Sonată de toamnă

Edificii medievale, palate renascentiste, picturi de Rafaello şi Pintoricchio…

Umbria este considerată şi inima verde a Italiei, un adevărat paradis pentru iubitorii de biciclete, pentru călătoriile între diferitele burguri: Assisi, Deruta, Narni, Amelia, Massa Martana, Torgiano, Norcia, Cascia, Gubio, Orvieto, Spoletto… În Umbria, fiecare colţ este de fotografiat. Aici întâlneşti străzile vinului şi ale uleiului, cu renumitele producţii enologice, iar dincolo de parfumuri şi arome, timpul de odinioară se confundă cu sugestiile contemporane care dau viaţă unor sunete magice în cazul festivalurilor de jazz, culorilor din defilările de costume, carnavalurilor şi diferitelor sărbători în care oamenii se bucură de venirea toamnei şi strânsul recoltelor.

Capitala spiritualităţii

Assisi, cunoscut şi ca „oraşul Păcii”, este cel de al doilea loc de pelerinaj al creştinismului din Italia, după „San Pietro” din Roma. Influenţa spirituală pecetluieşte parcă fiecare ungher al acestui pitoresc oraş medieval, cu o atmosferă stranie, magică, cu privelişti uluitoare, care te îndeamnă la căutarea şi aflarea unor răspunsuri… Străzile înguste şi întortocheate te conduc către clădiri fermecătoare, construite din piatră roz pal, specifică zonei, şi împodobite cu muşcate la ferestre.

Assisi şi Francesco: o legătură puternică care a depăşit timpul, o extraordinară identificare între oraş şi sfânt, coordonate găsite chiar de Dante în „Divina Commedia”.

Când ajungi la Assisi, locul în care Francesco s-a născut şi a trăit, te copleşeşte o puternică emoţie, pentru că prezenţa lui se simte peste tot.

Biserica superioară a Bazilicii San Francesco, cu frescele lui Giotto

San Francesco (1182-1226), cum este numit, fondatorul Ordinului Călugărilor Franciscani, este considerat şi sfântul patron al animalelor şi naturii. Francesco din Assisi era fiul unui bogat negustor de pânzeturi şi, în ciuda unui viitor care se anunţa strălucitor, a renunţat la toate cele lumeşti, şi-a împărţit averea celor săraci şi, cu binecuvântarea Papei, a pus bazele unui ordin de călugări peregrini, parcurs splendid ilustrat de filmul Lilianei Cavani. Pe lângă misionariat, principalele îndemnuri ale Ordinului se refereau la sărăcie şi la grija pentru cei sărmani şi oprimaţi. În Grădina lui San Damiano, prietenul său, pe vremea când aproape orbise a scris „Imn către Soare”, unul dintre primele poeme în limba italiană. Bazilica „San Francesco” e unul dintre cele mai renumite monumente din Italia. Ea este considerată una dintre minunile medievale, dat fiind că este vorba despre două biserici absolut magnifice, construite una deasupra celeilalte, o idee atribuită Fratelui Elia da Cortona, favoritul sfântului. Un ansamblu arhitectonic uimitor, considerat una dintre reuşitele inginereşti ale epocii sale. Construirea Bazilicii a fost începută la puţin timp după moartea sfântului şi a fost sfinţită în 1253. În biserica inferioară, mai austeră, se află mormântul Sfântului Francisc, vitralii şi fresce semnate de Giotto, de Cimabue şi Simone Martini. Splendidă şi o imensă frescă intitulată „Madona cu pruncul”, de Pietro Lorenzetti. Biserica de deasupra a fost grav avariată de cutremurul din 1997, iar cea de acum este mult mai luminoasă şi deschisă, încât frescele lui Giotto şi Cimabue sunt scăldate de lumina soarelui. De un deosebit interes se bucură cele 28 de episoade din viaţa Sfântului Francisc, pictate de Giotto de-a lungul navei bisericii superioare, printre care, „San Francesco vorbind cu păsările” şi „Apariţia Sfântului Francesco în faţa Capelanului de Arles”, fresca de pe peretele sudic al navei bisericii superioare, alături de Guido Reni. Catedrala face parte din Patrimoniul UNESCO, iar arhitectura sa impozantă şi somptuoasă este în contrast cu simplitatea frumuseţii în care sfântul a trăit.

