Sinteză AFP – Ce înseamnă muniţia cu uraniu sărăcit

AFP oferă joi detalii despre muniţia cu uraniu sărăcit pe care Regatul Unit intenţionează să o trimită Ucrainei, arătând că eficienţa dovedită este însoţită de riscuri de toxicitate pentru militari şi pentru populaţia din zonele unde este utilizată, transmite Agerpres.

Uraniul sărăcit este un produs secundar al procesului de îmbogăţire a uraniului; este cu circa 60% mai puţin radioactiv decât uraniul natural. Uraniul – indiferent de concentraţia izotopilor mai radioactivi – este un metal foarte dens, de 1,7 ori mai dens decât plumbul, şi totodată foarte dur. Aceste caracteristici împiedică deformarea la contactul cu ţinta a obuzelor perforante sau bombelor la care este folosit.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al SUA, a explicat miercuri că este vorba despre „un tip de muniţie obişnuit, utilizat în special pentru capacitatea de a perfora blindajele”. El a dat asigurări că obuzele cu uraniu sărăcit „nu sunt radioactive” şi „nici măcar nu se apropie” de categoria armelor nucleare.

Utilizarea acestui tip de muniţie nu este interzisă de legislaţia internaţională. Multe armate – în special cea americană şi cea rusă – au în dotare astfel de obuze, care au fost folosite de SUA în ambele războaie din Golf – în 1991 şi 2003 – şi în fosta Iugoslavie în deceniul 1990.

Pentagonul a recunoscut că a recurs la obuze cu uraniu sărăcit de două ori, în 2015, în operaţiuni din Siria împotriva grupării Statul Islamic.

Moscova a criticat anunţul Londrei privind livrarea de muniţii cu uraniu sărăcit pentru forţele ucrainene. Rusia apreciază că acest pas ar constitui o „agravare serioasă” a conflictului.

Conform Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), uraniul sărăcit este „un metal greu, poluant chimic şi radioactiv”. La impactul cu ţinta, obuzele perforante cu uraniu produc pulbere şi alte fragmente metalice.

Comisia pentru securitate nucleară a Canadei arată că principalul pericol pentru sănătate creat de materialele respective nu este atât radioactivitatea, cât toxicitatea chimică. Ingerarea sau inhalarea unor cantităţi ridicate de uraniu sărăcit poate afecta funcţionarea rinichilor. Inhalat pe o perioadă mai lungă, uraniul creşte riscul de cancer pulmonar.

Muniţia cu uraniu sărăcit a fost menţionată drept una din cauzele posibile ale problemelor de sănătate ale veteranilor din războaiele din Golf şi a incidenţei încă ridicate a cancerelor şi a malformaţiilor congenitale în oraşul irakian Falujah. AFP menţionează că astfel de ipoteze nu au fost dovedite ştiinţific; rezultatele studiilor sunt controversate.

Cercetările în care a fost implicată şi Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică (AIEA) au ajuns la concluzia că „riscul radiologic la care sunt expuse populaţiile şi mediul nu este ridicat în cazul în care prezenţa uraniului sărăcit provoacă o contaminare localizată a mediului, sub forma unor particule mici eliberate în momentul impactului”, subliniază Biroul Naţiunilor Unite pentru Probleme de Dezarmare (UNODA).

ONU consideră, pe de altă parte, că „la descoperirea unor fragmente de muniţii cu uraniu sărăcit sau a unor muniţii complete de acest tip, persoanele care intră în contact direct cu obiectele respective pot suferi efectele radiaţiilor”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

44 de Comentarii

  1. Deci, in concluzie periculozitatea uraniului saracit nu a fost dovedită stiintific, in principal din cauză că nu a fost încă folosit in câmpul tactic de Rusia. Daca va fi filosit de Rusia, desigur o să se poată măsura efectele. Mai ales dacă vir afevta mediul sau populatia dintr-o țară democrată. Ukraina nu se pune. Aveti rabdare, in curând veti avea datele măsurate de NATO.

