Tatăl studentului ucis, luat cu ambulanța

Tulburător, Valentin Olariu, tatăl lui Sebastian Olariu, studentul ucis de soferul drogat Vlad Pascu (foto) la 2 Mai, a fost luat cu ambulanța, sâmbătă seară, de la protestul din Piața Victoriei, transmite Antena 3 CNN.

După ce a susținut un discurs în fața oamenilor, lui Valentin Olariu i s-a făcut rău, motiv pentru care a fost chemată o ambulanță, potrivit sursei citate.

Bărbatul a fost transportat la spital.

Un protest a fost organizat sâmbătă, începând cu ora 19:00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti faţă de modul în care este judecat procesul în care este inculpat Vlad Pascu, şoferul drogat care a accidentat mortal doi tineri la 2 Mai anul trecut.

Oamenii, îmbrăcaţi cu tricouri albe,  au afişat mesaje precum „Corupția ucide”, „Justiție egală pentru toată lumea”, „Cerem o judecată obiectivă”, „Supradoză de visuri spulberate”, ”Cel mai iubit dintre pământeni este acum înger. Îţi vom face dreptate”, ”Greşeala se plăteşte”. „Dacă erau copiii voştri?”,  „Decizia de azi, consecinţa de mâine”, „Vlad Pascu trebuie să primească închisoare pe viaţă”, „Dorim să nu ne fie frică în propria ţară”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

20 de Comentarii

  1. Asta-i opera avocatului A3cnn care i-a mintit pe parinti ca va obtine o condamnare de omor calificat intr-un caz de ucidere din culpa comuna.

  2. imi pare rau pentru copiii decedati si pentru suferinta parintilor. din nefericire, este o escaladare concertata pe emotie publica. si iaca ca romanii nu pun botnitza…pentru ca au inceput sa vada „lucratura” serviciilor: schimbarea legislatiei si a Constitutiei pe emotie publica. legile si „reglementarile” sunt construite, acum, impotriva libertatii individuale. deschideti ochii.

  3. Inca odată: încetați să vä văicăriț! Vin alegerile, singura ocazie in care părerile voastre mai contează încă cât de cât. Este evident cine sunt responsabilii interni și externi pentru mizeria economicä, socială și morală din România: zdrobiți-i cu ștapila de vot astfel încât sa nu-mai poată reînvia niciun soft electoral, niciun DNA și nicio ambasadă! Dacä nu o faceți vä acceptați rolul fe slugi nemernice. Și dreptul de a cârti și a vă văicări!

  4. Am mai spus-o si o mai spun:
    Te-ai suit la volan sub influenta alcoolului si/sau a drogurilor, ai facut accident cu victima omeneasca incadrarea trebuie facuta ca VATAMARE CU PREMEDITARE sau, in cazul decesului victimei, incadrarea juridica trebuie sa fie UCIDERE CU PREMEDITARE.

  5. „Corupția ucide”…? wow. coruptia si serviciile gonesc romanii din Tara de 34 de ani si pe restul ii ucid planificat … unde ati trait pana acum? ah… cred ca „intr-o tara pe afara” bag seama… apropos: absolut toate partidele, formatiunie politruce si „independentii” sunt oamenii serviciilor. toti au in spate servicii de spionj straine: care cu rusii, care cu chinezii, cu ev r e ii, cu buc-si-le phedo-phi le etc.. ha-murikanii sunt pa fatza (ca americani nu mai sunt de la Ronald Reagan). asta tov-ati mah! ca de „votat” lucreaza „serviciile” impotriva romanilor. de 34 de ani.

  6. tomlin, care era vina tinerilor?
    Nu mergeau pe carosabil.
    Sa presupunem ca tinerii i-ar fi venit din fata drogatului. Tu stii cum te orbesc farurile? Cand drogatul a luat-o razna, crezi ca avea cineva timp sa se fereasca?
    Te intreb, drogatul mai avea reflexe? Ce viteza avea? Stii ca baiatul a fost taiat pe din doua, trunchiul intr-o parte si picioarele in alta deci nu a fost o lovitura, a trecut peste ei. Culpa comuna!

  7. cand te urci la volan beat sau drogat inseamna ca vrei sa omori pe cineva! nu exista alta explicatie, iar pedeapsa fireasca este extragerea din societate pe minimum 25 de ani si munca silnica! restul sunt rahaturi progresisto-antisociale! si NU, nu i se poate intampla oricui sa urce la volan beat sau drogat, clar?

  8. cine nu cunoaste legislatie si afirma lucruri aberante, doar pe escaladarea emotiei ori este om al „agendei” ori tot asta…cititi legea, apoi vorbiti. legea este corecta. Constitutia exista. justitia este oarba, asa cum si trebuie sa fie. altfel, ne intoarcem la totalitarism. cine vrea decapitari robespierriene, in piata publica, sa se duca p-acolo pe unde inca se practica…

  9. apropos de „servicii”…militianul care l-a oprit pe vlad pascu, vazand ca este afumat, cum de i-a dat drumul…? nenea ala ce spune? care a fost ordinul pe unitate…hm? muclesss mah baietzi maaaah…. de ce nu se ia „pa fir”? pe cine a sunat nenea militianu’? cine i-a spus „da-i drumu'”?ce legaturi au cu familia pascu? de unde vin banii? unde se duc? hm? ma gandeam asa…vad ca un numar mare de criminali periculosi au fost eliberati…militia nu apara cetatenii…eu vad o lucratura de crime si ucideri planificate, pentru ca oimea speriata sa ingenunchieze la schimbarea legilor si a Constitutiei…desigur o conspiratie… cam asta se intampla in statele criminale de tip mafiot. cele mai multe prin lumea asta, din pacate…

