Spitalele din București, sufocate de bolnavii din țară

Tot mai mulți oameni aleg să vină în spitalele bucureștene să se trateze, chiar pentru afecțiuni mai puțin grave. Astfel, spitalele din Capitală sunt sufocate de bolnavi care ar fi putut fi tratați și într-un dispensar comunal. Ba, mai mult, medicii spun că nu puține sunt cazurile când pierd timp prețios pentru a trata bolnavi închipuiți.

De exemplu, este acum internat la noi în secție un bătrân dintr-un sat din județul Călărași. S-a simțit rău și, cum în localitate nu exista dispensar, iar medicul de familie era în concediu, a luat autobuzul și a venit la noi, la Spitalul de Urgență. Că numai pe ăsta îl știa unde este în București. L-am întrebat de ce nu s-a dus la Oltenița și mi-a zis că ce să facă acolo, că la Oltenița moare lumea pe capete în spital și el nu vrea să moară. Puteam să nu-l internez?“, explică un medic de la Spitalul de Urgență Floreasca.

Din 200 de pacienți, jumătate sunt din provincie“

Şi, astfel, spitalele din Capitală sunt sufocate. Zilnic sute de pacienţi trec pragul unităţilor de primiri urgenţe. Mulţi dintre ei au afecţiuni care ar putea fi tratate la medicul de familie, dar vor neapărat să ajungă într-un spital. Medicii sunt obligaţi să vadă fiecare caz în parte, indiferent de gravitatea situației.

Aceeași situație se regăsește și în alte spitale din Capitală. Este și cazul Spitalului „Sf. Pantelimon“, unde cele mai multe secții sunt pline cu bolnavi. „Majoritatea secțiilor sunt pline, intrăm în gărzi cu zero locuri raportate și către minister. Din 200 de pacienți, aproape jumătate sunt din provincie“, spune dr. Fiorela Mitoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Sf. Pantelimon“.

Trimiși cu ambulanța, fără acordul medicului din Capitală

Tot în spitalele bucureștene ajung și cazurile foarte grave trimise din țară. Sunt acele cazuri când medicii din provincie aleg să urce pacientul într-o ambulanță și-l trimit la București, fără a avea însă în prealabil acordul unui coleg din Capitală. „Sunt trimiși cu salvarea și noi nu știm nimic de asta. Vin pacienți și culmea este că noi nici n-avem locuri. Vin pacienți care nu au nicio legătură cu spitalul nostru. Vin pacienţi în stare extrem de gravă la noi, trimişi cu salvarea, şi noi nu ştim nimic despre ei şi culmea e că nici nu avem locuri, facem tot posibilul să îi admitem. Copii care nu aveau nicio legătură cu spitalul nostru, pentru că noi avem aproape exclusiv pe oncologie, hematologie pediatrică, au fost trimişi la noi pentru că alte unităţi nu i-au primit“, explică dr. Carmen Orban, manager la Institutul Clinic Fundeni.

Ministrul Sănătăţii spune că a întocmit o listă cu spitalele în care vor fi trimise echipamente medicale precum ecografe, aparate de radiologie digitală sau truse de chirurgie. În plus, promite că ambulatoriile vor fi dotate. Totodată, Sorina Pintea susţine că managerii din teritoriu şi autorităţile locale ar trebui să se implice mai mult în dezvoltarea unităţilor sanitare. De pildă, ar putea să facă proiecte pentru a obţine fonduri europene din care să cumpere cele necesare în spitale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Sa fie clar: oamenii nu vin la spitale, ci la doctori. Cei mai buni doctori si cele mai performante aparate sunt la spitalele din Capitala si din orasele mari. Doamna Teodorescu, daca ( Doamne fereste! ) ai avea o problema grava de sanatate, te-ai duce la spitalul orasenesc din Lehliu-Gara?!

  2. Mai rusinos de atat e ca spitalele din Ungaria sunt pline cu romani abandonati de statul centralizat. Dotarile mai la zi sunt la Bucuresti si atat. Si de la Timisoara, Oradea sau Cluj ti se spune sa mergi la Bucuresti dar de preferat la Szeged. Si culmea , poate iesi mai ieftin la Szeged cu plata integrala decat la Bucuresti unde teoretic esti pe asiguarare, pe langa ca cumperi unele si altele trebuie sa dai spaga zi de zi inca de la portarul spitalului. La final daca tragi linia suma pe care o scoti din buzunar e comparabila cu cea platita la Szeged in regim privat dar e nu comparabil cu calitatea serviciului si a actului medical de la Szeged.

  3. Ai vrea tu…nu stiu daca si medicii(din Bucuresti)ar vrea sa nu mai aiba „clienti”;vorba latinilor :”rau se va mai simti medicul cand nimeni nu se va mai simti rau”

  4. in Romania medicii dau ,,trimiteri,,si mori pe drum intre spitale iar in spital e un ,,infern,,iar daca ai zile si scapi ramai traumatizat pe viata si chiar ajungi sa te gandesti daca nu era mai bine s-o ,,mierlesti,,

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.