Catedrala din Orvieto

La poalele munţilor, înainte de a începe ascensiunea spre biserica Sfântului Francesco, întâlneşti o altă splendidă biserică, „Santa Maria degli Angeli”, construită în secolul al IV-lea, de patru pelerini veniţi din Ierusalim, cu cupole înalte de 75 de metri, reconstruită în timpul Renaşterii, considerată unul dintre cele mai mari sanctuare ale lumii creştine. Interiorul ei baroc adăposteşte atât „Capela del Transito”, cât şi „Porziuncola”. În „Capela del Transito”, pe atunci o umilă chilie, a murit San Francesco, în 3 octombrie 1226, iar „Porziuncola” era o capelă mică pe care el o obţinuse de la benedictini şi o restaurase, înfiinţând aici prima biserică franciscană. Trupul i-a fost strămutat apoi în biserica nou contruită în 1230. Timp de secole s-a crezut că sicriul Sfântului Francesco fusese rătăcit, până ce în anul 1918 a fost redescoperit într-o criptă zidită în perete. Astăzi, sicriul simplu de piatră se află la vedere în biserica de jos a bazilicii.

Pe Via del Santo, în interiorul zidurilor, se află şi biserica „Santa Chiara”, prietena şi protejata sfântului, fondatoarea aripii feminine a franciscanilor, „Ordinul Sfintei Clara”, din secolul al XIII-lea, cu o faţadă din piatră bicoloră, roşie în lumina soarelui, albă în lumina lunii. Bazilica îi adăposteşte relicvele şi un crucifix miraculos pe care sfântul l-a purtat cu el. Acolo pot fi admirate tunicile purtate de Francesco şi Clara, o cămaşă brodată de ea şi o şuviţă de păr, tăiată din pletele ei.

Biserica Inferioară a Bazilicii San Francesco din Assisi

Trecutul roman al oraşului Assisi este documentat de zidurile de apărare păstrate, de amfiteatru, ruinele Forului şi faţada Templului Minervei. Acesta încă domină inima oraşului, iar cele şase coloane ale sale bine păstrate au fost încorporate în faţada bisericii „Santa Maria sopra Minerva”.

La începutul lunii mai, întregul oraş îşi celebrează patronul, timp de cinci zile, când localnicii îmbrăcaţi în costume medievale, fetele purtând coroane de flori dansează şi cântă. Între 3 şi 4 octombrie, într-un pelerinaj, oraşul a fost iluminat cu lămpi cu ulei, în cadrul primei ediţii a „Sărbătorii Îngerilor”.

La patru paşi de Evul Mediu

Cai şi cavaleri pe străzile din Foligno

Cu trei mii de ani de istorie şi un patrimoniu extrem de bogat, Perugia îşi dezvăluie toate secretele. Oraşul cosmopolit găzduieşte două mari universităţi, una de studii filologice şi una pentru străini, în vederea studierii şi predării limbii şi culturii italiene. Centrul istoric, înconjurat de ziduri, se află în vârful unei coline, aducând aminte de Perugia etruscă, medievală şi renascentistă, oraşul războinicilor şi al negustorilor. Bazilica „San Pietro” adăposteşte una dintre cele mai bogate colecţii de opere de artă, care rivalizează cu Galeria Naţională. „Fântâna Maggiore”, capodoperă a sculptorilor Niccola şi Giovanni Pisano, aflată în centrul oraşului de sus, este decorată cu reliefuri reprezentând teme biblice şi mitologice. În perioada în care Perugia era la apogeul puterii şi influenţei sale, o reprezentare a acestei fântâni a fost folosită ca simbol al oraşului. Fântâna, precum şi clădirile care o înconjoară fac ca piaţa să aibă o arhitectură armonioasă. „Palazzo dei Priori”, ce a fost odată reşedinţa autorităţilor politice ale oraşului, se mândreşte cu cadrele ferestrelor şi cu splendidul portal gotice, dar şi cu fresce pictate de artişti locali. „Sala Notarilor”, una dintre cele mai vechi părţi ale clădirii, cu tavane arcuite, este acoperită de fresce ce ilustrează legende şi poveşti biblice. Etajele superioare ale Palatului găzduiesc „Galeria Naţională a Umbriei”, cu o bogată colecţie de opere ale lui Beato Angelico, Pierro della Francesca, Arnolfo di Cambio, Orazio Gentileschi, Perugino şi Pintoricchio.