  10. „Nu mergeau pe carosabil”

    La proces se spune altceva, aia de acolo stiu mai bine decat am auzit noi la tv. In plus, daca circulau pe iarba, la 102 mile/ora era fi fost spulberati in gardul delimitator. Expertiza stabileste adevarul. Altfel, accidentul auto este intamplare, NEPREVAZUT. deci este o aberatie logica sa spui doar ca-i premeditat ! Dar fiecare sustine orice, e o tara libera si lansam ideea ca banii rezolva totul. Acum nu mai inteleg eu: voi sunteti saraci premeditat pentru a fi victime eterne ale justitiei ? Un alt amanunt pentru cei care angajeaza astfel de avocati: premeditarea unui omor presupune ca asasinul isi cunostea victima ! Ce a amenintat tatal disperat al unuia se incadreaza la omor premeditat. Eu sper ca „nevinovatii” din puscarie sa-i pregateasca drogatului cateva cearceafuri innodate specifice unui sfarsit demn care sa multumeasca toate partile. Atentie sa nu fuga in Italia, ca alt copil facut la betie.

  11. De ce au unele state pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri, si nici drogatii n-o duc mai bine, la volan cu atat mai rau.

  12. duceti-va intr-o „tara ca afara” unde exista pedeapsa capitala si unde multi oameni sunt condamnati la moarte NEVINOVATI. in epoca raului multi slug-oi ai s a ta n ei vor sa arunce cu pietre. Romania este Tara crestin ortodoxa. va invit sa parasiti Romania…v-ati intors si vreti o „tara ca afara”? MARS AFARA!

  13. Ortodoxia permite omorarea oricui de catre un asasin, doar omorarea asasinului NU. Mijto religie, ca pentru cei care pupa icoanele din sticla si crucile facute la traforaj. Popor de marin-i …

  14. Cand vor veni la putere cu peste 67% aurarii, vor introduce pedeapsa cu moartea a tuturor care gandesc (altfel decat ei ar fi un pleonasm) !

  15. eu nu pup icoane Cornel Nistorescu sau care ti-o fi numele…nu conteaza. incerc sa-mi pastrez credinta in bine. este greu. CREDINTA INDEAMNA SA NU FACI RAU SI SA NU JUDECI. eu ma enervez si judec fara sa vreau. ma supara si m-a suparat intotdeauna LIPSA LIBERTATII! apoi ma supar pe mine. pacatul meu. cine ma va ucide, va raspunde pentru fapta lui. exista in aceasta existenta cauza si efect. actiune si reactiune. miscare de pendul infinita… mah, „lumea” asta este a voastra, iar eu NU vreau sa fac parte din ea. deloc.

  16. Daca justitia nu doreste sa isi faca datoria asa cum trebuie in acest dosar si incearca sa il scoata bazma curata pe acest drogat si la fel pe parintii criminalului,atunci oamenii ar trebuii sa le plateasca acestor criminali si sa nu ii mai lase sa aibe zile linistite.

  17. Paulian Ionescu indemni la anarhie…primul pas in ridicarea unei dictaturi. acesta a fost si scopul acestui circ, cu victime reale. Intre timp Romania ezste bagata in razboi, iar voi puneti botnitza la actiuni de diversiune cu victime. exact cum este si „razboiul” din ucrana. toashii lucreaza la toate capetele intru strangerea latului drepturilor noastre. este o „munca” globala de eradicare a drepturilor prin acceptarea populatiilor exasperate de abuzuri si crime…priveste in ansamblu si vei vedea adevarul: ei creaza problema si tot ei vin cu solutia. reteta este veche si se pare ca omenirea adormita o inghite de fiecare data. emotia publica functioneaza intotdeauna. asa se controleaza masele….sau faci parte din sistem, precum politrucii? inclusiv aur este al sistemului. sosoaca la fel. toti aceeasi mizerie. sunteti MANIPULATI DE 34 DE ANI! DEZBINATI, MANIPULATI PENTRU A FI MAI USIOR CONTROLATI SI UCISI! EI NU VOR DECAT ERITORIUL ROMANIEI PENTRU RESURSE! ATAT.

  18. In opinia mea , familia creata si vopsita blond esre interfața intre interpoli si scarbicii de la Colon ie si de la Tarile de Dos, cel putin. Ei fiind oficial importatori de…vehicule de teren(??). Stiti din alea cu anvelope mari , prize de aer exterioare si alte modificări adecvate interne. Portocala mecanica este patria lalelelor , nu a macilor. Si are legaturi tradiționale istorice coloniale cu America latina. Poate ca din aceste legsturi si protectia din ratiuni de stat. Dar tupeul cr1m1n@lilor este specific statistic neamului.Neamului prost, sa nu se inteleaga ca aș fi rasist.

  19. @CN de la 16.19, trol sorosist: religia resopectiva a fost facuta si implementată de stramosii baietilir destepti care o neaga astazi.Si te instruiesc pe tine.Cine
    face si desface toata istoria are ce face. Contradictia si dublul standart sunt incluse. .Traieasca dublavorba!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.