Comportamentul președintelui K. Iohannis a fost continuu lipsit de o raportare punctuală la fișa postului, prin încălcarea Constituției, fapt constatat în mai multe rânduri de CCR.
Obsesiile politicianiste care îl animă în mod exagerat nu mai lasă loc îndeplinirii sarcinilor de serviciu. În totalitate atipică, activitatea politicianistă a președintelui nu a produs nici reforme, nici polarizări democratice, și datorită faptului că nu are un asemenea obiectiv. Acum, în criza care pune încet-încet pe jar întreaga Românie, președintele K. Iohannis pare a se folosi de tot felul de tertipuri nedovedind curajul și efortul pe care îl cere cetățenilor și instituțiilor. Starea de urgență gestionată de președinte dovedește improvizația caracteristică mediului politic autohton. Deși este nevoie de o maximă disciplină și fermitate în luarea unor decizii și nu unor improvizații, președintele apelează la măsuri în trepte, unele inadecvate, de v. printre altele, amânările, tatonările, nesecurizarea frontierelor și expunerea medicilor. Bazându-se pe oamenii politici, cu mijloacele sale ultracunoscute, președintele apelează la ipostaza mediocră doar de popularizator al prevenției primare.
Când un întreg spital județean își trimite medicii în carantină sau direct în tratament asistat, situația este mult mai complicată a decât aceea cu soluția izolării. Planurile concrete ale președintelui, prin CSAT nu există, ele nu au fost enunțate în forma impusă de criza actuală. Cu un guvern toxic, încărcat de reziduurile politice de peste 30 de ani, de adevărate cumetrii, în consecință depășit de situație, cu specialiști care nu depășesc mentalitatea grupurilor infracționale, K. Iohannis mimează lupta pe frontul antiepidemic punându-și bizara cauză politică drept linie de conduită. In principal, este nevoie de o schimbare în totalitate a modului de fruncționare a instituțiilor, cu accent exemplificator a celor coordoonatoare.
România este în stare de urgență iar președintele se arată depășit de situație de parcă mai depinde ceva de silogismele sale de politician care nu s-a rupt de mijloacele luptei electorale. Președintele este comandantul Armatei iar, în atare situație, starea de urgență nu poate fi gestionată decât de Armată și conducerea sa ierarhică. Fără o asumare a răspunderilor pe care le are în acest moment critic, comandatul Armatei, președintele, riscă să creeze divergențe între instituții, multe dintre ele în derapj nu de azi de ieri. Instituirea legilor militare pentru o perioadă determinată se anunță mai mult decât necesare, la nivelul gestionării crizei prin instituțiile publice. Deja societatea românească resimte neactivarea în fapt a stării de urgență decât la nivelul străzii, nu și la acela al disciplinei statale.
Iohannis trebuie să treacă de la nivelul de politician-politruc la acela de Comandant al Armatei, în sensul de a delega competențele stabilității în actuala situație celor care o pot garanta prin lege și disciplinarea obligatorie implicată.
,.diaspora cea ,,avută,investitoare, cu locuințe,profesionalizată -TRAI NENEACĂ- și( gu) cu STAREA DE URGENȚĂ –care de urgență a îmbolnăvit 1000 de cadre bugetare-la propriu și vreo 200 000 la munca nevăzută, nef…dar plătită, cu relații bancă client ANAPODA- păi dacă ai luat bani -respectă legea capitalistă Măi Dragă!,cu –recalcitranți care nu au nici un respect pentru legile statului!… //și cu guvernul care-n colț se–deșirează–lin/ de se aud –bum,bum,bum//Bubuituri ca pocnetul de –triin–