Un bărbat din județul Suceava filmat în timp ce-și bate cu bestialitate copilul de 7 ani a fost pus, miercuri, sub control judiciar, după ce fusese retinut. Decizia este cu atât mai surprinzătoare cu cât bărbatul este recidivist. Acesta a făcut 5 ani și 9 luni de închisoare, dintr-o pedeapsă de 8 ani, după ce a fost acuzat și-a violat fiica vitregă.
Despre agresarea copilului de 7 ani
”La data de 14.01.2021, inculpatul M. M. se afla la domiciliu împreună cu toţi membrii familiei, împrejurări în care, i-a solicitat minorului M. A. T. să rezolve nişte exerciţii pe care le avea ca temă pentru acasă. Minorul a întâmpinat dificultăţi în rezolvarea exerciţiilor respective, motiv pentru care, inculpatul l-a ridicat cu forţa braţelor de pe scaunul de la masă, l-a trântit cu putere de pardoseală, după care, l-a imobilizat cu o mână şi folosind un corp dur, din lemn, i-a aplicat mai multe lovituri la nivelul feselor şi al membrelor, cauzându-i acestuia suferinţe fizice. La desfăşurarea acestui eveniment au asistat toţi membrii familiei, care nu au intervenit, fiindu-le teamă să nu fie agresaţi şi ei la rândul lor”, au transmis, miercuri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
O parte din incident a fost surprinsă prin filmare cu telefonul mobil personal, din aceeaşi cameră, de către unul dintre fraţii copilului.
”Ulterior, filmarea în cauză a ajuns la alţi membri ai familiei, precum şi la reprezentanţi ai Compartimentului Asistenţă Socială din cadrul Primăriei comuna Frumosu, cei din urmă sesizând organele de poliţie competente. Ca măsură de protecţie a membrilor familiei a fost dispusă măsura instituţionalizării acestora în Centrul Social pentru Victimele Violenţei Intrafamiliale din Gura Humorului, în vederea evitării contactului direct cu inculpatul”, au mai anunțat procurorii.
Foto: obiectivdesuceava.ro
Mardonius a condus armatele persane in batalia de la Plateea , din Grecia, iar numele lui a intrat in folclorul grec ! Imi pare rau , raman la parerea mea !