Magazin de mezeluri la Norcia

„Collegio del Cambio” are fresce realizate de Pietro Vanucci, zis Perugino, maestrul lui Rafaello, cel mai important pictor renascentist al Şcolii din Umbria, în timp ce „Collegio della Mercanzia” (Corporaţia negustorilor) conservă un preţios salon îmbrăcat în lemn cu intarsii de cireş şi nuc.

Piaţa, ca un careu, este închisă de „Catedrala Sfântului Lorenzo”, construită în stil gotic. În subteranele ei întâlnim un adevărat oraş etrusc, dar şi bizantino-romanic, ce poate fi vizitat. Nu departe se află „Grădinile Carducci”, în care Rocca Paolina oferă o panoramă uimitoare asupra regiunii.

Giotto, Legenda lui San Francesco

În centrul oraşului vă puteţi opri pentru a face shopping în magazinele cu uimitoare ţesături şi broderii lucrate de mână sau în cele cu celebra ceramică de Deruta. Interesant este şi „Mercato delle Pulci” (Piaţa de Anticariat), deschisă în fiecare duminică.
Perugia este şi patria ciocolatei „Perugina”. Fabrica de ciocolată, înfiinţată în 1907, este renumită în întreaga lume pentru „Baci”, ciocolata umplută cu alune, în înveliş argintiu cu stele albastre. Legenda spune că Luisa Spagnoli, soţia unuia dintre fondatorii Peruginei, îi trimitea soţului ei bileţele, pe care scria „Baci” (Sărutări). De atunci, fiecare „bacio” aduce cu sine poezie şi iubire. La sfârşitul lui octombrie, Perugia se transformă într-o mare cofetărie în cadrul „Festivalului Ciocolatei”, când se derulează o mare varietate de evenimente expoziţionale, degustări, spectacole, festivaluri de carte, totul pentru acest „deliciu al zeilor”.

În Perugia se află şi celebra fabrică „Luisa Spagnoli”, un brand al eleganţei feminine, extins în întreaga Europă.

Oraşul găzduieşte şi celebrul Festival „Jazz Umbria”, care numără peste 300 de concerte, iar oamenii de toate vârstele îl invadează pentru a asculta muzică şi a se bucura de atmosfera unică, în care acesta se desfăşoară.

La câţiva kilometri de Perugia se află „Muzeul Vinului”, într-un palat din secolul al XVIII-lea, unde sunt etalate sticle ce sunt adevărate obiecte de artă, îmbinate cu piese de muzeu din ceramică, semnate Mantegna, Carracci, Gutuso şi Picasso, artişti îndrăgostiţi de aceste locuri. La doi paşi, „Muzeul Uleiului de măsline”, şi el împodobit cu o mare varietate de opere artistice, ce stau alături de prese de muzeu, care povestesc istoria acestor locuri. Perugia, oraşul natal care nu l-a recunoscut ca un geniu, şi-a cerut iertare lui Pintoricchio, numit şi „divinul pictor”, prin două expoziţii găzduite în Palazzo Baldeschi şi în Palazzo dei Priori.