  2. De erau Rușii cei care foloseau așa ceva, tot Occidentul în frunte cu Greta ar fi urlat din toți bojogii că se poluează radioactiv Europa…
    Iar trolii urcaci și EPOLEȚII SPECIALI făceau icter…?
    Așa, BATISTA PE ȚAMBAL, ca la Bîstroe !?

  3. ONU recunoaste toxicitatea chimica si radioactiva a uraniului saracit. In concluzie, pentru ca utilizarea munitiei cu uraniu saracit reprezinta un pericol real si documentat, aceasta munitie trebuie interzisa. Europa este un continent foarte mic ca si suprafata si cu o densitate de populatie foarte mare, deci contaminarea mediului, a apei si a vegetatiei, poate avea consecinte grave. Este evident ca singura tara care a utilizat arme cu uraniu saracit este SUA. Daca SUA ar recunoaste toxicitatea acestei ”munitii obisnuite” atunci ar trebui sa plateasca daune victimelor. Deci opinia SUA despre toxicitatea uraniului saracit se descalifica ca fiind o opinie subiectiva generata de interese financiare.

  4. tunul avionului vinator de tancuri A10-Warthog functiona cu obuze cu uraniu (saracit) 235..din anii 1980…
    in rest isterie si propaganda

  5. propaganda … l-au copiat pe clown-ul mishteaux …ala de vorbea si COVID-ul de rau 🙁

  6. @Zagovor. Dvoastra sunteti treaz sau in transa cand comentati ? Pai s-a zis clar ca respectiva munitie a fost DEJA folosita de SUA in situatii de razboi. Ce tot ii dati cu „cand va fi folosita” !?

  7. Radioactivitatea poate să provină de la o Sursă Închisă sau de la o Sursă Deschisă. Sursă închisă e controlabilă prin ecranare sau distanță. Sursa deschisă, praf, lichid împrăștiate se poate inhala sau ingera și acolo rămâne. Uraniu este Metal radioactiv, Izotopul 235U având timpul de înjumătățire de cca. 760 de milioane de ani! Deci e de așteptat să treacă radioacivitatea de câteva zeci de ori 760 milioane ani. Cine a vizionat la școală sau armată filme de Apărarea civilă (Război rece) a văzut imagini cu decontaminarea dexsursecdeschisec cu furtunul a cărnurilor, a oamenilor la dușuri, a hainelor după bomba nucleară de către militari îmbrăcați ca și cosmonauții. Cernobâlul Ucrainean și norul radioactiv care a traversat România a fost și este sursă deschisă regăsită în verdețuri. Teoretic apa, lichidele de decontaminare rezultate se colectează în butoaie și se depozita în mine părăsite. Pentru bomba pierdută de aviația USA la Palomares în Spania, pe zeci de hectare s-a curățat pâmântul pe o adâncime de 0,5 m și depozitat. Sub pământ. În comnunismul de tristă amintire Apărarea Civilă din fiecare localitate avea inventarul dușurilor de la fiecare întreprindere pentru decontaminare. Fabricile și uzinele de ordinul zecilor de mii cu băi însumând sute de mii de dușuri nu mai sunt. Nici decontaminare rapidă nu mai poți organiza!!! Afirmația că asigurări că obuzele cu uraniu sărăcit, adică sursă deschisă, „nu sunt radioactive” deci periculoase este de o ticăloșie criminală.,

  8. E clar, uraniul sărăcit nu constituie o problemă, câtă vreme este folosit împotriva săracilor. Dacă însă este utilizat împotriva bogățiilor, el se poate combina cu mercurul ingerat din fructele de mare, iar efectele negative pot fi cefalee sau diaree ușoară!

  9. Și dacă „sărăcirea” nu este așa săraca, cine verifică gradul de „sărăcire” ? Nimeni, atunci bine !

  10. E un uraniu bun democratic. Si e f greu sa ne dam seama daca e radioactiv practic nu s-a inventat niciun aparat care sa masoare radiatiile de fapt nici nu stim ce e cu radiatiile astea! Dar aveti grija fumatul produce cancer!

