Situațiunea

Ați văzut escrocheria? Când și când Curtea de conturi face publice nu știu ce rapoarte despre nu știu ce hoții de pe la nu știu ce instituție publică – nu o dată chiar dintre cele de la vârf. Nația jubilează și își zice că măcar de data asta politicienii și-au găsit nașul. Apoi, o eternă tăcere mormântală! Cauți explicații si nu le găsești. Poate doar într-un târziu, și numai dacă nu ești prea somnoros și cauți cine conduce respectiva Curte. Cum cine? Doi veterani PSD-iști, slugi ale lui Iliescu, corupți până în măduva oaselor: Văcăroiu și Ilie Sârbu. Crede cineva că politicienii cleptomani nu știu ei bine pe cine-și pun revizori? Lasă el, Sistemul ororii, lucrurile așa, la întâmplare? Trecutul lui Văcăroiu e, pentru cei ce nu uită de la mână pân’ la gură, o infamie (aduc aminte numai de banca pe care a înființat-o cu banii de la FNI ai lui Sorin Ovidiu Vântu). Ilie Sârbu? Individ cu un dosar penal de câteva tone, pentru retrocedarea ilegală a unei imense suprafețe de teren forestier de 300 de milioane euro. Dar la ce bun să ne mai mirăm ce e la Curtea de conturi când Curtea constituțională însăși e prezidată – în halul în care e prezidată – de Valer Dorneanu, alt argat al lui Iliescu și al partidului lui. Și asta la aproape trei decenii de la revoluția anti-comunistă din 1989! Încât singura întrebare pe care mi-o mai pun – și asta doar așa, de dragul retoricii – e ce face în aceste condiții Opoziția. Jale mare și aici! Liberalii au fost înghițiți (să nu fie nimeni naiv!) de cealaltă jumătate fesenist-securistă. Acesta și nu altul a fost de fapt rostul nesfârșitelor zbateri ale prezidentului securist de la Anvers ca PNL să “fuzioneze” cu PDL? Încât care liberali să se mai bată cu Sistemul, când bieții de ei, din cauza unor șantajabili ca Ludovic Orban, au ajuns ca Iona în pântecele chitului? / Bărbații blonzi sunt mai blonzi decât blondele / N-ați mai auzit demult o poveste urâtă și ați vrea să vă spun eu una? Chiar vreți? Mbiiine… S-au împlinit nu de mult 40 de ani de la “Mișcarea Goma”, o pagină rară de curaj și demnitate scrisă împotriva regimului comunist din România. Pe care cum o cinstește statul român așa zis post-comunist? Cu Paul Goma și familia lui în exil și astăzi, refugiați politici! Responsabilitățile nu pot fi decât la vârf: Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis; cu mențiunea că – să vezi și să nu crezi – în cel de-al doilea mandat Iliescu i-a adresat totuși lui Goma o invitație să vină în țară. Constantinescu, același laș filistin farsor. Băsescu – securist dar și mare inchizitor al comunismului – a refuzat să dea orice răspuns unui Apel pentru repunerea în drepturi a lui Goma. Apel inițiat împreună cu prietenii Mircea Stănescu, Flori Bălănescu, Dan Culcer, Liviu Ioan Stoiciu – și semnat de câteva sute de intelectuali (nu chiar de talia lui Liiceanu și Anei Blandiana, așa ceva e mai greu). Încrezător că, totuși, va face el ceva (deh, una-i neamțul, și alta românul!) după un an de la preluarea mandatului l-am întrebat pe d-l Iohannis ce anume a fost adus la îndeplinire din Raportul prezidențial de condamnare comunismului, din 2006. În care era prevăzut ca Paul Goma să primească înapoi drepturile de care a fost privat prin abuz de regimul communist. Pentru că mult timp n-am primit niciun răspuns, și bănuind eu cam care-i cauza, m-am adresat instanței cerând să-l oblige pe prezident să răspundă. Cotrocenii află de proces, și-mi răspund imediat – însă fix ce bănuisem: nu s-a făcut nimic. V-ați enervat deja? Dar nu dumneavoastră ați vrut să vă povestesc? În regulă, mă opresc. Nu înainte însă să v-o mai spun și pe asta, tare de tot! În urmă cu opt luni, fiind absolut sigur că aici voi găsi în sfârșit o ușă deschisă, i-am scris d-lui Octav Bjoza, președintele deținuților politici și subsecretar de stat la Secretariatul pentru recunoașterea meritelor luptătorilor anti-comuniști. L-am rugat “să fie făcute demersurile legale pentru ca statul român să repună în drepturi pe scriitorul și luptătorul anti-comunist Paul Goma”. Vreți să știți dacă d-l Bjoza mi-a dat vreun răspuns? Nu vă spun, că vă enervați și mai rău.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Valerian Stan 69 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.