Mic, vesel şi frumos

Frumoasa ceramică de Deruta

Între orăşelele medievale, adevărate bijuterii, din apropierea Perugiei, se află Foligno, un burg al artelor cu un suflet dublu: istoric şi modern. Îl numeau „lu centru de lu munnu”, adică centrul lumii, pentru că se afla în centrul Italiei şi aici s-ar fi aflat şi focul pământului. Este situat într-o câmpie verde, înconjurat de coline şi de râul Topino, dar, dincolo de toate, e un oraş plin de viaţă. „Piazza della Repubblica” este un loc al întâlnirilor, unde odinioară se făceau schimburi comerciale. Uimesc palatele comunale, construite între 1546 şi 1642, de un mare rafinament, Domul realizat de Giuseppe Piermarini, arhitectul Scalei din Milano, a cărui faţadă simbolizează cele 12 luni ale anului, cu semnele zodiacale, cele patru anotimpuri, ziua şi noaptea, soarele şi luna, astrele, reprezentate prin şapte planete. Odinioară, Foligno era un centru comercial vestit pentru vânzarea de calendare şi almanahuri. Se spune că primul calendar ar fi fost creat aici în 1762 (anul viitor se vor împlini 250 de ani) şi conţinea studii de astronomie ale filosofului şi astronomului Barbanera. Aşadar nu uitaţi să faceţi o vizită şi la „Bottega di Barbanera”, un local istoric care şi-a păstrat mobilele originale şi unde vă puteţi delecta cu un minunat tort de casă. În centru se află un alt celebru restaurant care se numeşte „Melcul beat”, cu orchestră. Iar puţin mai departe găsiţi „Imperiul Gustului”. În librăria „Carnevali” se află şi un mic cinematograf, „Astra”, în care în loc de scaune sunt fotolii. Pe frontispiciu scrie: „Această librărie nu este un hotel, dar vă puteţi instrui”.

Frescele lui Perugino din Colegio del Cambio

La Foligno, toamna, se desfăşoară un festival iniţiat în 1981, „Sub semnul Barocului”, care înglobează muzică, teatru, cinema, expoziţii, dans, iar în această perioadă, toate tavernele, magazinele, restaurantele sunt deschise toată noaptea. Această sărbătoare explodează odată cu „La Giostra della Quintana”, un concurs ecvestru ce datează din 1613, dar mai presus de toate, un adevărat spectacol, în care cal şi călăreţ devin o singură fiinţă. Acest „pallio”, care se desfăşoară pe străzile oraşului, este însoţit de un cortegiu istoric în care protagonistele au splendide costume lucrate de croitoresele locale şi în care defilează peste 800 de nobili domni şi nobile doamne, toboşari, soldaţi, armurieri, „dame VIP” (foste Miss Italia…). În tavernele istorice se pot degusta mâncăruri tradiţionale, în cadrul unui banchet baroc.

Piese unice cu ceramici de Deruta şi bijuterii etrusce

Giotto, San Francesco predicând păsărilor

La Gubbio, oraş aflat la poalele Muntelui Ingino, pe valea râului Tevere, totul pare suspendat într-un etern Ev Mediu. Casele sunt din piatră gri închis, înalte şi parcă brodate, bisericile simple, dar cu ceremonii religioase fastuoase. Interesant, Teatrul Roman, edificiu din secolul I î.Ch.

Gubbio este renumit şi prin numeroasele sale ateliere artizanale. Faimos este cel al Maestrului Liutai, unde se prelucrează fierul şi metalele. În atelierul lui Paola Cainca sunt etalate splendide feţe de masă lucrate de mână şi brodate ca odinioară. Rampini este celebru prin smălţuirea şi pictarea ceramicii, în stilul vechilor etrusci. De altfel, Umbria este regiunea faimoaselor ceramici de „Deruta”, unde în atelierele maeştrilor se găsesc piese unice. Majolicele de aici se întâlnesc în prestigioase muzee, precum Metropolitan din New York. Atelierul lui Ubaldo Grazia este renumit pentru tehnicile şi producţiile în colaborare cu renumiţi designeri contemporani, iar muzeul fabricii este o adevărată bijuterie şi datorită reputatului ceramist Graziano Pimpinelli.

Narni subteran ce a inspirat Cronicile din Narnia

„Ceramiche Sberna” este o prestigioasă firmă cu un laborator în care toată ceramica este elaborată de mână, în tehnici din secolul al XVIII-lea. Domiziani este un alt atelier bazat în special pe folosirea pietrei vulcanice, care, la rândul ei, este pictată cu măiestrie. Dar la Deruta sunt lucrate şi bijuterii preţioase inspirate de arta etruscilor. Lemnul e mai puţin preţios decât aurul, dar devine o adevărată operă de artă dacă sfârşeşte în mâinile artizanilor de la Todi, renumiţi ebenişti, sculptori, restauratori. „Bottega d’Arte Gentili” este specializată în mobilă stil din anii ’30, inspirată de Renaştere. Prelucrarea fierului ciocănit e o altă specialitate specifică zonei. Alessandro Barbi creează soldaţi în miniatură, din metal, Marcello Aristei fabrică rame şi lampadare din fier forjat.

