Grea treaba asta cu mândria de a fi român, când, iată, muntele care era Viteazul nostru Vodă (apud George Coșbuc) s-a prăbușit, în contextul interminabilei alunecări de teren de sub tălpile românilor….(C.N.)
Să luăm aminte:
„Sălbaticul vodă e-n zale şi-n fier
Şi zalele-i zuruie crunte
Gigantică poart-o cupolă pe frunte
Şi vorba-i e tunet, răsufletul ger
Iar barba din stânga-i ajunge la cer
Şi vodă-i un munte.”
Statuia lui Mihai Viteazul e dată jos. Este ridicată statuia regelui Ladislau I al Ungariei
Primarul Florin Birta a exprimat susținere pentru inițiativă, subliniind importanța marcării și aprecierii personalităților care au contribuit la istoria orașului. El a adăugat că aceste inițiative sunt binevenite și vor fi apreciate de întreaga comunitate din Oradea.
Cu toate acestea, există voci critice în comunitatea locală care consideră că amplasarea statuii regelui Ladislau I ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt reprezentate istoria și cultura românească în acest context. Unii observatori au făcut comparații cu alte situații în care personalități importante pentru identitatea românească au fost înlocuite sau umbrite în spațiul public, în favoarea altor figuri istorice.
Această dezbatere intensă reprezintă doar un exemplu al dilemelor cu privire la modul în care istoria și identitatea culturală sunt reflectate în spațiul public.
O declarație recentă a episcopului romano-catolic Böcskei László privind amplasarea unei statui a regelui Ladislau I în Cetatea Oradea a stârnit o dezbatere intensă în rândul comunității locale. Această inițiativă a provocat discuții aprinse cu privire la modul în care sunt reprezentate personalitățile istorice și cultura românească în spațiul public, scrie desteptarea.ro.
În declarația sa, episcopul Böcskei László a argumentat că amplasarea statuii regelui Ladislau I nu ar face altceva decât să reînvie o tradiție veche.
citeste mai mult aici

E corect să-ți pui întrebări, dar caută mai întâi să răspunzi tu la ele, nu să întroduci texte false. Prin asta demonstrezi că nu ai cunoștințe elementare despre istorie, doar copiezi surse care corespund scopului tău. Nu convingi.