  11. 😀 Pentru ca-s un real PROPHET o profetie de verificat in mai ’23 :
    – deunazi Scholz a facut o vizita foarte speciala la Biden 😀 … foarte secretoasa 😀 , FOARTE DSICRETA 🙁 !
    Multi se intreaba ce s-a intamplat de facto REAL nu MINTIT la … SVB si urmatoarele banci in pragul falimentului
    si cum naiba 42 de MILIARDE mutate-n 4 ore la SVB 😉 ? [mai grav …de unde se ante-stia de ante-premeditata „ROCADA” 🙁 ?]
    MSIHTEAUX spune ca sa stia, in anumkite cercuri antagon-masonice 3301_Q de CRAHUL BANCAR care curand urmeaza .. .premeditat de sus… ca sursa de bani nascocita la UPENN 😉 si ca „UNORA” care au aflat 23. ora 7 LONDRA … nu le place deloc PLANUL ! 🙁
    INTERESATILOR de informatii-discret-PROFETICE 🙁 doar atat:
    … „vi se vede-n carti, BAIETI” …
    se stie ca BIDEN si SCHOLZ n-au discutat „nordstream”-ul 😀 😀 😀 !
    V-ati „ascuns deageaba … exista PROPHETI care „vad” peste tot !
    (vezi ante-profetita „ROCADA” 😉 ) 🙁
    V-am zis : „ROCADA” … Biden si Scholz au discutat „ROCADA” si au cazut banci IMEDIAT DUPA 😛 🙁 … vor cadea multe banci chiar daca sunt prea mari pentru a cadea 🙁 !
    IQ>145 … [curand dovezi de stranioe clairvoyance din parte alui MISHTEAUX
    14 august = APOCALIPSA ! …VA ROG TINETI MINTE ASTA !
    (calendaristic exact … adevarul ei e si adevarul adevaratului discurs secret, recent intre BIDEN si SCHULZ 🙁 nu altceava ) „GERMANIA” la trimis pe SCHOLZ pentru … ca cade … EURO inaintea caderii DOLLAR-ului 🙁
    si Biden l-a primit pentru ca va cadea si BURSA … curand ! NU STIU CAT MAI POT ACOPERI CE-AU DISCUTAT „SECRET” 🙁 !
    [la profetia asta (habotnika) ne vom intoarce cu UIMIRE inainte de
    „14 august = APOCALIPSA” 🙁 🙁 🙁 ]

  12. Ce-a discuta SCHULZ cu BIDEN secret e de facto … INALTA TRADARE … la buzunarul poporului
    TEUTON ! „PLANUL” e imoral ! … se latra „aici” … 🙁 ! CATASTROFAL in sensul real al cuvantului ! Resuul STIRILOR , toate, sunt doar distrageri ale atentiei ! 🙁
    VIN VREMI NASOALE ! si … nu-mi place deloc sa fi Ieremia 🙁 !

  13. Ce frumos sariti, ca la o comanda, sa-i aparati pe criminali. Continuati !

  14. Gloante cu uraniu saracit imprastie material radioactiv care ajunge pe populatia civila. Cum
    produc acelasi efecte,
    pe sanatatea populatiei cit cele produse de asa chemate ” bombe murdare” trebuiesc interzice

    si cei, ca Zelenski, care le folosesc trebuie acuzati ca criminali de razboi

  15. @ gigel AVIONUL A-10 Thunderbolt este denumirea oficiala ( Warthog este o porecla-alt cuvant nu am) dar in general se foloseste numai termenul de A-10 . Mitraliera este cal.30,electrica rotativa,cca 3-4000 rata/minut si foloseste si alte feluri de gloante nu numai de uraniu „saracit”

  16. Păi toată ziua auzi cum rusul vrea să utilizeze arma nucleară. Păi uite cine vorbeșteaiureli dar face prostii. Uite ce intenții au borfașii mizeri ai planetei,.. civilizația apuseană…. Cu astfel de politicieni poți ajunge ușor și repede, la judecata divină..

