Când vorbim despre soiurile românești, punem de obicei în aceeași categorie struguri cu istorii foarte diferite. Unii se cultivă pe aceste dealuri de sute de ani și au supraviețuit filoxerei, comunismului și modei vinurilor internaționale. Alții au fost creați în ultima jumătate de secol, în stațiunile de cercetare de la Drăgășani, Odobești, Murfatlar, Iași sau Pietroasa, de oameni care au încrucișat soiuri vechi cu altele, aduse din alte părți ale lumii.
Împreună, ele spun povestea vinului românesc mai bine decât orice clasament. Între cele două lumi stă Feteasca regală, cel mai cultivat soi din țară, născut la sfârșitul secolului al XIX-lea dintr-o încrucișare naturală între două soiuri vechi și adus în prim-plan de oamenii care l-au observat, l-au înmulțit și i-au dat un nume.
Soiurile vechi, moștenirea podgoriilor
Feteasca albă este un soi vechi, cultivat și în Republica Moldova și în Ungaria, unde i se spune Leányka. În România ocupă aproape 11.900 de hectare, potrivit datelor ONVPV din 2026, fiind al doilea soi ca suprafață din țară. Dă vinuri fine, cu note de flori de tei și citrice, în zonele mai reci, și vinuri pline de note de fructe de livadă în zonele calde.
Feteasca neagră s-a născut în Moldova istorică, pe ambele maluri ale Prutului. Prima descriere clară apare în 1903, în Ampélographie lui Viala și Vermorel, care leagă soiul de vinurile de la Uricani, lângă Iași. Părinții îi sunt și astăzi necunoscuți, iar analizele ADN au arătat că, în ciuda numelui, nu este rudă apropiată cu Feteasca albă. Cu peste 3.400 de hectare, este cel mai cultivat soi roșu românesc, iar în Moldova sa de origine îl lucrează, printre altele, Domeniile Averești, în podgoria Huși, Cotnari, în nord, și Crama Gîrboiu sau Beciul Domnesc, la Cotești.
Tămâioasa românească aparține marii familii a Muscatului cu boabe mici, unul dintre cele mai vechi soiuri cunoscute, dar secole de selecție pe dealurile Olteniei și ale Moldovei i-au dat un caracter propriu. Decenii la rând s-a crezut că își pierde aromele dacă e vinificată sec, până când Domeniul Coroanei Segarcea a arătat contrariul, cu prima Tămâioasă românească seacă. Varianta dulce rămâne însă o prețioasă carte de vizită, iar la Drăgășani, Avincis o readuce în pahar în Cuvée Amélie.
La Cotnari, singura mare podgorie din țară care cultivă exclusiv soiuri românești, două dintre ele nu se găsesc aproape nicăieri altundeva. Grasa de Cotnari, legată de tradiția de pe vremea lui Ștefan cel Mare, este aceeași cu Kövérszőlő din Tokaj și dă, în anii buni, vinuri dulci din struguri atinși de putregaiul nobil. Frâncușa, soi alb sec, cu aciditate vie și note de lămâie și măr, este, potrivit unor analize ADN din 2013, soră cu Furmintul din Ungaria și unul dintre părinții Feteștii regale.
În vestul țării, Mustoasa de Măderat a supraviețuit filoxerei pe dealurile de la Miniș și Măderat, în Arad. Aciditatea ridicată o face potrivită pentru vinuri proaspete și spumante, iar noua generație de crame din podgorie, între care Artisan Winery, de la Păuliș, o lucrează alături de Cadarcă și de soiurile internaționale.
Băbeasca neagră, „negrul bunicii”, este considerată originară din podgoria Nicorești, în județul Galați, iar în Republica Moldova (și, mai recent, în Dobrogea, la Caii de la Letea) este cunoscută ca Rară neagră. Dă vinuri roșii ușoare, cu aciditate vie și note de vișine. Valoarea ei se vede și în altă parte: cercetătorii au folosit-o ca părinte pentru câteva dintre soiurile noi, de la Alutus la Mamaia.
Crâmpoșia, soiul vechi al Drăgășanilor, avea un defect care a decis soarta ei: florile ei nu se puteau poleniza singure, așa că viticultorii o plantau alături de alte soiuri, precum Gordanul. Din ea s-a născut, în 1972, Crâmpoșia selecționată, care a înlocuit-o aproape complet în podgorii.
Feteasca regală, la pragul dintre secole
Feteasca regală nu se încadrează în niciuna dintre cele două categorii. Nu are vechimea soiurilor de dinainte de filoxeră, dar nici nu a fost creată într-un laborator. S-a născut după 1880, în jurul satului Daneș, pe Valea Târnavei Mari, dintr-o încrucișare naturală între Feteasca albă și Frâncușă, iar în 1903 pepinieristul amator A. Krafft a plantat aproximativ 1.000 de vițe pe o colină de lângă sat.
Localnicii îi spuneau Dănășană, Galbenă de Ardeal sau, simplu, Fetiță. Numele regal a venit în anii ’20, dintr-o întâlnire între un vin și un om important: potrivit unei versiuni, Regele Ferdinand l-a gustat la o expoziție și a hotărât ca numele să rămână; potrivit alteia, pepinieristul mediașean Friedrich Caspari a prezentat în 1925, la București, un vin numit chiar Fetească regală.