Nobili şi nobile la Giostra della Quintana

Lăsând în urmă străzile artizanatului, poţi să poposeşti şi la Piegaro, un templu al sticlei asemănător cu cel de la Murano, unde se nasc vitraliile rafinat colorate ce împodobesc catedrale precum cele din Perugia, Milano şi Bologna. De vizitat şi „Muzeul Sticlei”. Între zidurile Bevagnei se află nenumărate manufacturi de restaurare a pieselor vechi, în care pictori şi maeştri artizani lucrează în tehnicile epocilor de odinioară. Dacă iubiţi lucrurile vechi, opriţi-vă şi la Peppe Strappini, unde veţi găsi frumoase piese recondiţionate. Renumit este Târgul „Gaite”, când burgul medieval se umple de canapele, fotolii, mese şi de tâmplari… În alte boutique-uri pot fi găsite şaluri ţesute şi pictate, dar şi feţe de masă brodate şi pictate de mână, alături de caşmiruri care se pot întâlni în „Bottega dei segreti del cashmere”.

Miei la proţap într-o lume barocă

Torgiano este un orăşel ce poartă încă amprentele Evului Mediu. Aici se află un renumit atelier de bijuterii care propune piese inspirate de arta vechilor etrusci. În laboratorul maestrului Ulderico Giuseppe Pettorossi, intitulat „Aurul etruscilor”, puteţi admira splendide bijuterii.

Cascade şi mistere

În Umbria pot fi întâlnite cascadele cele mai înalte din Europa. Între 301 şi 229, oraşul Narni a fost cucerit de romani, care i-au modificat numele din Narnia în Nar. Narni este burgul medieval suspendat pe culmea unui deal, care a inspirat „Cronicile din Narnia”. Pentru cine iubeşte arta şi istoria, misteriosul Narni subteran oferă locuri inimaginabile. În timpul vizitei pot fi admirate subteranele anticului complex de la „San Domenico”, o biserică ridicată în secolele XIII şi XIV, descoperită în urmă cu 30 de ani, o cisternă romană şi o cameră încărcată de grafitti, unde aveau loc interogatoriile şi erau închişi condamnaţii, realizată de Tribunalul Inchiziţiei. În afara Catedralei există un splendid mozaic bizantin din secolul al VI-lea, dar şi o altă biserică impresionantă cu trei nave, „Santa Maria Impensole”, ce păstrează urmele unui edificiu roman.

Personaje în costume baroce

Frumuseţea locurilor de la Narni, dar şi a diverselor castele de pe coline l-a atras şi pe scriitorul irlandez Clive Staples Lewis, care s-a inspirat din minunatele peisaje şi din structurile medievale pentru a crea povestea „Cronicilor din Narnia”. Acestea au fost punctul de plecare al filmului, cu acelaşi nume, produs de „Disney”, în regia lui Andrew Adomson.

În vecinătate se află „Balconul îndrăgostiţilor”.

Lângă antica Narnia se află şi cascadele „delle Marmore”, cu o înălţime de 165 de metri, „înfiorător de frumoase”, cum le numea Lord Byron, care atrag mii şi mii de vizitatori. Pe locul în care se găsea mormântul lui San Giovenale, primul episcop al oraşului a construit în secolul al IX-lea o biserică de dimensiuni notabile încă din acea epocă. Aceasta a fost transformată, începând din 1047, în Dom. Un portic renascentist precede vechea faţadă din secolul al XII-lea. Domul a fost mărit, în secolul al XIV-lea şi al XV-lea, prin înglobarea bisericuţei „Sfinţii Giovenalle şi Cascio”.

