eminența cenușie” la TAS”. Annabelle Bennett (Australia), în calitate de președinte, împreună cu Jeffrey G. Benz (Statele Unite ale Americii) și Ulrich Haas (Germania) sunt cei trei judecători responsabili de desfășurarea procesului dintre Halep și ITIA.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Exista posibilitatea sa rămână cu 2 ani suspendare, dar și cel puțin 80% anulare total suspendare. Martalogul poate primi ori interdicție, ori amenda grasa.

  2. Bă moșule nu contează ce verdict va da comisia,in realitate (editat) s-a dopat!… punct!…

  3. Amiricanu’ va chierde! Ș-aista-i dicăt incieputu’…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.