  17. Trenul militar care a trecut acum cateva zile prin gara Timisoara, cu directia Craiova , pazit de militari echipati cu echipamente de protectie, care nu lasau lumea sa se apropie de tren,ce continea?Elemente radioactive [uraniu],toxice sau biologice?

  18. Problema la care nu se gandesc nanacii este ca miezul de uraniu saracit din obuze si gloante nu se sparge la impactul cu tinta si nu se pulverizeaza precum caramida, sau creta, ca sa respiri pulberea de uraniu saracit. Miezul ramane intreg, caci de aceea este si folosit in acest scop.
    Cert este ca un astfel de tip de munitie nu trebuie folosita, desi este de 60 de ori mai putin radioactiva decat minereul de uraniu.
    Mai bine i-ar dota pe ucraineni cu bombe cu fragmentatie, cu fosfor, hiperbarice si rachete balistice, cum au folosit deja leprele criminalului in Ucraina.
    Desi sunt batut in cap, se pare ca m-am lamurit si in privinta Bastroiului.

  19. URANIU SARCAIT nu e altceva din punct de vedere moral, decat AGENT ORANGE in Vietnam, sau BOMBA ATOMICA pe civili la nipponi !
    Razboiul intre natiuni civilizate trebuie dus altfel ! Nu ca ramata USA la Abu Ghraib 🙁 🙁 🙁 !
    In rele … nici rusii nici americanii nici prefizii englezi nu-s mai breji
    (vezi: „1988_Remscheid_A-10_crash” pe WIKIPEDIA ! ca sa vezi ca uraniul saracit e extreem de radioactiv si toxic !)
    nu mi-e mila deloc de prostii fudului ! 😀

  20. „uraniul saracit” intra la categoria „incalzirea globala,emisiile de carbon si gaura in stratul de ozon”,
    intra la DIVERSIUNE,
    ESTA ARMA POLITICA,
    munitiei cu uraniu Hitler i-ar fi spus „arma minune”.

    diversiunea asta probabil ca a fost „emanata” CHIAR DE CATRE americani, e in interesul lor:
    -discutiile despre perversitatea mijlocului,ca e sa nu toxic/cancerigen/radioactiv sau deocheat,
    au luat locu discutiilor PRIVIND SCOPUL folosirii mijlocului;daca se mai intreba careva
    „in cine trageti cu uraniu?”
    americanul oricum va raspunde parshiv ca „scopul scuza mijloacele”
    PENTRU CA SCOPUL NU A FOST PUS IN REPROS!

    ca sa incheiem:

    -YANKEE GO HOME!

  21. Spania cere din nou SUA să îndepărteze solul contaminat de la locul accidentului nuclear din 1966
    La aproape 60 de ani după acel accident aerian care a aruncat patru bombe cu hidrogen în sud-estul Spaniei, împrăștiind plutoniu radioactiv în peisaj, oficialii spanioli au reînnoit solicitarea ca Washingtonul să transporte zeci de mii de metri cubi de sol contaminat în SUA, pentru depozitare.
    https://adevarul.ro/amp/stiri-externe/europa/spania-cere-din-nou-sua-sa-indeparteze-solul-2247900.html

  22. @sando khan
    cum iti permiti sa-l faci perfid … pe PERFIDUL ALBION ?
    [crezi ca de anglican ce e a fost mereu numit PERFID ce este … ALBION-ul ! Cu tot cu AUKUS-ul anglo-saxon li se duce prin alianta militara CONTINENTALA RUSO – CHINEZA … pe apa sambetei istoria … va fi rescrisa marunt in chineza …curand ! 😀 ]
    Cine nu vede ca RUSIA e obligata sa faca alinata militara cu CHINA si INDIA la fel
    nu stie ce vor insemna in viitorul imediat SUBMARINELE ATOMICE ale „AUKUS” in largul MARII CHINEI !
    Multi vad putini pricep ! (IQ>145 e dela natura … genetic …ultra-rar ! 🙁 )
    SHALOM !