În 1958, soiul ocupa în România aproximativ 400 de hectare. Astăzi, cu peste 12.100 de hectare, potrivit datelor ONVPV din 2026, este cel mai cultivat soi de vin din țară, iar România este cel mai mare cultivator al lui din lume. Cea mai mare suprafață se află la Jidvei, la câteva zeci de kilometri de locul de naștere, cu peste 800 de hectare. Feteasca regală a devenit, la rândul ei, părinte: din ea, cercetătorii români au obținut soiurile Astra, Auriu de Blaj și Vrancea.
Soiurile cercetării moderne
După Al Doilea Război Mondial, stațiunile de cercetare viticolă au primit o misiune clară: să creeze soiuri care să păstreze calitățile vechilor struguri românești, dar să fie mai productive, mai rezistente și mai potrivite pentru vinurile pe care le cerea piața. Câteva dintre ele au ajuns, cu timpul, pe etichetele cramelor.
Primul val a venit în 1972. La Drăgășani a fost omologată Crâmpoșia selecționată, obținută prin polenizare liberă din vechea Crâmpoșie, care nu mai avea nevoie de alte soiuri în vie ca să rodească. Dă vinuri albe proaspete, minerale, cu note de măr verde și citrice, potrivite și pentru spumante. Avincis și Olterra, crama din Colibași a grupului Vintruvian Estates, o lucrează astăzi ca soi emblematic al podgoriei. În același an, la Odobești, a fost omologată Șarba, un alb aromat considerat rezultatul unei polenizări libere a Rieslingului italian, cu Tămâioasa românească drept celălalt părinte. Crama Gîrboiu, de la Cotești, o vinifică în cele mai diverse expresii, de la spumant la vin baricat sau vin dulce.
Al doilea val a pornit tot de la Drăgășani, din încrucișarea unui soi local aproape dispărut, Negru vârtos, cu georgianul Saperavi. Din ea au rezultat Novac, omologat în 1987, și Negru de Drăgășani, omologat în 1993 de cercetătorii Mircea Mărculescu și Mircea Vlădășel. Novac rămâne un soi rar, apreciat pentru eleganța lui. Negru de Drăgășani a ajuns în schimb pe etichetele multor crame, cu vinuri care au note de cireșe negre, vișine și condimente, vinificat la Avincis și la Olterra, unde poartă numele Vadastru, după cultura neolitică din Olt.
Ultimul val a venit în anii ’90, din mai multe stațiuni. La Murfatlar, Mamaia, omologat în 1991, a combinat Merlotul cu o încrucișare între Băbească neagră și Muscat Ottonel, pentru roșii catifelate, cu o ușoară notă de mirodenii. La Iași, Golia, omologat în 1999, s-a născut din Sauvignon blanc și Șarbă, pentru albe proaspete, rezistente la ger. Tot în 1999, la Pietroasa, a fost omologat Alb aromat, obținut din Tămâioasa românească, un vin floral și ușor, cu mai multă aciditate decât soiul-mamă. Toate trei rămân rarități: Alb aromat ocupa în ultimii ani aproximativ 24 de hectare, iar Golia sub trei.
Cel mai tânăr dintre soiurile cu vinuri pe piață este Alutus, al treilea soi original creat la Drăgășani, din Băbească neagră și Saperavi. Numele vine de la denumirea latină a Oltului. Multă vreme a existat doar în colecția stațiunii, până când Avincis l-a salvat prin altoire în vie; prima recoltă, de pe o jumătate de hectar, a fost culeasă în 2020. Astăzi, Alutus intră alături de Feteasca neagră și Negru de Drăgășani în Cuvée Grandiflora 2021, prima ediție a vinului de vârf al cramei făcută exclusiv din soiuri românești.
Două lumi într-un singur pahar
Granița dintre soiurile vechi și cele noi e mai subțire decât pare. Băbeasca neagră, Tămâioasa românească, Crâmpoșia sau Negru vârtos trăiesc mai departe prin soiurile create din ele, iar Șarba, ea însăși un soi nou, a devenit la rândul ei părintele Goliei. Iar în Cuvée Grandiflora, Feteasca neagră, soi vechi de sute de ani, stă în același vin cu Negru de Drăgășani și Alutus, soiuri create la câțiva kilometri de cramă.
Povestea acestor soiuri, și mai ales a oamenilor care le cresc și le vinifică, prinde viață și pe ecran. Multe dintre cramele din acest articol se numără printre locurile pe care le veți cunoaște îndeaproape în „România din Cramă în Cramă”, emisiune realizată de Marinela Ardelean, Wines of Romania, în colaborare cu Wines of Europe.
În șapte episoade, dedicate celor șapte regiuni viticole ale țării, emisiunea trece prin peste 80 de crame și ascultă poveștile celor care fac vinul românesc de azi, inclusiv ale generației care îl va face mâine.
„România din Cramă în Cramă” se difuzează pe Prima TV începând din 10 octombrie 2026, în fiecare sâmbătă, la ora 13:00, cu o ediție specială pe 1 decembrie 2026.
Text scris de Radu Rizea, Wines of Romania