Societatea Nirvana vs. Societatea Cenușa

 La data de 25 ianuarie 1928, era inaugurat oficial la București primul crematoriul uman din Balcani. Presa nu a ezitat să marcheze momentul, astfel că: „ieri, 25 ianuarie a.c. după amiază s-au făcut primele experienţe la crematoriul comunal din Capitală. Au fost incinerate mai multe cadavre omeneşti puse la dispoziţia de Institutul medico-legal, din acelea nereclamate de nimeni”.

Istoria crematoriului trebuie urmărită încă din anului 1923, an în care au început adresele către public pentru susținerea financiară a înființării unui crematoriu uman. Cu acest scop, trustul „Dimineața” titra „Ne adresăm tuturor concetățenilor pentru subscrierea unui fond de un milion lei. Credem că împlinim o datorie de înalt interes social, venind mai ales în contra speculei ce se face cu prilejul tristei ceremonii a îngropiciunei scumpilor noștri dispăruți. Cei ce doresc a contribui la această operă nouă în țară, de utilitate socială netăgăduită, sunt rugați a se înscrie cu suma de lei una mie pentru strângerea fondului necesar construirii monumentului și instalațiunilor crematorului. Suma se va depune la Casa de Depuneri și Consemnațiuni pe numele „Societăței pentru Cremațiune „Nirvana”. Recipisa odată cu scrisoarea de adesiune se va trimite dlui ing. N. Popovici, din b-dul Pache No. 129. Aceasta dă dreptul la titlul de membru fondator cum și la incinerarea solemnă a celui înscris cu tot ritualul religios cuvenit”.

Societatea „Nirvana” înființață la data de 5 februarie 1923 avea ca președinte pe dr. I. Costinescu, Primarul Capitalei. Interesul pentru acest subiect rezula și din conferințele publice organizate la Ateneul Român de către personalități precum dr. Nicolae Minovici, în 1908 sau Radu Rosetti, în 1913 și 1923. Însă, ideea înființării unui crematoriu a apărut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea având susținători pe dr. Iacob Felix, dr. Nicolae Minovici, dr. Athanasie Economu sau C.I. Istrati. Renumite personalități din societatea bucureșteană aderau la această idee, amintim pe Take Ionescu, Emanuel Antonescu, dr. Botescu, frații Minovici, dr. Grozovici, Staicovici, amiralul Urseanu, avocați, procurori de renume, precum și preoți care participau la conferințele amintite.

În luna noiembrie 1923, Primăria Capitalei dona „Societății de încenușare Nirvana” un teren pe Calea Șerban-Vodă, lângă ospiciul Zerlendi (astăzi Institutul Marius Nasta), cu scopul construirii unui crematoriu de cadavre umane, totodată punându-i la dispoziție, cu acest scop, suma de 435.000 lei.

Un an mai târziu, în 1924 societatea capătă un nou nume, „Cenușa” devenită „Societatea de înmormântări și cremațiune voluntară Cenușa”. A fost recunoscută ca persoană juridică, înscrisă în Registrul persoanelor juridice al Tribunalului Ilfov, Secția I.C.C. cu nr. 30940/1924. Cererea era semnată de dr. I Costinescu, Primarul Capitalei, dr. Ghe. Gherorghian, casier V.G. Toacsen. Începând cu această dată, înscrierile era primite la sediul Primăriei, Direcția Administrativă, camera 76. Dintre membrii societății Cenușa amintim pe fostul ministru Grigore Trancu-Iași, dr. Nciolae Minovici, Radu Rosetti și Ion Costinescu. În legătura cu Grigore Trancu-Iași, Revista Flacăra Sacră amintea că nașterea Societății Nirvana a avut loc într-un cadru intim, la un ceai, în casa acestuia.

Proiectul inițial a demarat la data de 7 iulie 1925 și a fost încredințat arhitectului Duiliu Marcu, care a elaborat un plan pentru un edificiu grandios cu două subsoluri, etaj, sală de ceremonie, camere administrative. Acest proiect nu s-a utilizat, însă păstrându-se în linii mari aceste traiectorii, noul proiectul a fost realizat de arhitectul C. Popescu, ulterior adăugându-se contribuțiile arhitectului I. Petrozzoli.

Construcția a fost finalizată la roșu, în 1927 cu inaugurarea oficială în 1928, iar finalizarea lucrărilor au avut loc în 1934 de către arhitectul Ioan D. Trăiănescu. Mai amintim amprenta sculptorului Ion Iordănescu, cel care a semnat cele două statui Durerea și Nădejdea.

Surse:

Marius Rotar, Eternitate prin cenușă. O istorie a crematoriilor și incinerărilor umane în România secolelor XIX-XXI, Ed. Institutul European, 2011.

Argus, octombrie 1923, Aurora, iulie-septembrie 1924.

Dimineaţa, februarie 1923, Revista Flacăra Sacră, 1935.

Universul, noiembrie 1923, iulie 1924.

Sursă Foto: Foto 1: Oglina Lumii, 1927, Foto 2. Realitatea ilustrată 1931, Foto 3. Ilustrațiunea română, 1932.

 

Articol scris de Ionuț-Alexandru Banu, muzeograf, secția Antropologie Urbană, Muzeul Municipiului București