Șmecherie politică: Pensiile speciale ale primarilor, amânate, nu anulate

USR și premierul Ludovic Orban au decis luni prorogarea cu un an legii care permite primarilor să primească pensii speciale, nu anularea legii,

„O altă victorie importantă este prorogarea pensiilor speciale pentru primari cu un an, cel puţin un an la momentul de faţă, ceea ce este un element important. Acestea urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie şi ar fi devenit un drept câştigat şi nu se putea face nimic. Am obţinut acordul premierului şi acordul PNL pentru prorogarea acestui termen”, a s spus luni dimineață preşedintele USR Dan Barna. Informația a fost confirmată ulterior de Guvern.

Proiectul Legii bugetului de stat era pe ultima sută de metri luni dimineață înainte de angajarea răspunderii. USR a solicitat, de asemenea, tăierea fondurilor pentru „academiile fantomă ale diverşilor politruci şi sinecurişti”, cu referire la Academia de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale şi Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Barna susţine că acestea vor putea funcţiona în continuare, însă fără finanţare de la buget.

„USR a trimis Guvernului PNL peste 60 de amendamente la legea bugetului pentru 2020, care vizează tăierea fondurilor pentru academiile de știință, suplimentarea investițiilor în educație și infrastructură, dar și creșterea transparenței instituționale și digitalizarea. Prin amendamentele trimise Guvernului Orban, USR cere tăierea fondurilor pentru academiile de politruci și sinecuriști. Sumele acordate Academiei de Științe ale Securității Naționale și Academiei Oamenilor de Știință din România nu se justifică, în opinia USR. Reputația sistemului de învățământ și cercetare de stat a suferit enorm din cauza scandalurilor legate de plagiate, falși doctori sau falși profesori. Cele două academii sunt o risipă de fonduri și nu contribuie în niciun fel la îmbunătățirea sistemului de învățământ și cercetare de stat”, a transmis USR, într-un comunicat de presă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Toate fondurile alocate în stînga și în dreapta, anulate, împreună cu legislatia care le-a facut posibile.

  2. N-ar strica sa taie de tot fondurile alocate Academiei (petrovilor) pana cand cei corecti de acolo nu-si vor face curatenie in casa.

  3. BANDITISM LA VISTERIA TARII. ĂENSII SPECIALE, INDEMNIZATII ….DE MERIT, AUZI dom’le.

  4. Bravo, USR! Aceste academii trebuie desfiintate! Tarile civilizate au o singura academie, Academia Nationala care reuneste elitele din toate domeniile, numai romanasii si-au tras de la gabori la contabili Academii pentru ca numai romanasii au vorba cu prostul fudul!

  5. Foarte bine!Prea putina „stiinta”,prea multe academii si institute care toaca banii publici!Haideti sa iesim din Minciuna si din Risipa banului public!Bravo USR!

  6. Primarii cu doar două mandate consecutive,. categoric.. Doar astfel poți scăpa in mare parte de mafiile create in primul rând prin și cu contribuția esențială a primarilor.. Deci doar două mandate consecutive, ca și președintele,.Indiferent că e un tur sau două tururi.. insă sunt convins că in acest caz politicul nu va fi prea interesat de două tururi..

  7. „Șmecherie politică: Pensiile speciale ale primarilor, amânate, nu anulate.” … Fireste, de ei avea-vom nevoie oricand ! Cat despre h’academiile h’aiurea, in hau cu ele !!!

  8. primarii sunt deasupra legii??
    discriminare, favorizare, inselaciune.

  9. USR depaseste pe PNL la interesul partidului,ei stiu ca nu au primari in functie si vrea sa fie pe acelas picior de egalitaste in alegeri,cei 1100 de primari ai PNL sa nu mai faca campanie la alegerile parlamentare pentru partidul lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.