Slovenia ridică ultima piedică în calea aderării Croaţiei la UE

Liderii sloveni, reuniţi joi la Ljubljana la iniţiativa şefului statului, social-democratul Borut Pahor, s-au pus de acord pentru a accelera procesul de aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană, în pofida unei divergenţe persistente cu privire la patrimoniul unei bănci provenite din fosta Iugoslavie, semnalează AFP.

În pofida gravei crize politice în curs în Slovenia, unde guvernul conservator al premierului Janez Jansa nu mai dispune de majoritate în parlament, preşedintele Borut Pahor a reuşit să reunească cele şapte partide parlamentare pentru a discuta despre aderarea Croaţiei la UE şi despre necesarele reforme economice şi sociale de realizat.

Liderii partidelor parlamentare s-au pus de acord pentru a încerca să ratifice la timp Tratatul privind aderarea Croaţiei la UE, a declarat şeful statului într-o conferinţă de presă desfăşurată la sfârşitul reuniunii.

În ultimele săptămâni, Slovenia a avertizat că se va opune aderării Croaţiei la UE până ce se va soluţiona conflictul privind repartizarea activelor băncii slovene Ljubljanska Banka (LB), conflict ce durează de la destrămarea fostei Iugoslavii.

Guvernul conservator sloven al premierului Janez Jansa, pus în cauză de Comisia naţională de luptă împotriva corupţiei, este minoritar acum în parlament, două mici partide ieşind din coaliţia guvernamentală.

În plus, Borut Pahor a spus că liderii partidelor parlamentare s-au pus de acord să facă ‘serioase eforturi’ în ceea ce priveşte necesarele schimbări constituţionale, în scopul de a limita recurgerea necontenită la referendum şi de a face reforme vizând piaţa muncii şi sistemul de pensionare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.