Piaţa în care se desfăşoară Festivalul celor Două Lumi de la Spoletto

Pe un drum îngust de munte, cu nenumărate serpentine, potecile par să meargă către nicăieri şi deodată se profilează pe un platou un orăşel cu acoperişuri roşii, plin de trandafiri, locul în care se află sanctuarul „Sfintei Rita di Cascia”, numită şi Sfânta minunilor. În biserica ce amestecă elemente bizantine şi romanice, având în interior şi o cruce greacă, se află şi moaştele sfintei. Se numea Rita Lotti şi se născuse în 1381. La o vârstă foarte tânără, cu puţin înainte de a se căsători, logodnicul ei a fost ucis. Este venerată şi astăzi pentru minunile pe care le-a făcut.

De aici văile coboară printre păduri numite şi „regatul trufelor”.

Valnerina regrupează oraşul Norcia şi alte magnifice burguri medievale aflate pe muntele Sibillini, unde trăiesc tradiţii milenare, loc magic şi misterios în care istoria şi legenda se confundă. Parcul Naţional din Munţii Sibillini e un ambient sălbatic de peste 70.000 de hectare, un exemplu de convieţuire a omului cu natura, o încrucişare de culturi între Umbria şi Marche. Locurile sale inaccesibile au alimentat fantastice legende. Se povesteşte că într-o grotă din aceşti munţi, în Evul Mediu, ar fi trăit magi şi cavaleri. În aceste locuri, comunităţile religioase au fondat numeroase biserici şi mănăstiri.

Cascate delle marmore

Oraşul Norcia atrage gurmanzii prin produsele sale locale renumite, ca şunci de porc şi tot felul de specialităţi de salamuri şi cârnaţi, numite şi „norcini”. În mai toate magazinele de aici întâlneşti români care te invită să guşti, dar şi mici restaurante cu reţete culinare transmise din tată în fiu. În altele sunt etalate borcane cu dulceţuri şi marmelade din fructe de pădure. Între 19 şi 21 noiembrie există „Sărbătoarea trufelor negre”, iar între 28 octombrie şi 1 noiembrie, „Sărbătoarea şofranului”, numit şi „aurul galben” pentru proprietăţile sale terapeutice.

Târgul Gaite de la Bevagna

Oricum, zona a căpătat o dezvoltare extraordinară datorită agro-turismului, devenind o adevărată oază de relaxare. Umbria este ţara păstorilor, capitala trufelor negre, dar şi a salamurilor tipice, numite „coglioni di mulo”, şi „palle del nono”, a cârnaţilor „mazzafegate”, preparaţi din ficat, în amestec cu sămânţă de pin, ouă, scoarţă de portocal, a celebrei linte de Norcia, a brânzei cu trufe şi ciuperci, „pecorino di fossa di scheccia”. În a treia săptămână din octombrie se ţine la Trevi, în vecinătate, „Sărbătoarea ridichii negre”, iar la Cita del Castello are loc „Sărbătoarea trufelor albe”, dar şi a castanelor. Dintre vinurile renumite din această regiune puteţi alege „Sagrantino di Montefalco”, care are o culoare roşie-rubinie, un parfum intens cu delicate note de vanilie şi care poate fi servit alături de brânzeturi picante, „San Giorgio”, de asemenea un vin roşu, cu un buchet cu note de strugure, vanilie şi afine, minunat lângă o carne roşie sau vânat, dar şi „Cervaro della Sala”, un vin alb, parfumat, cu note de lămâie, pere şi flori de salcâm, cu un gust cu note de nuci, bun de servit alături de peşte.

Străzi sugestive din Spoletto

Umbria este bogată în ape minerale şi parcuri termale, aşa cum sunt cunoscutele „Sangemini”, termele „San Faustino” şi „Francescane Village”, toate fiind deschise pe întreg parcursul anului. Apele sale sulfuroase, bicarbonate, alcaline sunt indicate pentru bolile respiratorii, cardio-vasculare, reumatice şi dermatologice. În aceste centre se fac terapie cu nămol, hidromasaj, tratamete ayurvedice, masaje thai, masaje innerwatsu sub apă…