  23. Vezi: „1988_Remscheid_A-10_crash” pe WIKIPEDIA !
    si lamrestete singur, oficial=wikipedia, daca-i radioactiv-toxix sau nu 😀 !
    In special vezi cum au curatat locul americanii … 😉 …si de ce-au facto ! 😀

  24. Vorbesti prostii ! 😀
    Habar n-ai de fizica baiete !
    URANIUL se aprinde deja la frecarea cu AERUL inainte de-a se aprinde la fecarea prin materialul pe care-l strapunge
    Am avut ocazia personala , intr-un laborator in nordul Rusiei , pe vremea lui Ceashka sa vad cat de fragil e metalul Uraniu !
    Tine minte baiete … uraniul e si pyrophoric si autopyrophoric la frecarea cu aerul
    la explozia autopyrophorica in tanc face „artificii” !
    (am facut porgrame soft de control traiectorie dupa geografia zboruluim in tinerete 🙁 , pentru rachete, stiu ce spun si stiu ce-am vazut ! Industrial militar se minte mult ! PS: Toate programele de soft pentru rachete sunt pre-programate prin PETRI-NETS in assambler !)
    Programarea rachetelor nu permite limbaje orientate pe obiect …e assembler PUR mii e linii de cod si enorm de multe GOTO in program
    … fiecare microsecunda economisita conteaza 😉 !
    ETC: Doar atat: exista chestii pe care daca le-as spune … si istoria mea ar disparea NU doar eu ca persoana ! 🙁 !
    Si ca mine-s destul de multi 🙁 fosti colegi ! 🙁

  25. E intr-un razboi totul permis ( vezi Hiroshima si Nagasaki sau „lagarele mortii” la nazisti !)
    daca intr.un razboi pentru a te apara sau a cucerii totul e permis
    atunci de ce-l mai condamnam pe HITLER
    daca nu-i totul permis si exista limite … dece trecem ipocrit-demagog peste ele …sustinand in continuare
    istoric ca HITLER si shelahta lui de criminali si-au peritat procesul insa … crimele de la Abu Ghraib sunt „pe interes”
    CA om cu un IQ extrem de mare, primit cadou genetic de la NATURA sau Dumnezeu … inca ma mira proshtii … 🙁
    „PERFIDUL ALBION” a fost numit PERFID … pentru ca chiar era si mai e PERFID !
    😀

  26. Uraniul sărăcit sau natural e un pericol evident. Marie Curie a constatat pe propria piele (și Becquerel, poate…)
    Trolaca urcacă care (!) Zice că uraniul e benefic, să consume căte-o linguriță sau două (IN CONCENTRAȚIE DE 60 ORI MAI MICA DECAT MINEREUL DE la Crucea) la micul dejun, prânz și cină.
    Poate PRODUCE un bebeluș a la Fallujah, Bassra etc. ?

  27. … in Spania n-a fost uraniu SARACIT
    ci uraniu 235 -236 😀 !
    La „1988_Remscheid_A-10_crash” pe WIKIPEDIA … a fost insa taman uraniul „SARACIT” pe care-l vrea PERFIDUL ALBION folosit in Ukraina ! 😀
    PS: Un amic yankeu, veteran, care-a fost in Golf, mi-a zis ca armele cu care se trag proiectile cu URANIU SARACIT sunt considerate CONTAMINATE
    si ca toti soldatii si pilotii care folosesc „armamentul” asta …au combinezoane si masti speciale TOT timpul in jurul
    ABRAMS-urilor si WARTHOG-urilor contaminate 🙁 !
    Nu e toaul la liber … despre ce-si-cum !
    VA asigur SIGUR ca rusii vor reactiona fara mila si prompt (disapre zelensky 🙁 ) daca se va chiar ajunge la asta !
    Chiar nu (mai) e de gluma !
    E deja de GENOCID si otravirea locatiilor … ! pe teritoriul Rusiei (dupa anexare) acum ! 🙁

