Un proiect românesc contra depresiei a ajuns în finala competiției Microsoft Imagine Cup. Trei studenți de la Universitatea Politehnică din București vor participa la finala din luna iulie a competiției Imagine Cup, organizată de compania Microsoft.
Pe data de 27 iulie 2017, echipa deTpression, formată din Vlad Niculescu, Alexandra Ciobîcă și Andrei Isac, a câștigat etapa locală cu un proiect referitor la detecția și monitorizarea depresiei prin analiza vorbirii și a imaginilor preluate de la pacienți. Mentorul tinerilor a fost Daniel Rosner, lector la Facultatea de Automatică și Calculatoare, Departamentul de Calculatoare din cadrul Universității Politehnice din București, manager program Innovation Labs, care a fost și mentorul echipei ENTy, câștigătoarea de anul trecut.
Cum funcționează deTpression?
Pacientul în cauză trebuie să așeze dispozitivul în colțul camerei sale, iar cu ajutorul unui alt dispozitiv de tip hardware (cu placă de dezvoltare Raspberry Pi) sunt realizate înregistrări video și audio ale mediului în care trăiește pacientul depresiv. Cu alte cuvinte, din aceste înregistrări sunt extrase date analizate prin doi algoritmi și apoi sunt furnizate statistici legate de potențialul grad de depresie. Acestea sunt transmise ulterior în cloud (sistem de stocare a datelor), de unde familia sau medicul pacientului le pot accesa în mod facil. „Colegul meu de echipă îmi spusese că și-a ales tema proiectului de licență: un algoritm pentru detecția depresiei. Mi-a plăcut ideea si m-am oferit să îl ajut. După ceva timp de lucru ne-am întrebat: De ce să nu dezvoltăm un produs? Fără un scop, un algoritm nu are valoare. Așa ne-am propus să ajungem să ajutăm lumea“, ne-a spus Vlad Niculescu, unul dintre realizatorii deTpression.