Sindicatul Promedica, USMR-Alianța Medicilor și Federația Hipocrat transmit că e timpul ca medicii să scoată mizeria de sub preș, nu să ceară „imunitate” pentru malpraxis, după ce s-a cerut ca în perioada pandemiei medicii să nu fie acuzați de malpraxis.
Unii sindicaliști din sănătate au cerut autorităților suspendarea prevederilor aplicabile malpraxisului pe întreaga perioadă a pandemiei COVID-19 pentru toți profesioniștii din sănătate. Reprezentanții Sindicatului Promedica, USMR-Alianța Medicilor și Federația Hipocrat au transmis, vineri, că nu împărtășesc această poziție, pe care o consideră „total nepotrivită”, având în vedere fragilitatea relației medic-pacient, deja cunoscută ca fiind o mare problemă în România.
„Nu solicitarea imunității în fața malpraxisului este soluția în acest context dificil, ci schimbarea atitudinii, scoaterea de sub preș a problemelor cu care ne confruntăm zi de zi, din cauza haosului adminsitrativ și legislativ, probleme care afectează în egală măsură medicii și pacienții. Cadrele medicale sunt nevoite în această perioadă să ducă o luptă nu numai cu virusul COVID-19, ci și cu lipsurile și dezorganizarea din sistemul sanitar. Principalele probleme au la bază haosul din sistemul de sănătate, lipsa de viziune și organizare”, spun sindicaliștii.
Aceștia spun că „se încearcă un joc murdar”, în care sunt târâți, din nou, medicii.
„Nu dezertând și cerând imunitate oferim soluții. În acest fel nu facem decât să mai punem încă o dată batista pe țambal, să adâncim și mai tare cauzele reale ale tragediilor din sistemul de sănătate, care ascunse nu fac decât să sape și mai adânc groapa nesiguranței atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Lumea se schimbă. Sistemul medical nu a mai trecut niciodată printr-o astfel de provocare. E timpul să renunțăm la abordarea învechită și bolnăvicioasă și să deschidem noi perspective, pentru personalul medical, dar și pentru pacienți”, spun sindicaliștii din sănătate.
Potrivit comunicatului transmis, cel mai mare rău lucru care s-a produs în sănătate în ultimii 20 de ani a fost „distrugerea relației medic-pacient”.
„Acum, mai mult ca oricând, cadrele medicale trebuie să respecte relația cu pacientul. În acest context dificil, noi reprezentanții Sindicatului Promedica, USMR-Alianța Medicilor și Federația Hipocrat încurajăm colegii să spună public problemele cu care se confruntă în această perioadă și nu numai, să ia măsuri de la cea mai mică neregulă, să nu aștepte până se sparge buba. Sindicatul este aici să sprijine astfel de situații și să lupte pentru rezolvarea lor. Este momentul ca medicii și pacienții să lupte împreună pentru a arăta neregulile cu care se confruntă, din cauza nepăsării, dezorganizării, corupției, haosului din sistemul”, mai spun semnatarii documentului citat.
S-a imputit branza cu malpraxisul dupa ce au murit o griaza de cetateni care nu au fost tratati la timp si se tem? Sunteti activi cu malpraxisul, da? De ce nu ati urlat si in legatura cu tratamentele ineficiente din listele impuse medicilor=afaceri in complicitate intre politic si medici=dustrugator pentru bolnavul consumator de tratament!? Bre, dupa atata mita incasata, in ultima ‘pereoada’ morti cu zile pe banda rulanta dar si „distractia” bolnav incuiat cu cheia in camera/salon, iesiri la tv de parca erati agenti vorbitori si nu medici care trateaza in spital, acum, vreti sa iesiti din logica faptelor cu malpraxis?!
Corect! Doar in Romania se inchid, cu cheia, bolnavii in saloane, cei testati negativ la testul covid sunt mutati in sectie covid, se urla la ei, sunt dusi la raze si expusi radiatiilor tot la doua zile, cei care sufera de boli cronice sunt dati deoparte si cate si mai cate. Daca o fi sa iau gripa asta si sistemul meu imunitar nu poate lupta impotriva ei, prefer sa mor acasa decat in puscariile, pardon, spitalele, de aici. Si sunt sigura ca multi gandesc ca mine. Este o realitate trista… „Eroii din linia intai, cei mai multi dintre ei, au aratat ca nu au niciun fel de empatie fata de pacienti. De suflet… sa nu mai vorbim.
Astia stiau bine ca sunt impinsi de Arafat si minister la malpraxis dar n-au mârâit nimic de 8 luni. Acum cand au vazut ca e groasa rau de tot i-a apucat disperarea. Pai, bai fratilor, cred ca ar trebui sa faceti ce trebuie facut, adica sa spuneti adevarul, pas cu pas, mai pe ici, mai pe colo, mai multi deodata, pentru ca altfel veti intra in puscarie unul cate unul. A! Sau nu v-ati prins ca banditii astia s-au folosit si se vor folosi de voi pana la sfarsit? Adica, pana la „hai sa vedem cine intra-n puscarie!”. S-au inca n-ati inteles pe ce lume traiti.
