Steve Jobs a crescut într-o familie din clasa muncitoare, după ce mama lui naturală l-a dat spre adopţie, şi nici nu a terminat vreo facultate. Şi-a început business-ul său de miliarde de dolari într-un garaj. Cu toate acestea, este considerat unul dintre cei mai influenţi oameni ai planetei din generaţia sa, care a schimbat lumea fără să apuce 60 de ani.
Pentru o persoană atât de cunoscută în toată lumea, cofondatorul Apple, Steve Jobs, a fost extrem de zgârcit cu prezenţele sale publice. Era un om extrem de privat. Nu a fost dată o cauză a morţii sale. Când a avut un transplant de ficat în 2009, s-a făcut un anunţ după aproape un an. Când şi-a dat demisia în acest an de la Apple, nu s-a menţionat că era bolnav, deşi toată lumea ştia.
Totuşi, când vorbea Steve Jobs reuşea să inspire şi reuşeşte încă să o facă, dincolo de moartea sa, cu filozofia sa de viaţă, simplă, dar trainică. Era un om care „thought outside the box” şi „lived outside the box,” adică nu a urmărit regulile societăţii sau ale vieţii. Steve Jobs a fost adoptat când era bebeluş şi nu şi-a cunoscut niciodată tatăl biologic, un sirian cu care semăna leit. Deşi era extrem de inteligent, nu a terminat nici o facultate.
Care sunt lecţiile sale de viaţă? Le-a prezentat într-un discurs la Stanford University în 2005.
„Timpul vostru este limitat, aşa că nu-l irosiţi trăind viaţa altcuiva. Şi, cel mai important, aveţi mereu curajul să vă urmaţi inima şi intuiţia.” Ar putea fi doar nişte cuvinte dintr-o carte de literatură motivaţională sau dintr-un film american. Dar le-a spus Steve Jobs, fondatorul Apple, omul al cărui curaj şi intuiţie au schimbat lumea.
„Singurul mod de a fi cu adevărat mulţumit este să faci ceea ce consideri a fi un lucru extraordinar. Şi singura cale de a realiza ceva extraordinar este să iubeşti ceea ce faci.” Poate aceasta este explicaţia magiei pe care produsele Apple o exercită asupra oamenilor. Această fascinaţie nu poate fi doar rezultatul unui foarte bun marketing. Din momentul în care ai în mână un iPhone, nu poţi accepta ideea că ai mai putea trăi vreodată fără el. Sigur, pot exista multe alte telefoane mai bune, mai frumoase, mai uşor de folosit, mai ieftine, cu aplicaţii gratuite, căci la Apple nici cele mai simple aplicaţii nu sunt gratuite. Şi totuşi, din momentul în care ai intrat în acest club, al celor dependenţi de Apple, nu mai poţi să dai înapoi.
iPhone, iPod, iPad, computerele Mac, toate au o carismă care nu se poate explica numai prin efectul produs asupra ta de campaniile de marketing, nici de performanţele tehnologice. Nu ştii de ce, atunci când eşti în preajma lor, sau sunt ale tale, ai impresia că eşti deosebit, că faci parte dintr-un club, că totul e posibil.
Ca şi produsele Apple, omul Steve Jobs a avut adoratori şi contestatari, oameni care l-au considerat un Michelangelo al erei digitale, un vizionar, un om care a schimbat lumea, şi alţii care au considerat că e doar un foarte bun om de afaceri. „Nu contează pentru mine să fiu cel mai bogat din cimitir. Vreau să adorm spunându-mi că am făcut ceva minunat, care contează pentru mine”, spunea fondatorul Apple.