Șoșoacă a mirosit „un aranjament”: „Teatru ieftin”

Senatorul neafiliat Diana Iovanovici-Şoşoacă a acuzat miercuri parlamentarii puterii că au făcut „un aranjament” cu grupul AUR la dezbaterile pe marginea bugetului de stat pe anul viitor, pentru că ar fi avut nevoie de „un teatru ieftin”.

„Ceea ce s-a întâmplat aici a fost un aranjament între grupul AUR, o opoziţie controlată a sistemului, şi sistem – care avea nevoie doar de teatru ieftin”, a spus Şoşoacă, după votul acordat, în plenul Parlamentului, proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2024.

Plenul reunit al Parlamentului a aprobat, miercuri, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor.

Au votat „pentru” 299 de parlamentari, iar 82 „împotrivă”.

Dezbaterile în plen asupra bugetului de stat au durat aproximativ 7 ore, fiind depuse peste 20.400 de amendamente. Dintre acestea, în comisiile de specialitate şi plen au fost admise 962, iar 19.470 respinse.

Tot miercuri, Parlamentul a votat şi proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. S-au înregistrat 294 de voturi „pentru” şi 84 de voturi „împotrivă”.

Știa Ciolacu de scandalul din Parlament?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

26 de Comentarii

  1. Panarama,serviciile monstruoasei coaliții v-au împibn la mahalagism! V-ați compromis total în fata poporului. Sunteți niște țigani și pe care nu-i voi vota niciodata. Asemenea specimene nu trebuie să conducă poporul român. Huuo porcilor!

  2. e o mare diferenta intre Sosoaka si Simion de la Maciuca; Shoshoske e mui simpatico,manelistu’ arata,reflecta abjectia umana acajiul asta nu a lucrat o zi in viata lui

  3. Circ și pâine cu venin.
    Romani dormiți liniștiți. Parlamentul, Guvernul și președinția veghează la liniștea voastră.
    Goana după AUR
    Goana după Voturi
    SOS, extrema urgenta
    Pe aripile PSD-ului
    1907- Flamanzii și transpiratul
    Simion, Don Juanul suveranismului
    Maciuca mecanica
    Ciociolina in ” Nopțile revoluționarului”
    Foamea de minciuna
    Moartea adevărului
    Sluga la doi stapani
    Animale bolnave
    Oameni și juvine
    Aleșii fără cap
    Cavalerii rotunzi cu capete pătrate
    Un cartof, doi cartofi și un vaucer
    Domnului profesor, cu ura
    Căruță și Car-Men
    Boul și Car-Manul
    Naveta spatiala ” Werner 13″
    Șoareci și navetist
    Din cenușă revoluției
    SRI, pasarea Phenix

  4. Tot ce are mai rau Ro se intalneste la acest sac plin cu ra-hat rusesc. Nu mai spun de Simion, iubitul secret al sosoacei.

  5. marius Bravo,esti bun. Te face partidul pioner de nadejde.

  6. Extraterestrii au invadat Parlamentul ! Au facut o întâlnire de gradul doi ! Extraterestrii miroseau a rachiu ! Extraterestrii au facut o agresiune paranormala in Parlament !

  7. Douazeci de mii de amendamente? Serios? Asta suna ca doaarele cu zeci de mii de pagini. Adica nu le va citi nimeni niciodata, ce sa le mai si inteleaga, deci sunt FARA ROST.

  8. marius PCR,cel de care inca esti mandru si nostalgic.Zic si eu sa nu te supar.

  9. daca imi amintesc ai declarat ca ti-a facut stagiul in ambasada din Canada. Asa o fi ca absolventii de la Drept sa fie angajati in diplomatie. Cine crede ca nu joci un rol, parca si dl Cristoiu a remarcat. Cine este regizorul? Cine a scris scenariu de femeie care tipa ca la mahala? Cine l-a facut pe Basescu jucator a observat ca violenta verbala place la popor. Te-a creat ca varianta feminina a lui Basescu, transformand sexul frumos si uneori fragil intr-o imagine disgratioasa si agresiva care deranjaza vizual si auvitiv orice persoana echilibrata care stie ce inseamna rusinea. Chiar daca poporul simte nevoia sa se defuleze totusi nu trebuie sa iti urmareasca iesirile grotesti. Sa spunem ca intri in Parlament ca vei reusi 5-10% la ce foloseste? Doar ca sa-ti ridici poalele? Fara aliante nu poti ajunge sa treci nici macar un amendament, iar dupa comportament esti nefrecventabila.

  10. Publicațiile românești, media in general-sunt oglinda societății. Abia așteptați ca simionii si sosoacele sa se exhibitioneze ca sa-i preluați. Ce sa mai si scrii la gazeta dacă ăștia nu ar mai fi in prim plan? Voi le dați vizibilitate maxima.Locul saltimbacilor este la Sapoca,in camasa de forta.Dra si a votantilor acestor jigodii.Eu le-as da acestora din urma o cana de apa si o felie mucegaita de paine pe zi,basca bataie cu biciul de trei ori pe zi.

