Soţul fostului premier încarcerat Iulia Timoşenko l-a îndemnat marţi pe preşedintele american Barack Obama să le interzică intrarea în Statele Unite preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici şi altor oficiali implicaţi în „represiunile politice”.
Îndemnul vine la o zi după anunţul anulării vizei americane pentru un adjunct al procurorului general, Renat Kuzmin, considerat ca un actor-cheie în încarcerarea lui Timoşenko.
„Sper că acesta (…) va fi primul pas către introducerea unor sancţiuni” din partea Washingtonului şi altor ţări occidentale „faţă de unele persoane implicate în represiunile politice din Ucraina”, s-a felicitat Oleksandr Timoşenko într-o scrisoare deschisă adresată preşedintelui american şi care a fost publicată de partidul soţiei sale.
Timoşenko, care a obţinut azil politic în Cehia în ianuarie anul trecut, îndeamnă la „anularea vizelor şi interzicerea intrării în ţările occidentale” pentru aproximativ 50 de oficiali ucraineni, între care şi şeful statului.