Cetatea artelor

Pintoricchio, Santa Maria dei Fossi

Spoleto a devenit celebru şi datorită „Festivalului Internaţional al Artelor celor Două Lumi”, intrat în Patrimoniul UNESCO, dar şi bogăţiei de monumente, palate, biserici. „Podul celor două turnuri” este un spectaculos apeduct din Evul Mediu târziu, lung de 230 de metri, aflat la 80 de metri înălţime, cu 10 arcade, între lacuri şi măslini, un exemplu de inginerie medievală. Oraşul are o veche istorie, romană, longobardă, un important centru al statului pontifical. Papi, dar şi numeroşi oameni de artă s-au oprit în această capitală a frumosului. Între Piazza Genga până la „Palazzo della Signoria”, între coline şi vii, întâlneşti micuţe străzi pitoreşti, care nu pot fi străbătute decât cu piciorul. Domul este o adevărată splendoare cu cele cinci arcade şi cu mozaicul bizantin care caracterizează faţada, şi picturile lui Pinturicchio în interior. Peretele altarului are fresce realizate la 1400 de Filippo Lippi, adăpostind capodopera sa, „Încoronarea Fecioarei”.

Un banchet baroc la Foligno

Aici poate fi admirată şi frumoasa catedrală „Santa Maria Assunta”. Biserica din secolul al XII-lea „Sant’Eufemia” reprezintă o altă bijuterie arhitectonică, cu galerii arcuite. Dincolo de civilizaţia etruscă, apoi de cea romană şi medievală, Spoleto închide între zidurile sale o preţioasă artă care confirmă vocaţia culturală a oraşului. Muzeul „Carandente” găzduieşte o valoroasă colecţie de opere ale artiştilor italieni şi străini: o sală întreagă îi este dedicată sculptorului Alexander Calder, dar sunt expuse şi opere de Henry Moore, Lynn Chadwick, Eduardo Chillida, dar şi de Pietro Consagra, Carla Accardi, Giuseppe Capogrossi. În Spoleto se desfăşoară, din 1958, celebrul „Festival al celor Două Lumi”, ce uneşte muzica, dansul şi proza, cinematograful şi artele vizuale. Aici a avut loc reprezentaţia cu „Macbeth” de Verdi, în regia lui Visconti. Compozitorul Gian Carlo Menotti a transformat acest oraş adormit într-un festival de renume, devenind o scenă internaţională, de aceea în această ediţie i s-a adus un omagiu. Timp de trei săptămâni, oraşul se trezeşte la viaţă, pieţele şi străzile sale zumzăie de prezenţa actorilor, muzicienilor, regizorilor şi vizitatorilor. Marea finală are loc în frumosul decor din Piaţa Domului, unde spectatorii se adună şi stau pe scări, în timp ce apusul soarelui luminează magnificul mozaic din secolul al XIII-lea de pe faţada catedralei.

Oraşul miracolelor

Culoare, şalurile de caşmir de la Bevagna

Nu putem să nu amintim şi de Orvieto, aflat pe o gigantică stâncă ascuţită, oraş cu origini etrusce, documentate prin necropolele sale şi prin lungile galerii. Oraşul, faimos în special prin Domul său, în care pot fi admirate sculpturile lui Andrea Pisano, Petruccio di Benedetto. Beato Angelico a pictat capela. Casele vechi din piatră par o continuare naturală a peisajului, pe care apusul soarelui o colorează în portocaliu. Grandios, Palatul Papilor adună picturi realizate de Luca Signorelli, sculpturi de Andrea Pisano. Splendide palate, un labirint de grote subterane şi un Dom ce conţine relicvele unui adevărat miracol. Oraşul te surprinde la fiecare pas. Se spune că edificiul catedralei din Orvieto a fost inaugurat în 1290 de către Papa Niccolo al IV-lea. Şi astăzi sunt păstrate relicvele miracolului, când câteva picături de sânge au ieşit din ostie în momentul consacrării, pe ţesăturile altarului. Faţada Domului este acoperită de basoreliefurile sculptorului Lorenzo Maitani. Nu este un oraş în care poţi să circuli cu maşina. Pentru a urca este mai inteligent de a lua funicularul care te duce în centrul oraşului. Orvieto este renumit şi pentru prelucrarea lemnului, cât şi pentru ceramică. Mulţi turişti sunt pasionaţi de vizitarea oraşului subteran, cu numeroasle sale puţuri în care poţi coborî pe o frânghie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.