  28. Sti fizica ?
    Uraniul si transuranicele au 3 tipuri de radiatie … de-aia se incurca multi
    ALPHA care-s electroni , Beta si GAMMMA care-i si al Cesium-ul de la radiolog !
    in cazul uraniului 238 radiatia ALPHA ( extrem de ionizant- cancerigena) face ca
    chiar si uraniul considerat altfel „inert” la o concentratie izotoipca U238 de 99,8% sa BUUUM !
    Mediteaza pe tema asta … URANIU de altfel „inert” la concentratie de U238 de peste 99.(% exlodeaza atomica daca are massa critica !
    Daca vrei sa stie ce-i cu radioactivitatea …tine cont de cele 3 tipuri de radiatie … si intelege-le
    ALPHA, BETA, si GAMMA … = nu exista URANIUM si TRANSURANICE … NON-RADIOACTIVE !
    tancurile cu armura din URANIU sunt toxic-radioactive IN TIMP soldatilor obligati sa le foloseasca ! Desi e adevarat ca prin proprietatile metalice … ‘s mai ieftine dar mai TOXICE decat TUNGSTEN-ul rusilor care au tungsten de n-au cui il vinde 🙂 !

  29. @mishteaux , in Spania a fost plutoniu .
    E clar ca perfidul albion stie ca uraniul saracit e radioactiv , si poate ca si-au dat seama ca au pierdut estul ucrainei , si acum si-au zis : „sa moara si capra vecinului” , adica sa le contamineze pamanturile cucerite de rusi in estul ucrainei .

  30. @ mishteaux 11:25
    Ai încurcat radiațiile, bre:
    „alfa” sunt nucleele de Heliu (2/4) dublu ionizate, „beta” sunt electronii de mare energie și „gama” sunt fotonii de frecvență foarte înaltă.
    Ai pierdut 20 puncte la IQ…?

  31. „Eduard M?tZ ot CZernowitZ spune:
    24 MARTIE 2023 LA 12:48
    @ mishteaux 11:25
    Ai încurcat radiațiile, bre:
    „alfa” sunt nucleele de Heliu (2/4) dublu ionizate, „beta” sunt electronii de mare energie și „gama” sunt fotonii de frecvență foarte înaltă.
    Ai pierdut 20 puncte la IQ…?”

    Merci bre …chiar credeam ca nimeni nu ma-ntelege correct ci doar citeste ! (Ai prins super-correct ideea comentariilor! 🙂 )
    Ai tu de la mine 20 puncte IQ pentru VIGILENTA 🙂 ! PUP ! 🙂
    SHALOM !

  32. in ce atomi se sparge U238 prin radiatie (spargere spontana cauzat de interactia cu particulele de facto virtuale, provocand de fapt spargerea nucleului …instabilitatea lui dupa fizica lui Feynman 😉 )
    STI ? (esti de „meserie” ? … a lucrat cu „asa” ceva 😉 ? Mi-e o „vesnicie” de atunci 😛 , PUP ! )

  33. Domnule ziarist! Moscova nu a criticat gestul UK,a amenințat! Derbedeii aia de anglo-saxoni fac tot posibilul sa provoace un război nuclear! Uita derbedeii că o singura racheta Satan cu focoase nucleare este suficientă pt a le scufunda insula.

  34. Presa abunda de dezinformari!
    Munitia cu uraniu saracit este periculoasa pentru sanatatea omului!
    Parca si fiul unui lider politic de peste ocean a murit din cauza expunerii la astfel de munitie!?
    Cind te gindesti ca partenerii trag cu sirg in poligoanele romanesti cu astfel de munitie!Nu conteaza daca suntem cu altii in suflet!
    Romanii nu conteaza!

  35. Și eu, care credeam că uraniul ăla sărăcit e un uraniu care a fost plătit în ruble, și a rămas falit! :))
    Totuși, acest uraniu sărăcit nu constituie un pericol sever, căci este folosit în blindaj și în capetele obuzelor antiblindat, și poate fi recuperat ușor, căci ei ușor de reperat. Nu este asimilat cu o armă de distrugere în masă, deci este permis. Ăia care fac gargarica pe tema lui sînt lacheii moscoviti, care nu vor că Ucraina sa fie ajutată la modul concret, ci sa piardă în fața superiorității numerice ruse, care superioritate încă nici nu există, de fapt!
    Oricum, soluția ramîne simpla: rușii își retrag trupele și lasă sudul în grija ONU, care va fi nevoit sa recunoască independența sau autonomia separatistilor, dacă aceștia o vor mai dori.
    E straniu cum indivizii prorusi de aici tot încearcă sa-l scoatabasma curată pe Vladimir fără minte și să-l prezinte ca avind un viitor. N-are. Și după ce el va dispărea, dispar și motivele de război.
    Slava Putina! Na ghilotina, ciorti!