  11. Vă mai amintiți de circul făcut în parlament de hauristii originali, ai lui sosoaca simion vadim tudor, la sesiunea de condamnare a comunismului? Ce s-a întâmplat acum nu e decât continuarea naturală a circului jegos de atunci.

  12. Jivinele astea doua ar trebui să primească interdicție în toate instituțiile publice și amendă după amendă pentru comportamentul aberant, demn de niște primate

  13. Parlamentul ar trebui sa faca in sala de sedinte un tarc, o cusca cu bare de otel ca la tribunalele rusesti, cam asa ceva si sa-i bage acolo pe astia care devin recalcitranti, sa se racoreasca, sa-si faca filmulete si selfieuri… De preferinta sa fie antifonat tarcul. Si bine captusit pe margine, sa nu se loveasca locatarii(balena si maciucarul) cand se dau unul pe altul de pereti.

  14. Amandoi au repertoriu slabut, sincer, aveam asteptari mai mari de la ei. Pai vrem circ, nu balci. Ma astept ca azi sa fie Sosunca in defensiva iar Strul Simionov sa atace decisiv cu „agresiunea”. hahaha Asa mititeii mei, aduceti furci si topoare in Parlament.

  15. M-as distra pe cinste sa o ia pe Sosoaca cufureala tocmai cand vorbeste la tribuna.Dara sa fie de aia ca apa si puturoasa incat tot Bucurestiul sa puta o saptamana.Nu da Dumnezeu o asa ocazie!

  16. Diana & George = doua fete ale aceleiasi monede … aaa copeici

  17. George + Diana = LOVE // Exista de mult o dragoste neîmpărtășită între cei doi…Simion s-a gândit să-i facă o declarație în parlament Șoșoacei, să afle și lumea.Panaramele acestea merita internate in camasa de forta la stabiliment.

  18. porcul haur a vazut ca exista una grasana si ce si a zis cu voce tare:o va agresa sexual in parlament!de la haur nici o pretentie.astia vor sa faca pe nebunii daca cistiga la anul.daca diana ajunge pm,chiar daca e grasana,e versata.cind o bate cu laba n masa,cad toti ministrii de pe scaune.e o forta a naturii,bate tot haurul cu inteligenta ei grasana.cind a vazut o maica sa masoana doctora de copii,a intrebat o:a zis porcul haur ca te agreseaza sexual?faci un copil cu porcul haur?la care soso i a raspuns:cu porcul haur,niciodata!cu peneleu,da.haha.
    despre vremurile pe care le traim,sint critice.intelegem de ce in ww2 nemtii s au purtat asa cu evreii.evreii isi arata nonvaloarea,daca vine vremea sa fie iar napastuiti,nici o mila.ei au lasat sa fie atacati ca sa aiba motiv sa disteuga teritoriul gaza.motivul?in largul gaza la 20km au descoperit 600miliarde euro=gaz natural in mediterana.asa se explica,evreii vor sa le fure rezervele de gaze naturale.dar nu trebuie sa fie asa.inseamna 300000euro de fiecare locuitor al gazei,cu banii astia ii baga pe israelieni dincolo de gard.despre sua,vedem ca e o tara slaba,aproape de distrugere.e o tara cu cel.mult 250ani vechime,ce pretentii sa ai?despre romania,daca vin rusii,o vor pune pe soso pm,cind va bate cu laba n masa cad toti sub masa.porcul haur care a jignit o ii va face pantofii.fireste,ro iar tradeaza nato daca nato nu si pune din timp oameni credinciosi in stat,in secu,in tara.astia se schimba dupa cum.bate vintul,iar ii gonesc pe germani?

  19. Oare de ce lui Sosoaca ii este frica sa pronunte cuvantul SECURITATE? O baga mereu cu SISTEMUL precum Petrov. Dar ala avea motive personale sa nu aminteasca cuvantul securitate. la fel si maestrul Cristoiu.

  20. Exista o parte buna a lucrurilor ; fiecare-si face reclama dupa cum il duce mintea, unii cu eleganta si argumente , altii cu jigniri, amenintari si injuraturi!Eu ii cred pe toti sinceri; se da o lupta cu mijloace diferite pentru acelas scop: ciolanul ! Nu spunea Machiavelli ca „scopul scuza mijloacele” ? Si mai este una, romanul stie sa faca haz de necaz, stie sa rada atunci cand il doare ! Sa ne bucuram ca mai sunt unii care ne mai descretesc fruntile , umbrite de mizeria amaraciunilor noastre de fiecare zi, chiar daca o fac neintentionat ! In tara asta ei sunt cu binele si opulenta, noi suntem cu raul si tristetea, ei sunt „specialii” , noi suntem pleava!

  21. @vorbe , cica Soso e creatia serviciilor
    -se prea poate,
    poate chiar ei au pus-o la ingrashat…. 🙂

    Sosoaca „seantor al Romaniei” e doar o COLABORATIONISTA
    daca era sincera trebuia demult sa-si fi dat demisia!

    mai vine si „natzionalistul ” Piperea -vrea sa-l alegeti…euro-parlamentar
    desi contradictia NE ESTE CLARA!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.