Importatorii mărfurilor ar fi predat către un intermediar cetățean chinez sau arab conosamentul (n. r. document esențial în transportul maritim, emis de transportator către expeditor) mărfurilor. Ulterior, acești intermediari ar fi procedat la falsificarea facturilor în așa fel încât mărfurile să fie subevaluate. Apoi, împreună cu suma stabilită între limitele de 300-700 USD per fiecare container, le-ar fi predat comisionarului vamal cu care colaborează, explică surse judiciare pentru Cotidianul cum ar fi arătat traseul banilor.
Într-un set de stenograme transmise pentru Cotidianul de surse judiciare, Parfenie ar fi recunoscut că ia bani de la afaceriști arabi.
„DOMN: Cât mă costă pă unu?
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Trei sute cincizeci.
DOMN: Atunci n-am zis că e prea mult pentru mine.
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și pentru mine e prea mult! (n.n.: râde)
DOMN: Dumneavoastră aveți mulți! Io n-am! Că din câte am înțeles de la Cristina, ei dai mai puțin.
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: (n.n: neinteligibil) la toată lumea.
DOMN: Am o altă problemă.
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Da.
DOMN: Să fim sinceri unu’ cu altu’. Dumneavoastră luați doar la arabi sau și la? Sigur.
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și.
DOMN: Mi-e că pă urmă o se-audă din piață.”
„Vreau să te iubesc și mai mult!”
Totodată, mita ar fi fost solicitată doar în Euro, așa cum relata și ziardeconstanța. În timpul discuției, negocierea pare să se fi făcut prin sintagma „te iubesc”.
„PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Totul este în euro! Nu vreau dolari, nu vreau nimic! Nu vrem dolari, nu vrem nimic! Numai euro, euro, euro! (n.n: neinteligibil)
DOMN: Fiecare vineri primește. Fiecare vineri primește.
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și din urmă îmi dai ceva, să dai să…?
DOMN: Începând de azi!
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: (n.n.: râde)
DOMN: Începem cu 300 de euro. Te rog.
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: (n.n: neinteligibil)
DOMN: Te rog din tot sufletu’!
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: (n.n: neinteligibil)
DOMN: Te iubesc mult! Nu…
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și eu! Și eu te iubesc!
DOMN: Lasă-mă un pic!
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și eu te iubesc!
DOMN: Un pic lasă-mă!
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și io te iub… io te iubesc mai mult!
DOMN: Ascultați-mă…
PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ: Și vreau să te iubesc mai mult!”
Citește și: Doi șefi din Vama Constanța ar fi fost reținuți pentru luare de mită
DNA a confirmat printr-un comunicat reținerea celor doi lideri vamali.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu datele de 05 martie 2026, respectiv 06 martie 2026, față de următorii inculpați:
1. PARFENIE OCTAVIAN-LICĂ, la data faptei șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud din cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (șase acte materiale) și
2. GUDU CHRISTIAN, la data faptei adjunct al șefului Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud din cadrul Autorității Vamale Române – Direcția Regională Vamală București, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată (două acte materiale).”