  36. Tancurile moderne, adevarate, (nu gioarsele fabricate de postsovietici!) au in compozitia blindajelor si uraniu saracit. Cum se realizeaza blindajul ala, e un mister de fabricatie. Dar tocmai de aia zbiara rusii ca din gura de sarpe ca Occidentul trimite tancuri in Ucraina: blindajele acestora sint practic impenetrabile pentru proiectilele rusnace, deci citeva zeci de astfel de magaoaie vor duce la pierderea razboiului de catre Marea Rusie cea Mica! Putin a fost un mare idiot, cind nu a cerut forte de mentinere a pacii in sudul Ucrainei, dar nu isi permitea ca vreo comisie internationala sa descopere crimele de razboi si furtisagurile comise de brava Armata Rosie kam Vinata, deci a trebuit sa piarda soldati si munitie, de care nu ii pasa. Si-asa nu mai poate vinde nimic pe bani adevarati, deci s-a dus in ma-sa, cu cancer cu tot.
    De altfel, planul lui Putin a fost sa ucida citi mai multi tineri rusi, care sint inclinati catre valorile occidentale, si il urasc. El e iubit doar de putori si de cei care nu trebuie sa crape pe front pentru averea lui, din ce in ce mai subtire! SLAVA ROSSIA! SLAVA KRAKANICI! SLAVA RUBLA!
    Apropo, tot am intrebat: cite ruble aveti voi in conturi? Ca pina si la intilnirea cu Marele Panda, Kakacel von Kremlin biiguia ca schimburile intre cele doua semi-state au crescut… IN DOLARI! Ha!Ha! Ha!

  37. Nu te ambala ca si rusi au de la centralele lor atomice destul si chiar si ukranii aveau si in secret au (!) URANIU MURDAR 😛 de la centralele lor atomice, deci NU E ca rusi n-ar avea !
    E ca perfid-Perfidul Albion vrea sa otravesca niste pamanturi la care n-are si nu va avea niciodata … colonial acces ! 😀
    Nu esti nici 😀 macar comic in ce molfai ! 😀
    mishteaix 😛 ar trebui ridicat in slavi dupa ideile date MI5 in scenariul „parfúm pe clantza” … 😉 …multi au uitat ! …
    SKRIPAL !

  38. Ca expert iti spun ca blindajele pe tungsten ale rusilor sunt mai bune si mai putin radiologic periuloase soldatilor din ele decat ale americanilor care chiar nu au minerurule naturale de tungsten in gradina cum le au rusii !
    PS: … nu e niciun secret in blindajele de tabla de uraniu saracit si fiteled e plumb compozit + ceramica si otel etc. ca expert te asigur ca rusii stiu exact ce si cum si de ce-s asa grele si consuma asa mult tancuriele americane
    Blindajul lor la fel de bun mecanic insa superior pentru sanataea soldatilor tanchisti, pe tungsten e mai scump americanilor care n-au tungsten insa iefetin rusilor care au prea mult tungsten !
    Rusii folosesc si cinetic in locul uraniului tungsten … etc.
    habar n-ai ce prapad face uraniul fiind pyrophoric 😀
    HAHAHA ! Mor soladatii si de-o parte si de alta 😀 ca miei la abator tacand ! HAHAHA ce civilizati suntem noi HOMINIDELE !
    care ne-o meritam ! 😀
    HAHAHA