Din păcate, stimați concetățeni, acest stat nu mai este funcționl de ceva timp, cu atât mai mult cu cât oamenii nu identifică o busolă, un reper de bună-credință, care să-i treacă prin vremurile acestea mizere. Iar vremurile nu reflectă decât starea în care a ajuns omenirea, per ansamblu, dirijată abil de forțele întunericului, care mereu se hrănesc cu suferința altora.
Singura soluție în acest moment este renunțarea imediată la orice sistem de stat și organizarea tradițională, locală, în grupuri de oameni, care să preia puterea de jos în sus, așa cum au încercat pașoptiștii împotriva imperiului.
Aceasta este, de altfel, singura metodă prin care se poate menține coeziunea socială printr-o astfel de mișcare ce cutremură societatea. Diferența dintre revoluțiile de catifea și cele sângeroase constă în faptul că lucrătorii din aparatul de represiune al statului au trecut de partea cetățenilor, atunci când au fost îndepărtați tiranii.
La noi securitatea este la fel de controlată precum politrucii, motiv pentru care nu ne putem baza pe ea. Doar oamenii de jos, individual, din poliție, armată, securitate, pot să decidă dacă vor să creeze acea Românie înfloritoare, pentru care au depus jurământ sau dacă mai aleg să primească o lună în plus banii pentru care să închidă ochii la ce se întâmplă în jur.
Organizați-vă, până nu e prea târziu! Deja vă omoară în spitale! Următorul pas va fi înshisoarea pentru nesupunere. Au ajuns 50 de ani de comunism!
Alta inepție. In ultimii 20 de ani statul a alterat relația pacient medic. Păi statul e vinovat de lipsa de empatie a majorității medicii fata de pacienți? Statul e vinovat ca aceștia il privesc pe pacient ca pe un obiect pecare-l pot arunca la gunoi cand vor si unde vor ? Statul e vinovat de nesimtirea unor medici, asistente, infirmiere? Statul e vinovat de incompetenta unor medici și manageri? Da, statul e vinovat de terorismul practicat de medici, dar vinovati sunt si medicii ca sunt părtași acestui terorism covidat. Statul e vinovat ca majoritatea medicilor n-au coloana vertebrala, ca sunt interesați doar de castig, de afaceri, de invarteli? Statul e vinovat de lipsa de recunoștință față de mana care i-a hrănit, respectat și redat demnitatea? Statul e vinovat ca ei te omoara cu zile si apoi cer imunitate absolută? Statul e vinovat ca ei si-au ales o profesie de care-si bat joc, o discrediteaza? Statul e vinovat de neputința lor? Statul e vinovat ca ei sunt niste cacaciosi si se plâng toata ziua ? Statul e vinovat ca unii dintre ei se considera zei ai satanismului neomarxist globalist? Statul e vinovat e de disprețul cu care te trateaza unuii medici? Nu,vinovati sunt ei, dar si mai vinovati suntem noi ca stam cu mana întinsă in speranta ca vom gasit in ei o aliniere, un gând bun, o mângâiere fără a le cere ferm si cu demnitate sa se preocupe de noi, de sanatatea noastra si ca le permitem sa ne umilească si sa-si bata joc de noi.
Ps. Slava Domnului ca mai sunt si exceptii, dar ele ne fac decât să întărească regula.
In Romania, medicii sunt obisnuiti doar sa primeasca, cand trebuie sa dea cauta justificarile propriei neputinte!
Sunt situatii cand medicii care ajung in postura de pacienti,realizeaza atunci pe pielea lor dezastrul din sistemul sanitar, lipsa de empatie a colegilor medici.indiferenta, chiar malpraxicul lor
daca ai dat este treba ta. Nu cred ca lipsa de profesionalims se completeaza cu bani. De mic, am invata sa nu cred in medici si poate asa am reusit sa traiesc bine cateva zeci de ani…cu apendicele pe care un destept credea ca trebuie extirpat…
sunt prea putini medicii adevarati, unul ar fi acela care i-a spus unei doamne ca inca nu-i de operat pe coloana si deja au trecut cativa ani…
nu trebuie sa fii de zece pt a fi un medic bun ci sa ai inteligenta si intuitie, capacitate de a gandi si gasi adevarata cauza a problemei…nu sabloane invatate ca un papagal si reprodu-se de nota zece, care pot duce la un diagnostic gresi si uneori fatal…
Cine greșește să răspundă, pecuniar, penal, etc. Medicii sunt cu PNL,USR+. Pa!