Fostul ministru al Agriculturii Mihail Dumitru a fost numit, vineri, preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România, confirmând vechiul obicei activist de partid, de pe vremea comuniştilor, „rotirea cadrelor”.
Potrivit unui comunicat de presă, Mihail Dumitru a fost numit de şeful statului, la numai o zi de la remaniere, membru şi preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru politici publice de dezvoltare a agriculturii în România.
Fostul ministru al Agriculturii Mihail Dumitru a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, în care şi-a prezentat bilanţul mandatului, că intenţionează ca de anul viitor să lucreze în structurile Comisiei Europene, la Bruxelles. „Deocamdată rămân în România, dar intenţia mea este ca undeva, anul viitor, să plec la Bruxelles”, a spus Dumitru.
Mihail Dumitru a fost înlocuit de deputatul PDL Valeriu Tabără.
Dumitru a venit la conducerea Ministerului Agriculturii din poziţia de negociator-coordonator al Programului de dezvoltare rurală pentru România, la Comisia Europeană.