  39. E bine ca avem experti aici, profesionisti in expertize facute pe linga clatite si ostropatz! Pacat ca avem si multi experti in cozonac cu rahat bio, ca ne maninca mustele, dupa expertizele lor!
    E bine ca rusii au tungsten, mult tungsten, probabil enorm de mult tungsten, dar… DAR…. Dar se pare ca ,desi au tungsten si titan, si molibden, si altele, NU L-AU FOLOSIT IN BLINDAJELE TANCURILOR LOR, probabil fiind prea ocupati sa se laude cu tungstenul ala, pe care l-au vindut exact americanilor si europenilor, care nu au tungsten, dar stiu sa utilizeze tehnologii prin care tungstenul si uraniul pot intari niste blindaje!
    Mai pe sleau, bietii rusi nu stiu sa faca blindaje cu materiale compozite, cu tungsten si alte alea, ci sint doar o anexa a economiei americane si eurooccidentale, un soi de cenusareasa bogata in resurse, dar pe care nu stie sa le foloseasca, deci e nevoita sa le vinda pe trei ruble celor care stiu!
    Iar tancurile rusesti consuma si ele enorm, dar la nivel de performantza… e prea mult spus ca au vreo sansa sa se compare cu cele occidentale. Chiar si maretul Putin o recunostea, acum citiva ani!
    Cit despre soldati, datoria lor este sa lupte, si la nevoie sa moara. Daca nu vor asta, ori nu se mai imbraca in uniformele alea asa de grozave, ori se cara in alte zari senine. Singura deosebire intre noi, hominidele si restul animalelor e ca noi nu ne mincam carnea semenilor niciodata. Altfel, sintem la fel de primitivi si descreierati!

  40. HAHAHA
    cred ca sti ca e una sa fi expertn in ceva 8de exemplu INFORMATII 😉 ) si s-o mai si dovedesti prin profetii puerile dar care c-os tranie exactitate para-statistica se implinesc FARA A SUNA DIN COADA ! si alta e sa doar vorbesti vorbe !
    De exemplu pilduitor 😀 eu as putea spune ca tu esti heterosexual (si ta sa nu fi !) si lumea sa creda ce spune (desi poate fi 😉 o minciuna din vorbe !)
    Tancurile T14 sunt toate pe TUNGSTEN 🙂 ! Fara gluma !
    Dar …fie cum zici tu …fie ca RUSII-s PROSTI ! 🙂

  41. http://news.chinatungsten.com/en/tungsten-news/107366-tpn-7509
    uite ca nici mcar nu.i secret ca tancuriule rusesti pentru as-i proteja tanchistii sunt pe armura din TUNGSTEN !
    😀
    Duraneee … 😀 … Apropeaux de expertiza mea in INFORMATII-SPECIALE (veui ante predictoa fostului „10 august” la Bukale , c-ai ceva romanesc dince international stiu in amanunt 😉 ) … fi pe faza …maine la Paris ca se lasa cu mortaciuni ! 😀

  42. @Dan Duran 😉
    Habar n-ai cate-s OBLIGAT sa stiu ! 🙁 Ai fi pazit la proriu daca ai sti 10% din ce stiu …ce va zic din plictiseala nue nici 1 la mie ! Eu, „eu” zic sa credeti totusi sursa Lui Seymour Hersh, are dovezi beton 😛 ! Desi … nu conteaza, curand(?) 🙁 ! :))))))))[Ai observat ca aluziile mele pot fi interpretatea doar intr-un singur mod, post-factual ? 😛 ]
    IQ=?
    😉
    [Shalom si tie, blegule ! ]

  43. @Dan Duran
    „Cit despre soldati, datoria lor este sa lupte, si la nevoie sa moara. Daca nu vor asta, ori nu se mai imbraca in uniformele alea asa de grozave, ori se cara in alte zari senine. Singura deosebire intre noi, hominidele si restul animalelor e ca noi nu ne mincam carnea semenilor niciodata. Altfel, sintem la fel de primitivi si descreierati!”
    EXACT asa au zis soldatii aia de-au vrut sa scape dce spanzuratoare la NUEMBERG !
    ACUM stiu cine esti si ce hram porti 🙁 ! skarnavule 🙁 !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.