Frauda de conștiință nu contează?

Sunt amuzante (dacă n-ar fi tragice) sforțările unor observatori și pițifelnici de orientare servo-rusă.  Sforțări bine remunerate, la unii, din interior sau din exterior; la alții, fundamentate în trecut, psihanalizabile în străfunduri nostalgic-antedecembriste; iar la alții, pur și simplu ancorate în ignoranță/prostie. E vorba de marota de a ține pe tapet leitmotivul alegerilor anulate în decembrie 2024, vărsând lacrimi de crocodil pe tema așa-zisei amputări a procesului electoral/democratic – grijă  care nu le dă pace, bântuindu-i zi de zi și ceas de ceas.

În realitate, nu de democrație le pasă lor – pe care, în subsidiar, nu numai că nu dau doi bani, dar o țin primă vinovată de zig-zag-urile postdecembrismului nostru fanariotizat. Nota bene: în a cărui față, remanent comunistoidă, se oglindesc chiar ei. Ascunzându-se cu bună-știință și dând vina, mistificator, pe așa-zisul „defect” al formei, iar nu pe propriile defecte incorigibile,  inadaptabile la formă. În acest sens,  nimeni nu-și pune o întrebare simplă: cum să construiești o nouă formă de guvernare cu oameni care poartă în spinare vechea formă?

Cum să construiești democrația cu oameni grevați de comunism?  Mai ales că restaurații, cei pe care Iliescu i-a prezervat în capul bucatelor, la butoane, ajunși acum rezerviști (gen unu’ Coarnă, fost „milițian”, conf. Ziariștii.com) sau cei care și-au pierdut privilegiile nomenclaturiste sau cei care și-au creat un cheag în acea epocă de aur și le e târșeală acum s-o arunce la coș – toți aceștia, la care s-au adăugat odraslele care au înhățat, la rândul lor, butoanele, dându-și fața la întors (gen Mircea Geoană), n-au vrut, de fapt, să iasă din comunism. Poate doar din ceaușism. Au vrut să facă gorbaciovism, nu democrație. Pe care, acum, duși de valul istoriei, neavând încotro, o mimează la suprafață, uneltind pe dedesubt.

Desigur, există și contra-întrebarea: dar în Polonia cum s-a putut? De ce s-a ales Nawrocki? Foarte simplu: pentru că nu este filorus, nu încearcă să scoată țara din NATO și s-o tragă spre Moscova. Altfel, polonezii – toți – i-ar fi sărit la beregată în secunda doi. Dar în Cehia cum se poate? Poate pentru că ei au început cu Havel, nu cu Iliescu, cocoțat pe cadavre.  În Croația cum se poate? În Slovenia cum se poate? Poate pentru că Tito nu a fost un dement neostalinist ca un Ceaușescu, care a tras în popor, iar în clipa morții a îngânat „Internaționala” în loc de „Trei culori”? Câte o excepție față de fiecare țară din fostul bloc comunist. Apare că România e țara excepțiilor.

Și iată că tocmai slujitorii totalitarismului naționalist ceaușist, restaurați de Iliescu și continuați de odraslele lor (biologice, dar și ideologice), vin acum să ne dea lecții de  democrație, pe tema invalidării alegerilor! Et pour cause! Am trădat modelul lor de alegeri, pe care l-au slujit cu sârg, reprezentat de  multiplele „scrutinuri absolut legitime”, în care voturile, numărate corect, îl scoteau pe Ceaușescu „ales” cu 99, 97 la sută!

Amestecându-și frustrările și ura revanșardă, marele lor parapon revizionist s-a coagulat acum, abulic, în jurul debarcării din cursa electorală, la momentul 2024, a țeparului de conștiințe obosite, Călin Georgescu. Un șnapan de levitații hipnotice printre naivi dispuși să creadă în cai verzi pe pereți. Caritas s-a transformat în AUR.

Mai nou, partizanii georgiști (care, mulți, au căpătat aspecte de fanatism de sectă) se prefac – atinși totuși de o rușine interioară reprimată subliminal, conspirativ, combinată cu lașitatea asumării propriilor convingeri – că nu-i adevărat că l-ar iubi pe Georgescu, ba unii chiar conced, recunosc, ipocrit, dându-și ochii peste cap,  că venirea lui Georgescu la Cotroceni ar fi fost echivalentă  cu o nenorocire.  Dar confruntați cu determinismul cauză-efect, prin care validarea alegerilor ne-ar fi adus, cu mare probabilitate, chiar respectiva nenorocire, intră într-o fractură de logică, din care încearcă să scape cerând dovezi. (Obsesia compulsivă a dovezilor este tot un sindrom reprimat, mascat, al georgismului). Problema este că nu vor să accepte, în ruptul capului, dovezile de fraudare a conștiinței electorilor. De fapt, nu vor să accepte că manipularea conștiinței electorilor este și ea parte din (ne)legitimitatea procesului electoral.

Există, totuși. mutatis mutandis,  o modalitate  sui-generis, mai plastică, mai pe înțelesul tuturor, de a-i trezi.  O paralelă. Între bani și conștiință. Trivială asociere, dar pentru unii trivialul este mai prizabil decât raționalul.  În ce constă?

Într-o similitudine. Nu există diferență tehnică între mecanismele de fraudare a conștiinței electorilor și cele de fraudare a economiilor/conturilor bancare ale unor adormiți. Rezultatul este de același tip în ambele spețe, adică malign, furtul banilor victimei fiind similar cu  furtul votului victimei. Și-atunci, de ce ar fi mai acceptabil un furt decât celălalt?  Ordinea democratică înseamnă să pedepsești furtul banilor, dar să treci cu vederea furtul votului?

Phishing / Smishing/ Spoofing/ Deepfake / Skimming.  Ce bazaconii mai sunt și astea? Păi, spoofing, de exemplu, prin definiție, sunt apeluri în care infractorii falsifică numărul afișat, pretinzând că sunt de la bancă, Poliție sau ANAF, pentru a convinge victima să transfere bani. Citește – SĂ-ȘI DEA VOTUL CUIVA PE CARE NU-L CUNOAȘTE. UNUI ESCROC.

Dar deepfake ce este? Sunt reclame sau clipuri video manipulate (inclusiv cu imagini false ale unor persoane publice) care promovează câștiguri rapide și sigure. Citește – care, ÎN SCHIMBUL VOTULUI,  promit apartamente de 35.000 de euro sau benzină la pompă cu 1 leu litrul. ACELAȘI ESCROC.

Este atât de simplu din punct de vedere al similitudinii metodologiilor de operare. Însă, în ce privește consecințele, lucrurile se schimbă.

Furtul banilor afectează interesul individual, în timp ce consecințele furtului votului afectează interesul public, interesul național. Cu alte cuvinte, furtul banilor este scopul în sine și afectează doar victima directă, în timp ce furtul votului acumulat are scopuri mult mai perverse și mai adânci, afectând nu atât victima, cât pe mulți alții, nevinovați, pe care îi transformă în victime.

Sună cunoscut? Înlocuiți obiectul escrocheriei –  banul cu votul – și aveți schema fraudării de conștiință electorală care poate arunca țara în altă paradigmă existențială, prin „alegerea democratică” a Georgescului, pregătit în conspirativitate,  încă de pe vremea lui Pleșiță și Malița, să preia „cândva” frâiele puterii. Acel „cândva” era cât pe-aci să se întâmple în decembrie 2024.   

Conform Mediafax, Georgescu a susținut  organizarea unui referendum privind ieșirea României din NATO și UE.  Adică exact ce vrea Putin. Reîntoarcerea la 1997. Reîntoarcerea la așa-zisa „centură gri”, o formă modernizată de imperialism rusesc secular. La fel, Georgescu a înfierat planurile de extindere a bazei militare NATO de la Kogălniceanu și a numit Scutul antirachetă de la Deveselu o „rușine diplomatică”. A afirmat că România nu ar avea nevoie de fonduri europene, declarând într-un context public: „Noi îl avem pe Dumnezeu”.

Georgescu declara, cu subiect și predicat, la 14 ianuarie 2025, la un podcast american, urmărit de 2,3 milioane de oameni:  „Prin Rutte, șeful NATO, încearcă să-și impună regulile și să forțeze, pe cât posibil, al Treilea Război Mondial în regiune, în special prin România. În România, sunt doar marionete și prin aceste marionete vor să controleze și să impună al Treilea Război Mondial cât de repede se poate, înainte de învestirea președintelui Trump.” (!!! – n.n.)

Se pune încă odată întrebarea-leitmotiv: este acest om normal la cap? Cât de departe pot duce el și zeloții lui – apărători ai democrației! – narativele lui Putin? Și cât de duplicitară poate fi împrejurarea că servanții spălați pe creier (pe care probabil nu l-au avut niciodată) ai unui asemenea candidat la președinția României ne vorbesc de vătămarea democrației, în timp ce, în țara-model (către care vor să ne împingă), ziariștii și opozanții neostalinismului putinist, de factură Beria, cad ca muștele de pe la ferestre și balcoane, iar în Ucraina, Armata Roșie ucide intenționat civili și copii?! Să dăm cu piciorul la NATO și UE? Să ne întoarcem la Sovromuri? Sinistru. Siniștri advocați ai răului.

La final, pentru a nu fi interpretat greșit, a nu se înțelege că, veștejindu-i pe sicofanții suveraniști, în frunte cu servo-rușii Georgescu, Simion, Dungaciu, îi cauționez în vreun fel pe Fritz, Seidler, Mihaiu et. comp., adică pe „agitații” din USR (citat din Ciucu, fruntaș Bolo, conf. News.ro,),  partid care „nu e normal la cap” (citat, per a contrario, din același).

După cum, nici invers, analizele critice vizându-i pe fritzii neomarxiști nu trebuie răstălmăcite în profitul dungacilor.  Nu delegitimez pe nimeni în profitul neapărat al cuiva. Să nu uităm că avem de-a face cu două cacealmale politice radicalizate, care se inventează și se alimentează reciproc. A cădea în capcana ping-pong-ului lor iresponsabil și ticălos e cea mai mare greșeală. A-i  despuia pe unii nu înseamnă a-i înveșmânta în straie de salvatori sau de alternativă acceptabilă pe ceilalți. Sunt și unii, și alții, la fel de goi și de anti-patrioți.